Articole

În cadrul Spitalului Monza excelează secția de ortopedie si traumatologie, condusa de Dr. Vlad Georgeanu împreună cu Dr. Tudor Atasiei , medici cu experiență remarcabilă in chirurgia ortopedică în special în artroplastia de şold minim invazivă.

Prin generozitatea domniei sale, Dr. Tudor Atasiei, am primit mai multe detalii în ceea ce priveste un subiect sensibil al ortopediei, și anume OSTEOMIELITA.

Ce este osteomielita și care sunt cauzele ei?

OSTEOMIELITA (Osteon, gr veche=os., mielo=maduva, sufixul -ita= inflamatie) reprezinta infectia osului si a maduvii osoase.

Importanța acestei boli este dată de implicațiile nefavorabile ce pot surveni ca urmare a lipsei sau întârzierii stabilirii unui diagnostic precis și a unui tratament incorect sau incomplet. Astfel, pe lângă riscul propagării și generalizării infecției , pot apărea leziuni distructive osoase și ale țesuturilor înconjurătoare care pot afecta ireversibil funcționalitatea kinetică a segmentului afectat (ex. deformări osoase, deviații de ax, scăderea rezistenței la solicitări a osului respectiv cu risc implicit de fractură, redori articulare, scurtări de tendoane, atrofii musculare, afectare neurologică și vasculară, etc.).

Câte forme de osteomielită există și care este mecanismul prin care apare?

În principal se descriu două tipuri de osteomielită : acută si cronică. Forma acută, denumită și hematogenă datorită mecanismului de producere, apare în special la copii la nivelul oaselor lungi ale membrului inferior. Osteomielita cronică are ca mecanism patogenic contaminarea directă sau prin contiguitate (vecinătate) dar poate fi și consecința unei osteomielite acute. Contaminarea directă se realizează prin traumatisme deschise sau intervenții chirurgicale care expun osul la germenii din mediu. Trebuie subliniată aici particularitatea oaselor privind mecanismele de apărare împotriva infecțiilor: nu posedă bariere naturale de protectie ca alte organe(pleura pentru plamâni, peritoneu pentru organele abdominale, etc) și astfel cantonarea microorganismelor se poate face mai ușor la nivelul tesutului osos.

Etiologia osteomielitei este dominată covarșitor de Stafilococul auriu. Aproximativ 70% din cazuri sunt generate de aceasta bacterie. În restul cazurilor se pot intâlni germeni ca Streptococul, Enterobacterii, Haemophilus, etc. De specificat însă și posibilitatea existenței osteomielitei cu germeni specifici de tipul Mycobacteriei tuberculosys (cel mai frecvent la nivelul coloanei vertebrale).

Care sunt manifestările și cum se diagnostichează această boală?

În ce priveste tabloul clinic al osteomielitei acesta poate fi extrem de zgomotos (in special in cazul osteomielitei acute) dar poate fi și atenuat si polimorf nespecific (cauza frecventa de diagnostic greșit). În unele cazuri de osteomielită hematogenă, în ciuda manifestărilor generale de infecție, semnele locale celsiene (Tumor, Rubor, Calor, Dolor + Functio leza) pot fi mai greu detectabile, in special in cazul copiilor mici la care si anamneza este mai dificilă; diagnosticul poate fi îngreunat și de faptul că obiectivarea prin radiografierea segmentului de membru afectat se poate face doar după 7-10 zile (in primele zile nu exista modificări radiologice); de aceea este necesara prezenta unei aparaturi performante de tipul scintigrafiei sau RMN) pentru diagnosticul cat mai precoce.

Osteomielita cronica nu pune in general probleme de diagnostic pozitiv (anamneza, examenul local , evolutia trenanta sunt de obicei elemente concludente) dar poate genera in unele cazuri dificultati in ceea ce priveste identificarea germenului si diagnosticul diferential radiologic cu tumorile osoase. Si aici prezenta de mijloace investigationale (laborator performant, CT, RMN) poate avea un rol determinant in stabilirea conduitei terapeutice rapide.

Care este tratamentul ce trebuie urmat în cazul osteomielitei?

Tratamentul va cuprinde in mod obligatoriu antibioterapie (de obicei de lunga durata) conform antibiogramei, asociata de cele mai multe ori cu un gest chirurgical de mai mica amploare sau de mare complexitate (de la incizii de drenaj ale abceselor pana la asanari radicale, cu rezectii osoase, sechestrectomii si montarea de fixator extern).

Ce trebuie să facem pentru a preveni această infecție și ce tip de prevenție oferă Spitalul Monza pacienților?

Avand in vedere aspectele de mai sus cat si costurile ridicate ale tratamentului osteomielitei se impune in mod firesc necesitatea unei preventii a infectiilor osoase. Daca acele cauze dependente de statusul pacientului pot fi evitate prin educatia acestuia, in ceea ce priveste preventia intraspitaliceasca aceasta poate fi facuta printr-o buna asepsie si antisepsie a gesturilor chirurgicale, investigatiilor invazive. Acest lucru presupune in cazul interventiilor chirurgicale asupra sistemului osteo-articular o buna cunoastere a regulilor, o dotare suplimentara comparativ cu chirurgia generala obisnuita (aparate de sterilizare performante pentru instrumentarul chirurgical si sala de operatie, existenta fluxului laminar, circuite adecvate alepersonalului si materialelor in blocul operator, etc). In acest sens Departamentul de Ortopedie-Traumatologie al Spitalul Monza ofera conditiile ideale pentru desfasurarea in deplina siguranta a actului medical.

Chirurgia minim invaziva este un alt aspect important al prevenirii infectiilor post-operatorii iar Spitalul Monza ofera posibilitatea desfasurarii unei activitati extinse (artroscopii de genunchi, artroscopii de umar, osteosinteze cu focar inchis, artroplastii de sold si genunchi prin abord minim invaziv, etc)

Desi recent inaugurat Spitalul Monza a reusit sa capteze atentia atat a pacientilor cat si a persoanelor din domeniu prin profesionalismul personalului medical, conditiile si dotarile deosebite de care dispune. In sprijinul acestei afirmatii se constituie si alegerea de colaborare a medicilor straini cu clinica noastra in solutionarea unor cazuri dificile - cel mai recent al unui pacient cu osteomielita de humerus ale carui investigatii s-au desfasurat in clinci din strainatate dar a carui rezolvare chirurgicala s-a efectuat in Spitalul Monza în colaborare cu Dr. Mircea Schmidt din Germania