Care este cel mai eficient si rapit test HIV?

Intrebare postata de ppacientul cu 7 ani in urma - 99 raspunsuri MExista raspuns de la medic
Grupurile de discutie din care face parte intrebarea: HIV SIDA Prevenirea expunerii HIV

La inceputul lunii mai am facut greseala vietii mele, pe baza consumului de alcool am acceptat sa intretin relatii intime cu o p***atuata. Contactul sexual (vaginal) a avut loc NUMAI cu prezervativ, dar am avut parte si de contact sexual oral fara protectie (fara prezervativ), deasemenea in timpul actului sexual am atins zonele intime atata ale ei cat si ale mele (aici am frica sa nu ma fi luat din greseala secretii vaginale de la aceasta).
Din acel moment sunt distrus psihic, nu mai sunt in stare de absolut nimic cand ma gandesc ca a-si fi putut lua o BTS sau mai rau HIV.
Am citit si m-am documentat despre tot ce presupune HIV si metodele de detectie.
Ca sa fac testul HIV (ELISA) presupune sa astept sa treaca fereastra imunologica de 2-12 saptamani apoi sa fac testul ELISA. Deci abia dupa 3 luni ma pot linsiti dar nu de tot, dupa ce il repet la 6 luni respectiv 12 luni (abia atunci pot sa fiu impacat ca nu am nimic).
De aceea vreau sa fac testul PCR.
Acum vine si intrebarea mea:

1. Sa presupunem ca individa este infectata, care sunt sansele mele sa ma infectez?

2, Cata ap***aatete are testul PCR (adica cat de sigur pot fi de acesta) si dupa cat timp (minim) poate fi facut sau dupa cat timp se recomanda sa se faca? Alt test mai bun exista?

Va intreb acest aspect deoarece intentionez sa rep***ag la un test cat mai exact si mai rapid, in cazul acesta din cate m-am informat este testul PCR, daca va iesi negativ (absent) voi putea sta linistit ca nu sunt infectat sau va mai trebui complementat pe viitor cu alte teste?

Daca o sa imi recomandati testul PCR in principiu vreau sa il fac la Clinica Synevo, ce stiti despre ei? Mi-au zis ca la ei testul PCR se numeste HIV-1 ARN (cantitativ) si ca identifica doar HIV1 (grupul M, subtipurile A-H nu, deasemenea si grupul N si O) si nu indica HIV 2. Ce inseamna aceasta?
Eventual daca nu este acelasi test sau lasa de dorit clinica respectiva ma puteti indruma spre alta locatie?

ASTEPT UN RASPUNS CU MARE NERABDARE!
VA MULTUMESC!

Si pentru sfarsit vreau sa las cateva ganduri celor care nu sunt in situatia mea si se gandesc la acest subiect ca si unul putin important.
Fratiiloooor nu faceti greseala care am facut-o eu ca va distruge ori psihic ori pur si simplu va distruge viata daca sunteti infectat.
Eu de obicei nu consum alcool si in viata vietii mele nu am fost la p***atuate sau sa am relatii voyagere cu fete dubioase (si nicidecum fara protectie).
Cand privesti subiectul de pe margine ti se pare departe, opus de unde stai tu, dar, uite ca printr-o neatentie intr-o secunda se schimba lumea cu susul in jos.
GANDITI DE 3 ORI INAINTE SA FACETI CEVA!!!
Eu unul asa o sa fac, o sa fie invatare de minte, a fost prima si ultima p***ae de genu din viata mea!
Sa dea Dumnezeu sa fie cu bine!
Va multumesc!

Raspunsuri (99)

Alex (cu 3 ani in urma)

