Clickmed
programare rapida la medic

Negi genitali?

Boli cu transmitere sexuala
Intrebare postata de MembruMobileApp1499646217 cu 5 ani in urma

În urmă cu o săptămână, mă ustura în zona vaginală, mai spre fese, nu foarte tare, dar când urinam parcă mă ardea. Țin să menționez că nu am avut în ultima lună contact sexual deoarece iubitul meu este plecat din țară și avem o relație stabilă. Am crezut că usturimea poate este din cauza unei iritări și am folosit Nidoflor, niciun rezultat. După câteva zile de când am folosit Nidoflor, am văzut că mi-au apărut vreo 4-5 condiloame în zonele care mă usturau. Eu mai aveam unul sau două. Anul acesta mi-am făcut controlul anual la ginecologie, iar la Papanicolau nu mi-a apărut nimic precum că aș avea HPV, doar o mică infecție cu candida și mi-a prescris doctorul tratament cu niște ovule, după care am revenit la control și îmi trecuse infecția. Acum nu mi-a permis timpul să merg să văd din ce cauză au apărut condiloamele, în luna ianuarie merg din nou la ginecolog pentru alt control anual. Am citit foarte mult pe internet să văd ce tratament aș putea lua pentru aceste condiloame și am văzut Isoprinosine. I-am scris și medicului meu ginecolog și a spus că pot să fac tratament cu el timp de 7 zile. E ok doar atâtea zile? Iau 3 comprimate pe zi. Țin să menționez că mi-au apărut de vreun an doi negi și pe degete la mână, am folosit o soluție și unul mi-a trecut, dar celălalt este "foarte încăpățânat", nu vrea să dispară nicicum. Eu de obicei mă epilez cu lama, dacă am aceste condiloame mai am voie? În urmă cu aproape 1 an a avut și iubitul meu două condiloame pe penis și am întreținut relații sexuale fără prezervativ. Este posibil să mă fi contaminat atunci? Lui i-au trecut deși nu a folosit niciun tratament. Acum când va veni acasă și dacă avem relații sexuale, chiar dacă folosim prezervativ sunt șanse să îl contaminez? Vreau să vă mai spun că asta este a treia zi de Isoprosine dar mă ustură în continuare acele condiloame și uneori mă mănâncă. Azi mi-am cumpărat și Condyline, am înțeles bine că trebuie folosit de 2 ori pe zi/3 zile consecutive/săptămână iar apoi poate fii repetat tratamentul maxim 5 săptămâni. Aștept răspuns!

Raspunde la intrebare!
Raporteaza Raporteaza intrebarea: "Negi genitali?"
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez intrebarea pentru:

Spam
Categorie gresita
Abuz

Aceasta intrebare nu are raspunsuri!

Participa la comunitate si fii prima persoana care raspunde la intrebare!

Raspunde

×
×
Felicitari! Raspunsul a fost postat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost editat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost sters cu succes!
Se incarca...

Cauta

Nu ai gasit ce cauti? Cauta intrebari similare sau adauga o intrebare noua.

Adreseaza o intrebare!

Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!

Adreseaza o intrebare

Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.

Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare, informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.

SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel. Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.