Clickmed
programare rapida la medic

Părăsit după prima noapte de amor....

Psihologia cuplului
Intrebare postata de XEDROS cu 9 ani in urma

Am întâlnit o fată simpatică cu copil. Totul a mers frumos până când am făcut sex...a doua zi a urmat "discuția". Nu am mai avut de a face cu mame singure, mi-a spus că ea nu vede viitor în relația noastră, nu vede cum o să meargă fiind ocupată aproape tot timpul cu copilul (copilul a fost la bunici cât a durat relația dintre noi), dacă sunt dispus să fiu tot timpul pe locul doi, apoi că nu știe nici ea ce vrea etc. "Motivul" de despărțire a fost că m-am uitat după o tipă în prezenta ei și am marait....nu am considerat asta o problema ținând cont că și ea zâmbea la alți tipi de mana cu mine, am luat-o ca pe o simplă joacă. Am stat și m-am gândit "de ce?"....să fi fost compatibilitatea sexuala? După reacții, nu cred. Să fie frica ei de angajament? Mi-a zis că începe să se gândească prea mult la noi și asta o nelinișteste, ca nu ii place sa ia lucrurile în serios...dar totuși caută o relație clasică. După ce a incheat-o, la câteva zile i-am trimis un mesaj, din una în alta am invitat-o la o plimbare și ea a acceptat fără să stea pe gânduri, ca și când nimic nu s-a întâmplat, dar în timpul întâlnirii a ținut să precizeze că nimic nu s-a schimbat cu toate ca se saruta cu mine pasional, susținând ca îi place.....ce fras?! Nu mai înțeleg nimic! M-am supărat și au urmat doua săptămâni de liniște....dupa care știind ca al mic s-a întors de la bunici, i-am mai trimis un mesaj sa o invit cu al mic la o plimbare....nici eu nu mai știu de ce fac ăsta, poate din speranța....m-a refuzat invocând ceva obiceiuri cu al mic, pregătiri pentru a doua zi, dar a terminat cu o întrebare: Poate săptămână viitoare?

O părere, un sfat...fac bine ce fac? Că nu închei povestea. Merită? Ce credeți că s-a întâmplat? Am fost doar o aventură? O bucată de carne....încep să mă amuz. :)

Mulțumesc!

Raspunde la intrebare!
Raporteaza Raporteaza intrebarea: "Părăsit după prima noapte de amor...."
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez intrebarea pentru:

Spam
Categorie gresita
Abuz

Raspunsuri (9)

Larisa577 (acum 9 ani)

Nu merita. Scapa repede de sentimentele pasionale pana mai poti. Daca vrei distractie da, dar nu te implica din prima. Stii ca sexul are un efect naucitor asupra oamenilor, cu toate eliberarile alea de endorfina si nu stiu ce care iti dau senzatia de iubire si apropiere. Chestia asta e temporara, dupa ce faci sex cu cineva pe care nu-l cunosti, pentru a nu te indragosti trebuie sa pleci imediat. Daca ea iti zice ca nu are timp de tine si totusi te saruta pasional inseamna ca e o mare sansa sa te joace pe degete. Daca desparirea a fost recenta de fostu probabilitatea e si mai mare sa fii doar o alinare. Faptul ca nu vrea sa ia lucrurile in serios e ciudat, daca e mama responsabila cauta aventuri? Pai in mod normal ai mintea la cap si vrei sa te stabilesti, te comporti normal si daca merge cine stie nu te joci de-a matza.

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Larisa577
1
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Larisa577
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Advertisement
XEDROS (acum 9 ani)

Ai și tu partea ta de dreptate. Să înțeleg că asta a facut ea, să nu se îndrăgostească a fugit? E posibil. Saruturile au fost pasionale dar inițiate de mine, ea doar nu s-a opus. Din câte am înțeles, relația cu soțul a fost de nouă ani, iar ea e divorțată de doi. Partea cu seriozitatea, mi-a reproșat tot timpul că o sperii cănd vroiam să pun în context relația noastră. adică să o numesc relație, nu o „chestie” cum prefera ea să îi zică.....