Salut andrei,
n-ai de ce sa-ti fie jena, stai linistit, ca doar n-ai facut cine stie ce lucru rau...e doar cea mai veche meserie din lume :-)
Raspunsul este ca nu se transmite prin saliva.
Cea mai nasoala treaba este ca se pot lua alte boli cu transmitere sexuala, la sexul oral neprotejat, mai ales la p***atuate deoarece ele au multi clienti pe zi. Toate bolile cu transmitere sexuala sunt periculoase si produc rani fizice si sufletesti. Unele dintre ele se vindeca, altele nu, iata de ce chiar si sexul oral neprotejat iti poate da batai de cap chiar daca riscul de a lua hiv e extrem de mic.
Mie personal, pe langa hiv, mi-e teama de sifilis si herpes. Astea doua chiar ca sunt boli aiurite :-) Sifilisul teoretic se vindeca, dar trebuie actionat imediat, in prima lui faza, dupa care perioada de monitorizare a pacientului mi se pare ridicola: 4 ani conform manualelor de medicina vechi sau 2 ani conform medicinei de astazi, deoarece in tot acest timp pacientul este considerat purtator.
In ceea ce priveste herpesul, in america unul din 5 adulti au herpes genital. Problema la herpes este ca acesta nu se vindeca si culmea iti distruge viata sexuala, iti da stari de depresie si iti creeaza si probleme când vrei sa-ti faci o relatie, de asemenea se spune ca herpesul poate afecta si neurologic unele persoane.
Herpesul genital se poate lua prin sex oral, atat neprotejat cat si protejat.
Alte boli la sexul oral: HPV, Chlamydia, Gonoreea, Hepatita B.
Binenteles toate acestea ti le spun doar ca sa ai grija pe viitor, nu ca sa te sperii de faptul ca ai avea ceva acum.
Deci cu hiv stai linistit, mai ales ca esti o persoana care se protejeaza, dar e bine sa iei in calcul micile atentionari care ti le-am scris aici in cazul in care vrei sa mai faci oralul neprotejat pe viitor.
Nu vreau sa te sperii, departe de mine acest gand, dar mai bine sa fii prudent decat sa te imbolnavesti pe viitor. Asta-i ideea...numai bine iti doresc. Sanatate !

Te-a ajutat acest raspuns? 0
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Andrei (cu 3 ani in urma)

Multumesc Alex pt efortul de a-mi raspunde.
M-am mai linistit un pic :) Crezi ca ar fi cazul sa fac niste analize pt cele mentionate de tine mai sus, sau cateva din ele care ar fi mai predispuse in a se transmite de la unul la celalalt? Daca da, este vreo perioada de asteptare, pana sa faci testul/testele, ca in cazul hiv?
Multumesc!

Te-a ajutat acest raspuns? 0
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Alex (cu 3 ani in urma)

Da, daca poti, insa nu acum ca e prea devreme, peste 10, 15 zile ai putea face analizele: RPR si TPHA.
Doar analizele vorbesc si observatia ta uneori, adica sa vezi daca iti apare ceva in zona genitala, daca te ustura la urinat, daca ai vreo sp***agere, umflarea ganglionului in zona inghinala etc. Binenteles, daca observi vreodata astfel de lucruri trebuie sa apelezi imediat la un medic dermato-venerolog, acesti medici fiind mult mai experimentati decat cei urologi. Cel putin asta am observat personal prin plimbarea pe la cabinetele urologilor, deci in general sunt medici care ridica din umeri.
Cum iti dai seama de un medic bun? E simplu: implicarea.
Un medic adevarat te intreaba de varsta la începutul consultatiei nu la sfarsit, acesta are datoria de a se uita la locul unde tu acuzi o problema sau o durere, de a te palpa, de a te consulta. Medicul care sta cu mainile in buzunar si te trimite sa faci nu stiu cate investigatii dupa care spune ca e ceva care il depaseste si te trimite la un alt medic, pur si simplu nu poate fi numit medic. Nu e vina pacientului ca sistemul medical nu e corect cu ei, asta este o cariera pe care ei si-au ales-o si trebuie s-o respecte.
Daca gasesti vreun medic bun, tine-te de el ca au devenit o raritate in ziua de azi.
Da mai bine sa fii sanatos si sa n-ai nevoie, nu?:-)
Numai bine iti doresc!

Te-a ajutat acest raspuns? 0
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Andrei (cu 3 ani in urma)

Am inteles; daca nu se manifesta nicio schimbare in zona inghinala as putea sa stau linistit. Iar daca vreau sa stau si mai linistit, dupa 10-15 zile pot face analizele respective. Multumesc Alex! Sanatate maxima!

P.S. Ma intreb unde sunt medicii de pe acest site... Se pare ca sunt multumiti ca le face altcineva treaba. Nu am vazut decat un raspuns, primul din topic, apoi liniste si pace. E vara, deh :D

Te-a ajutat acest raspuns? 0
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
George (cu 3 ani in urma)

Va salut , sunt speriat rau ....am intetinut relatii sexuale cu o (fetită) ce-i drept cu prezervativ...credeti ca se ia hiv prin prezervativ ? Sunt speriat rau pt ca imediat am observat ca am sub mandibula 2 ganglioni de mărimea unui bob de fasole (1 cm 1,5 )am citit ca la infectia fen hiv , sifilis apare adenopatie generala in tot corpul , si la 3 sapt de la contact mi-a apraut o tuse care abia mi-a trecut cu niste medicamente de alergie si astm care mi-a ameliorat-o , fără febra si fără dureri de cap , sunt speriat pt ca azi am avut si o stare generala p***a si mi-e frica sa îmi fac analizele , voi ce păreri aveti ? Multumesc !

Te-a ajutat acest raspuns? 0
Notificarile raspunsului dezactivate
Seteaza notificarile pe email
×
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Alex (cu 3 ani in urma)

Ai facut sex cu o fetita? :-)
Era minora sau vorbesti codificat? Am glumit, nu-i treaba mea.
Cum sa se ia hiv prin prezervativ? e imposibil. Ai facut ceva si neprotejat? adica macar oralul ma refer. Sau absolut totul a fost protejat? Ai sarutat-o in anumite lop***ai sau ai atins organul tau genital de al ei, de gura sau de sani? Ai intrat in contact cu anumite fluide de la ea?
Ok, am 2 sfaturi pentru tine, unul ar fi sa mergi la un medic de urgenta, al doilea ar fi sa faci un test rapid pentru sifilis.
Desi la sifilis ganglionii nu apar sub mandibula ci in zona inghinala, in stanga si in dreapta. Dar asta vede medicul si sa vedem si analizele ce spun.
Nu e vorba de hiv daca zici ca te-ai protejat, dar ma gândesc sa nu cumva sa fie altceva, de aceea te trimit la medic.
Ai grija te rog si evita sa mergi la medici tineri deabia iesiti de pe bancile facultatii, cauta-l pe cel mai batran medic dermatolog de la tine din oras, barbat sau femeie, nu conteaza.
Daca ai timp sa mai navighezi pe internet te poti orienta si dupa calificativele primite de medici din partea pacientilor.
Nu te lasa impresionat de clinici particulare scumpe, cu imagine frumoasa, tu cauta omul. Vezi ca cei mai buni medici sunt si cei mai solicitati si exista posibilitatea sa ajungi mai greu la ei dar pentru asta sunt programarile. Tariful s-ar putea sa fie mare, dar sunt si medici experimentati cu tarife acceptabile.
Nu-ti garantez ca vei gasi un medic bun, asta depinde de tine si de norocul tau, dar pot sa-ti garantez 99% ca medicii tineri au experienta si implicare zero.
Orice-ai face nu intra in panica, trebuie sa intelegi ca atat controlul medical cat si analizele sunt spre binele tau.
De asemenea nu mai citi ce scrie pe internet, informatiile de pe internet au rol orientativ slab, ele nu pot substitui opinia unui medic profesionist sau a unor analize.
Te astept sa revii cu un raspuns in legatura cu situatia ta, ce-ai aflat? daca ai contactat ceva sau nu, orice.
Sanatate!

Te-a ajutat acest raspuns? 0
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
cosmin P (cu 3 ani in urma)

Buna ziua.
An urma cu 5 luni am avut un contact oral neprotejat cu o p***atuata,contactul a durat aprox 10 min timp an care mi-a furat 300 eur si tel din masina.
An urma contactului am auzit ca ar avea hiv si deasemenea rani an gura,iar o alta pers ar fi luat hiv de la ea.
Dupa 10 zile am avut urmatoarele simtome:transpiratii nocturne,gura uscata,limba alba ancarcata,amorteli severe la maini si picioare,mi-au aparut pete ca de lovituri pe picioare,senzatie de ardere la picioare si ami rosau.
Dupa 2 sapt.am facut test HIV PCR an Germania,la o luna am facut test HIV cu antigenul p24 an Anglia,la 2 luni test HIV RT-PCR la Synevo Craiova,la 3 luni si 2 sapt.test HIV1+2 Eclia la Synevo,si anca doua teste HIV Elisa la 4 si 5 luni,la centru de transfuzii.
Mentionez ca mai am si o candida de vreo 3 ani.
Credeti ca influienteaza aceasta candida testele HIV?
Si cat de sigure sunt aceste teste care le-am facut,trebuie sa ma mai testez?Multumesc si ast raspuns

Te-a ajutat acest raspuns? 0
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
cosmin P (cu 3 ani in urma)