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de XEDROS
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de XEDROS
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Sari (acum 9 ani)

Sa nu incerci sa intelegi femeile.Ia-le asa cum sunt ele.Odata bune, odata rele.
Poate te incearca, sa vada daca tii cu adevarat la ea, caci ai dezamagit-o prin faptul ca te-ai uitat dupa altele si ai marait in prezenta ei, si ea are o dubla responsabilitate, pe ea si pe copil, si nu poate sa-si permita sa se aventureze cu cineva care pare neserios.
Isi protejeaza puiul.
Daca o iubesti cu adevarat, pe ea si pe copil, spune-i in fata, si promite-i ca alta nu va mai fi, decat ea, si asa sa si faci, si sansele tale de reusita vor creste.
Cercetatori in domeniul sexual au stabilit ca daca exista o relatie sexuala intre doua persoane, va apare si dragostea, dar sa o iei usurel si sa intelegi ca ea trebuie sa gandesca si pentru binele copilului, nu numai pentru placerea ei sau iubirea ei.
Roaga-te si la biserica, daca ea iti este sortita, sa fie atunci a ta, cu tot cu copil.
Bafta.

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Sari
1
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Sari
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
XEDROS (acum 9 ani)

Aici nu cred că e vorba de femei, cosider faptul că femeile nu ar fi de înțeles, un mit. Oamenii în general nu pot fi înțeleși decât până la o anumită limită, depinde de că te lasă să înțelegi din istoria lor și chiar dacă ai ști tot, nu ai avea nici atunci un tablou coplet, pentru că ai doar informația nu și încărcătura emoțională care îi dă contextul. Nu știu dacă sunt „testat”, având în vedere faputul că a pus punct relației, se poate să fi dezamăgit-o, nu am făcut-o intenționat plus că a fost un fel de protest, un fel de trezește-te și afșă ce vrei, nu putem face dragoste și să nu o numim relație ci doar o „chestie”, pentru că atunci vrem lucruri diferite și se numește aventură. Nu știu dacă îțeleg pe deplin, dar îmi dau seama că responsabiltatea e dublă iar copilul este pe primul loc (nici nu aș fi conceput altfel, și eu l-aș fi pus pe primul loc în fața nevoilor mele, chiar dacă nu sunt eu părintele natural) și că are o mie de frici, de la cele de angajament până la cele legate de siguranță si copil, dar i-am spus și ei lucrurile acestea si că nu dau înapoi, sunt lăngă ea. Cu toate astea a preferat să pună capăt, zicându-mi că e o lașă și că dă cu fuga când se simte speriată. Aici eu nu o pot ajuta, dacă ar fi ales să continue aș fi fost lângă ea și aș fi aceptat copilul si toate responsabilitățile ce-l însoțesc. Declarații de afecțiune și iubire ar fi forțate, având în vedere că relația noastră nici nu a apucat să prindă aripi, întâlnindu-ne de nici două săptămâni. Poimâine ne întâlnim (tot eu am inițiat mesajele după două săptămâni de ignorare reciprocă, ia doar a dat curs), îi întâlnesc copilul pentru prima oară (este singurul lucru care mă bucură cu adevărat). Există două posibilități: să considere că nu i-ar strica un amic sau să fi reevaluat....sincer, nici nu mai știu dacă aș dori-o înapoi după toate astea, parcă sa pierdut autenticitatea....cănd se pune punct unei relații, ce urmează e un fel de „ciorbă reâncălzită”. Dar mi se strânge inima, cu gândul că o să cunosc înegrașul ăla micuț. :)