Am uitat sa mentionez ca toate testele au fost negative

Te-a ajutat acest raspuns? 0
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Alex (cu 3 ani in urma)

Buna cosmin P !
Am cautat informatii pentru tine la o intrebare care mi se pare foarte buna si corecta, insa nu am gasit nimic. Atunci m-am gandit s-o iau logic, desi ma pot insela si anume: Testele hiv, sunt teste specifice sau speciale, prin urmare candida teoretic nu ar trebui sa influenteze testul pentru cele 2 hiv.
Dar totusi, de ce nu incerci sa te tratezi de candida? La barbati poate fi mai simplu decat la femei si trebuie sa eviti alcoolul, nicotina si cafeina.
Cauta sa mergi la un medic, sa-i spui ambele probleme si despre candida si despre incidentul cu p***atuata.
Eu in locul tau as continua testarea pentru hiv pana la 1 an si in tot acest timp as cauta sa ma tratez de candida.
Daca o alta persoana a luat hiv de la acea p***atuata, nu inseamna ca ai luat si tu, inseamna doar ca te-ai expus la un risc de nivel inalt, lucru care banuiesc ca nu l-ai fi facut daca ai fi stiut adevarul.
De asemenea simptomele descrise de tine, cele la 10 zile dupa incident, nu mi se par normale.
Toate testele pe care tu le-ai facut pentru hiv sunt unele dintre cele mai bune. Dar continua pana la 1 an, chiar daca o sa ma injuri daca vor iesi bune si nu mai amana controlul medical.
Limba alba stiu ca-i de la candida, dar restul, ce-ai descris tu, nu cred ca mai necesita amanare.
Momentan, testele hiv sunt ok, dar daca scapi cu bine, sa nu te mai aventurezi cu p***atuate, pentru numele lui Dumnezeu, ai bani, ai masina, ai putea sa-ti faci o prietena, eu n-am posibilitatile tale si de-aia am facut p***ai la viata mea, dar tu? ce problema ai?
Nu te supara pe mine, e doar un sfat prietenesc, ca-ntre baieti asa :-)
Noroc si Sanatate !

Te-a ajutat acest raspuns? 0
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
cosmin P (cu 3 ani in urma)

Stiu alex am facut o gresala enorma dar akm nu mai am ce face decat sa astept,iar acel contact a avut loc an italia lucram sofer pe tir,stateam plecat cate 3,4 luni
Cat despre testele ce le-am facut nu prea am ancredere an ele deoarece acele simtome ce le-am avut m-au facut sa cred 100% ca am hiv pt ca nu am mai avut an toata viata mea acele simtome
Ati multumesc mult pentru sfaturi,multa sanatate

Te-a ajutat acest raspuns? 0
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Alex (cu 3 ani in urma)

Da, am inteles. Am auzit niste povesti horror despre italia, spania si grecia. A fost parca un incident la Atena, 70 de persoane infectate cu hiv. Binenteles, de fiecare data este vorba si de p***atuate din romania. Romania este lider mondial la nivelul smecheriilor care se fac cu p***atuatele. Noi am speriat toata lumea, inclusiv U.K. Politia stie tot ce se intampla la nivel local si national, dar in tarile in care p***atutia nu este legalizata puterile lor sunt limitate, prin urmare esti pe cont propriu.
In Olanda p***atutia este legalizata, p***atuatele nu au mai putin de 18 ani, activitatea lor fiind controlata de politie, de fisc si de serviciile sanitare.
La noi singurul om care a propus legalizarea p***atutiei a fost Silviu Prigoană dar nu l-a bagat nimeni in seama.
Meseria de sofer de tir este foarte grea si solicitanta, exista riscul sa fii furat sau omorat, nu ai o viata normala de cuplu, esti mereu departe de casa si de familie, ac***a in vedere totusi faptul ca esti profesionist si te pricepi probabil si la mecanica ai putea sa-ti gasesti un alt job. Cunosc pe cineva care lucreaza in cadrul armatei dar nu face nimic decat sa conduca masina generalului, când se va pensiona va avea cel putin 30 de milioane si nici n-a fost vreodata in vreo misiune de lupta.
Sau in Austria, de exemplu, sofer de autobuz, stai frumos imbracat la cravata, ai un program fix, salariu bun. Dar banuiesc ca aici iti trebuie o relatie, Austria si Germania nu prea angajeaza oameni decat care vorbesc nemteste, adica de-ai lor :-)
Acuma e naspa ca daca scrie roman pe tine nu prea ai sanse nicaieri, e ca si cum ar scrie terorist.
cosmin P, nu te pripi sa tragi concluzii, eu am citit undeva ca simtomele apar dupa 1 luna si era parca un articol scris de o doctorita.
E adevarat ca pot sa apara si mai devreme insa ceia ce ai descris tu se potriveste si nu prea. Unde sunt manifestarile de raceala cumplita, febra, durerile de cap?
Charlie Sheen acuza dureri groaznice de cap, atat de puternice incat nu putea dormi noaptea.
Simtomele tale arata clar o problema, dar rezultatele hiv sunt bune.
Mergi te rog la un doctor, cauta sa gasesti cauza simtomelor tale. M-as bup***aa de asemenea daca ai reveni cu un raspuns, majoritatea cer ajutorul, promit sa revina cu raspunsul si nu mai auzi de ei.
Nu e vorba de mine, eu s-ar putea sa mai scriu sau s-ar putea sa nu mai intru pe acest forum, dar e vorba ca prin raspunsul tau si al altora ajutati la rândul vostru alte vieti. Sunt persoane care prin experientele lor ofera informatii vitale altor persoane in situatii similare.
Suntem toti diferiti da, dar dupa cum vezi, majoritatea facem p***ai asemanatoare, asta ca sa fac un spirit de gluma :-)
Ma intreb daca ai chema ambulanta si ai cere sa fii dus la un spital de boli venerice, te-ar da afara medicii de la acel spital, cu toate simtomele tale? card de sanatate ai?
Incearca si asta, incearca orice, nu mai amana, ai nevoie sa te vada un medic neaparat.

Te-a ajutat acest raspuns? 0
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Virgil (cu 3 ani in urma)

Salut, sunt speriat de moarte si nu mai stiu la cine apelez; am făcut o greșeală mare acum 3 sapt când o traseista mi-a făcut un oral protejat. Respectiva însă numai ce rezolvase alt client si avea sperma si cred ca si secreții vaginale pe mâini, nu s-a p***aățat bine si a scos din geanta un prezervativ pe care mi l-am pus pe penis, contaminandu-l în interior de secreții. În seara aia am avut frisoane, iar după două săptămâni am fost diagnosticat cu uretrita, nu mai rețin boala, clamidia sau ceva cu t,,; se poate totuși că eu să fi avut această boală dinainte ca ma cam ustura de mult când urinam. Ce test hiv îmi recomandați să fac acum la 3-4 săptămâni că numai rezist, nu dorm noaptea deloc, si unde se poate face testul, la ce clinica. Mulțumesc anticipat.

Te-a ajutat acest raspuns? 0
Notificarile raspunsului dezactivate
Seteaza notificarile pe email
×
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
(cu 3 ani in urma)

Buna. Mai intai fa o pauza de la sex. Medicul care te-a diagnosticat cu uretrita nu ti-a dat si un tratament ? Deci ai nevoie sa faci niste analize pentru a stabili tipul de infectie daca e bacteriana sau virala, parazitara, gonococica sau non-gonococica.
Analizele: sumar si sediment urina, urocultura, spermocultura. Apoi începerea imediata a unui tratament antibiotic conform antibiogramei, cat mai repede posibil pentru ca boala sa nu se cronicizeze.
Pasii de urmat: medic de familie ( trimitere catre un medic urolog sau dermato ) sau poti merge in particular la o clinica din orasul tau.
Analizele le poti face la clinicile mari, cunoscute si dotate cu aparatura moderna, deci pentru analize evita laboratoarele mici si ieftine.
Laboratoarele moderne le gasesti pe internet, trebuie doar sa verifici daca ele exista fizic in orasul tau.
Ustensilele si recipientele de care ai nevoie pentru a-ti preleva singur probele iti vor fi oferite gratuit de personalul de la receptia laboratorului, trebuie doar sa le ceri si sa le spui ce analize vrei sa faci, acestea nu se cumpara de la farmacie. Laboratorul iti va oferi si modul de prelevare pentru fiecare analiza in parte ( va trebui sa faci exact cum scrie pe acele biletele ). Urmatorul pas, vizita la medic si începerea tratamentului.
Testul hiv se face la 3 luni, test Elisa sau Eclia.
Nu intra in panica, momentan ocupa-te de problema uretritei, nu ai nici o dovada ca ai avea hiv, cauta sa dormi bine noaptea ca ai nevoie sa te refaci, nu te mai gandi la hiv ca oricum hiv nu se gandeste la nimeni.
Pe viitor e clar ca trebuie sa-ti pui singur prezervativul si sa eviti traseistele si p***atuatele grabite.
Uretrita se poate rezolva dar trebuie sa actionezi rapid.
Poate ma tii la p***aent cu diagnosticul, tratamentul si daca ai rezolvat ceva.
Numai bine !
Alex