Din ceea ce ai scris, ea ti-a lasat o portita, te-a intrebat,,Saptamana viitoare?
Dar depinde de tine ce semnale receptionezi, ce vrei tu de fapt.Daca vrei aventuri, atunci asa vei fi orientat, sa-i ignori si alte semnale, daca vrei o relatie serioasa, vei ignora semnalele legate de refuzurile ei.Sentimentul matern sau patern nu se poate explica in cuvinte, este ceva care te cuprinde in intreaga ta fiinta, nu te mai gandesti nici chiar la supravietuirea ta, numai ca acelui copil, care este al tau, sa ii fie bine, sa fie ferit de rele, sa aibe ce sa manance, sa imbrace, sa aibe o educatie buna si cel mai important, iubire.Daca vei putea oferi toate acestea, la pachet-mama si copil, atunci dai drumul inainte.Daca vrei numai sa te distrezi, atunci poate cauta alta fata libera de alte responsabilitati sa-ti ofere placerile de moment sau poate sa ramaneti impreuna, depinde de soarta.
Succes si te admir ca esti asa de sincer, altii in locul tau nici macar nu-si puneau intrebarea, o abandonau din primul refuz,poate chiar se bucurau ca au terminat asa de repede cu distractia.

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Sari
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Sari
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Larisa577 (acum 9 ani)

Eu cred ca e cam aiurea ceea ce ti-a spus legat de lasitatea ei. Si faptul ca ai dezamagit-o ca te-ai uitat dupa altele, pai nu aveati o relatie serioasa, care era problema? In plus, ai spus ca si ea se uita dupa altii.Si probabil ca o sa placi copilul, dar nu e al tau nu o sa ai sentimentele naturale legate de el, si probabil ca la unmomentdat o sa te simti strain in relatia cu el. Asta e partea p***a cand te angajezi intr-o relatie cu o ama. Iubirea care ti-o ofera tie ca si iubit e tot materna, intr-o oarecare masura, caci a trecut deja printr-o experienta iar mai important e copilul, motiv pentru care nu o sa fi niciodata pe locul 1, esti dispus?Sa fii pe locul 2 intr-o familie care defapt nu e a ta ci a ei si a fostului sot. Sa nu iti trezeasca ofticari mai tarziu. Faptul ca doar tu ai initiativa te-ar putea duce cu gandul pe viitor ca doar tu ai pus temelia relatiei, daca ea are atitudinea de indiferenta nu stiu ce ai putea cladi de unul singur. Cati ani ai tu? Cauta o iubire proaspata, nu cunosti probabil trecutul ei, si ma gandesc ca nici pe ea intr-un timp atata de scurt. Consider ca daca cineva nu da semne ca te-ar dori, nu merita efortul tau de a concinge persoana respectiva, probabil exista undeva o persoana care nu e necesar sa fie convinsa pentru a-ti fii alaturi.

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Larisa577
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Larisa577
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
XEDROS (acum 9 ani)

Dap, mi-a plăcut foarte mult copilul, și el pe mine. Dar ai dreptate, nu este de ajuns, ea tot în stare pasivă a rămas de Duminică când am avut ultimul schimb de mesaje (inițiat tot de mine) nu a mai dat niciun semn. Duminică a fost toată ziua împreună cu fostul soț, pe motiv că nu poate să vadă copilul weekendul viitor. Dece era nevoie să fie și ea prezentă, numai ea știe. Eu nu mai inițiez contacte, dacă vrea să facă pe prințesa sictirită în continuare, problema ei. Eu deja încep să simt că dau în penibil cu atâtea insistențe. Cred că mi-am făcut destul de clare intențiile, dacă preferă să le ignore, o să o iau ca pe o simplă aventură și îmi văd de drum. Am 34 de ani, ceasul ticăie, nu am timp de pierdut. Mulțumesc pentru sfaturi! Cu bine! :)

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Aishaa
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Aishaa
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Larisa577 (acum 9 ani)

Bine faci! Acuma ca ti-am vazut mesajul mie incepe sa-mi fie clar, probabil inca e atasata de el iar tu ai facut-o sa se simta bine o perioada, sa se simta dorita caci o femeie asta cauta si posibil el sa nu o mai fi apreciat.

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de Larisa577
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de Larisa577
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz

Raspunde

×
×
Felicitari! Raspunsul a fost postat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost editat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost sters cu succes!
Se incarca...

Cauta

Nu ai gasit ce cauti? Cauta intrebari similare sau adauga o intrebare noua.

Adreseaza o intrebare!

Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!

Adreseaza o intrebare

Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.

Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare, informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.

SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel. Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.