Te-a ajutat acest raspuns? 0
Notificarile raspunsului dezactivate
Seteaza notificarile pe email
×
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Virgil (cu 3 ani in urma)

Salut, mersi de răspuns, pt uretrita iau tratament, urmează să mă prezint la dermatolog pt a mi se lua din nou analiza,; mie de hiv mi-e frica, crezi ca se putea lua la modul prezentat de mine, că din câte am citit se dobândește pe cale sexuală doar neprotejat anal sau vaginal, nu si de pe secreții de pe maini, am citit ca expus la aer virusul nu se mai poate multiplica. Chiar nu am găsit pe nimeni să mă consilieze.

Te-a ajutat acest raspuns? 0
Notificarile raspunsului dezactivate
Seteaza notificarile pe email
×
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
(cu 3 ani in urma)

Nu cred ca ai luat hiv la modul prezentat de tine, ceva ai luat de ai dobandit aceasta uretrita si din descrierea ta se poate sa fi fost o boala mai veche pentru ca pe tine te ustura dinainte de incidentul cu traseista.
hiv se poate lua prin sex neprotejat vaginal, anal si rare ori, oral; insa, tu nu stii daca p***atuatele la care ai apelat in ultima vreme sunt purtatoare de hiv.
Prin urmare testul hiv il faci pentru linistirea ta. Daca nu mai poti rezista poti face testul hiv si la 1 luna, doar ca la 1 luna sau doua poate sa iasa fals negativ, dar daca acest lucru te ajuta psihic, atunci e bine. Nu uita sa-l faci si pe cel la 3 luni si fara sex in aceasta perioada.
Toti de pe acest forum am trecut prin frica pe care o simti tu acum, unele fete de aici chiar au marturisit ca au luat hiv dintr-o p***ae sau neatentie.
Deci daca tu scapi si rezultatul iese bine ar trebui sa te consideri cel mai fericit om de pe planeta :-)
Medicului dermatolog i-ai spus întâmplarea ta? Ti-a spus medicul ceva de hiv sau e doar o frica de-a ta?
Numai bine !
Alex

Te-a ajutat acest raspuns? 0
Notificarile raspunsului dezactivate
Seteaza notificarile pe email
×
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Virgil (cu 3 ani in urma)

Mulțumesc Alex, a fost o singură traseista, nu am mai fost până acum cu astfel de fete. Uretrita o am de vreo 8 ani când am fost cu o fata si nu m am protejat, stiu ca am fost la medic atunci dar nu prea am luat tratamentul corect, oricum, de atunci am făcut și copil iar testele uzuale erau bune, cică nu contează dacă ai uretrita/ candidoza cand faci un copil,; oricum p***aa de acum 3 sapt mi a băgat mințile în cap, dermatolog ul mi a zis că am infecție cu tricomonas, poate si altceva, a zis că deocamdată îl interesează asta si nu hivul, treaba cu hiv e o spaimă de a mea dar mă gândesc și eu ca nu exista cazuri documentate de hiv de pe mâna, ma sperie însă că având uretra inflap***a să nu fi intrat pe acolo ceva.Oricum la o luna ma testez din nou pt hiv, este frustrant să nu existe o linie telefonica ceva pt consiliere.

Te-a ajutat acest raspuns? 0
Notificarile raspunsului dezactivate
Seteaza notificarile pe email
×
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Virgil (cu 3 ani in urma)

Da, am zis la dermatolog întâmplarea.

Te-a ajutat acest raspuns? 0
Notificarile raspunsului dezactivate
Seteaza notificarile pe email
×
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
(cu 3 ani in urma)

Prin urmare ai o candidoza, o uretrita parazitara (tricomoniaza), asta era boala cu ”t” de care incercai tu sa-mi spui.
Stiam ca aceasta candidoza nu se manifesta atat de violent la barbati precum se manifesta la femei, daca imi aduc bine aminte este vorba de acea boala la care medicul ii sfatuieste pe cei doi parteneri sa intrerupa o perioada sexul si sa urmeze un tratament, femeii i se da antibiotice orale si o crema iar barbatului doar crema, diferita putin de crema partenerei.
Dar daca te chinui de 8 ani cu usturimi ma gandesc ca ar trebui sa urmezi un tratament serios poate reusesti sa te vindeci. Cauta sa nu consumi zahar sau dulciuri si dupa ce termini cu tratamentul medicului sa refaci analizele. In caz ca boala nu s-a vindecat incearca si tratamente scumpe alternative. Nu e vorba doar de penis, ma gandesc ca aceasta infectie sa nu afecteze in timp rinichii. Bolile de rinichi sunt extrem de dureroase, complicatiile de la rinichi pot fi serioase pana la mortale. Rinichii au una dintre cele mai importante functii din organism. Incearca sa consumi 2, 3 litri de lichide pe zi, bere fara alcool, supe, ciorbe, pepene rosu, ceaiuri diuretice, apa, orice te ajuta sa mentii rinichii activi si p***aati. Dar asta dupa ce scapi de usturime, daca te ustura foarte tare.
E bine ca ai reusit sa faci un copil, sunt altii mai putin norocosi care s-au imbolnavit de hiv si n-au mai reusit sa faca copii...asta-i viata.
Da ce nevoie ai de p***atuate daca ai copil? Copilul nu l-ai facut cu sotia sau iubita?
Sau ai patit si tu ca majoritatea barbatilor din ziua de azi? Dupa ce apar copii, femeia nu mai vrea sex si cand incepe sa vrea pe la 60 de ani nu mai poate barbatul, asa-i? :-)
Exista linii telefonice pentru consiliere Virgil, exista anumite locatii in tara cu personal psiho-social specializat pe HIV/SIDA care ofera consiliere pt astfel de situatii (inclusiv pre si post testare HIV- chiar daca rezultatul e negativ). Trebuie doar sa te interesezi daca un astfel de centru se gaseste la tine in oras.
Eu nu-i cunosc pentru ca n-am apelat la serviciile lor, am stat cu frica in san 6 luni, suficient cat sa imi stric creierul cu paranoia si atap***ai de panica.
Pana la urma toti murim, important este cum ne traim viata, daca avem o viata frumoasa, daca suntem fericiti si iubiti, adica daca avem o viata implinita, spiritual ma refer.
Numai bine !
Alex

Te-a ajutat acest raspuns? 0
Notificarile raspunsului dezactivate
Seteaza notificarile pe email
×
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
MembruMobileApp1521877192 (cu un an in urma)

Buna ziua.
În luna noiembrie 2017 an întreținut relații sexuale cu o chinezoaica . Actul sexual a fost oral neprotejat si normal protejat . De frica sa nu fi luat vreo boala am fost in ianuarie sa mi fac in test hiv care a iesit negativ . După o săptămână am fost la alta clinică sa repet testul și tot negativ mi-a iesit . Testele au fost elisa si agp24 , hiv1/2.
După ce am facut 3 luni de la actul sexual am fost si am refăcut iarăși testul care mi-a iesit negativ.
Mi-am facut si analizele de sanatate care mi-au iesit foarte bine in parametri normali .Am facut si o ecografie abdominala si ok si aia.
De frica am facut si vdrl care a iesit negativ , hepatită b si c absența, deci nu le am.
Momentan ma simt foarte rau, moleșit. Nu mai sunt omul care am fost inainte de frica ca as avea ceva . Simptomele pe care le am sunt urmatoarele: durere de gât; durere in zona abdominala , transpirație in zona picioarelor si a mainelor, rareori diaree , mancarime de piele însă nu mi a iesit nimic pe piele.
Intrebarea mea este as putea sta linistit ca nu am nimic?
Sunt terminat.
Astept un raspuns si de la voi
Multumesc frumos si multa sanatate la toti .

Te-a ajutat acest raspuns? 0
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Pag 5 din 5

Raspunde

×
×
Felicitari! Raspunsul a fost postat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost editat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost sters cu succes!
Se incarca...

Cauta

Nu ai gasit ce cauti? Cauta intrebari similare sau adauga o intrebare noua.

Adreseaza o intrebare!

Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!

Adreseaza o intrebare

Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.

Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare, informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.

SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel. Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.