Anemia prin deficit de cupru

Publicat la data de: 21 Martie 2019 | Actualizat la data de: 21 Martie 2019
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
Anemia prin deficit de cupru

Cuprul este un mineral esential in functionarea optima a organismului. Acest mineral promoveaza functionarea corespunzatoare a sistemului nervos, a oaselor si a metabolismului.

Marea majoritate a mineralelor sunt obtinute prin alimentatie, iar deficitul de cupru este destul de rar. Totusi, in cazul in care deficienta de cupru exista, aceasta poate fi periculoasa.

Pe langa alimentatia inadecvata, exista si alte cauze ce pot duce la niveluri scazute ale cuprului, precum boala celiaca, interventiile chirurgicale la nivelul tractului digestiv si aportul prea mare de zinc.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Efectele deficitului de cupru
  3. Surse de cupru
  4. Efectele adverse ale excesului de cupru
  5. Concluzii
  6. Citeste pe aceeasi tema

Efectele deficitului de cupru

Sus

Slabiciune si oboseala

Cuprul este esential pentru absorbtia optima a fierului in intestine. Cand nivelul de cupru este scazut, corpul absoarbe mai putin fier, iar acest lucru poate provoca anemie. In acest caz, tesuturile nu mai primesc suficient oxigen, ducand la slabiciune si oboseala.

In plus, celulele utilizeaza cupru pentru a genera ATP, principala sursa de energie a organismului. Astfel, deficitul de cupru duce, de asemenea, la afectarea nivelurilor de energie. Din fericire, consumul unei diete bogate in cupru poate ajuta la depasirea anemiei cauzate de acest deficit.

Afectare osoasa

Osteoporoza este o afectiune ce se caracterizeaza prin slabiciune si fragilizare osoasa. Aceasta afectiune devine mai frecventa odata cu inaintarea in varsta si este corelata constant cu deficitul de cupru.

De exemplu, studiile de specialitate au constatat ca persoanele cu osteoporoza au un nivel mai scazut de cupru decat adultii sanatosi.

Cuprul este implicat in multiple procese ce au loc la nivelul oaselor pentru a le mentine sanatoase si puternice. In plus, cuprul incurajeaza productia organismului de osteoblaste, celule importante in remodelarea si intarirea tesutului osos.

Imbolnaviri frecvente

Persoanele care se imbolnavesc frecvent pot avea deficit de cupru. Imbolnavirile apar deoarece acest mineral joaca un rol important in mentinerea sanatoasa a sistemului imunitar.

Cand nivelurile de cupru sunt scazute, organismul nu poate oferi un numar competent de celule albe care sa lupte cu agentii patogeni.

Studiile au demonstrat ca deficitul de cupru poate reduce dramatic productia de neutrofile, adica celulele albe din prima linie de aparare a organismului. Din fericire, consumul mai multor alimente bogate in cupru poate ajuta la inversarea acestor efecte.

Tulburari de mers

Persoanele cu deficit de cupru pot avea dificultati in a merge. Enzimele utilizeaza cuprul pentru a mentine o stare corespunzatoare de sanatate a maduvei spinarii. Unele enzime ajuta la izolarea maduvei spinarii, astfel incat semnalele sa poata fi transmise intre creier si corp.

Deficitul de cupru poate face ca aceste enzime sa nu functioneze eficient, ducand la o izolare inadecvata a maduvei. In consecinta, semnalele nu vor mai fi transmise la fel de bine, iar coordonarea si stabilitatea vor fi afectate.

Sensibilitate la frig

Cuprul si zincul ajuta la functionarea corecta a glandei tiroide. Astfel, persoanele cu deficit de cupru pot fi mai sensibile la temperaturile scazute.

Studiile au aratat ca nivelurile de T3 si T4 ale hormonilor tiroidieni sunt strans corelate cu nivelurile de cupru. Cand nivelurile de cupru din sange sunt scazute, valorile hormonilor se reduc, iar ca urmare glanda tiroida nu mai functioneaza eficient.

Tiroida ajuta la reglarea metabolismului si la producerea de caldura, iar cercetarile arata ca peste 80% dintre persoanele cu hipofunctie tiroidiana sufera de sensibilitate la frig.

Tulburari de memorie si invatare

Cuprul joaca un rol foarte important in functionarea si dezvoltarea creierului. In consecinta, deficienta de cupru a fost corelata cu boli care impiedica aceste roluri ale creierului, inclusiv memoria si capacitate de invatare.

Se estimeaza ca aproximativ 70% dintre pacientii cu dementa Alzheimer au niveluri mai reduse de cupru decat persoanele fara aceasta boala.

Afectarea vederii

Pierderea vederii este o consecinta a deficientei de cupru pe termen lung. Cuprul este necesar pentru buna functionare a sistemului nervos, iar afectarea acestui sistem poate duce si la tulburari de vedere grave.

Studiile au ajuns la concluzia ca afectarea vederii din cauza deficientei de cupru este mai frecventa in randul persoanelor ce au suferit interventii chirurgicale la nivelul stomacului.

Acest lucru se intampla deoarece interventiile chirurgicale de acest tip reduc capacitatea organismului de a mai absorbi cuprul.

Momentan, nu exista suficiente studii efectuate care sa afirme daca un consum crescut de alimente bogate in cupru ar putea reda vederea.

Paloarea pielii si albirea parului

Culoarea pielii este determinata in mare masura de cantitatea de melanina a unui individ. Cuprul este utilizat de enzimele care ajuta la producerea melaninei, iar deficitul acestui mineral ar putea afecta procesul, ducand la paloarea pielii.

Totusi, sunt necesare studii mai amanuntite care sa investigheze legatura dintre paloare si deficitul de cupru.

Culoarea parului este, de asemenea, afectata de melanina. Avand in vedere ca nivelurile scazute de cupru influenteaza formarea melaninei, deficitul de cupru poate duce la albirea prematura a parului.

Surse de cupru

Sus

Din fericire, deficitul de cupru este rar, deoarece alimentele contin cantitati satisfacatoare ale acestui mineral. Totusi, urmatoarele alimente sunt cele mai excelente surse:

- Ficat de vita;
- Ficat de miel;
- Calamar;
- Homar;
- Ciocolata neagra;
- Seminte de susan si floarea soarelui;
- Migdale, caju si ovaz;
- Ciuperci.

Pur si simplu consumarea unor astfel de alimente pe parcursul saptamanii ar trebui sa ofere suficient cupru pentru a mentine nivelurile la cote optime. De asemenea, trebuie remarcat faptul ca apa de la robinet poate contine cupru, dar in cantitati foarte mici.

Efectele adverse ale excesului de cupru

Sus

In ciuda faptului ca organismul nu poate sa isi desfasoare corect functiile fara cupru, consumul exagerat al acestuia poate avea efecte secundare neplacute si potential letale, inclusiv:

- Greata si varsaturi;
- Diaree, melena;
- Dureri de stomac;
- Dureri de cap;
- Dispnee;
- Hipotensiune arteriala;
- Aritmii;
- Coma;
- Afectare renala si hepatica;
- Icter.

Este foarte rar ca prin alimentatia normala sa fie ingerata o cantitate toxica de cupru. In schimb, acest lucru se poate intampla daca o persoana este expusa la apa sau alimente contaminate sau daca lucreaza intr-un mediu cu un nivel ridicat al acestui mineral.

Concluzii

Sus

Deficitul de cupru este foarte rar intalnit, deoarece alimentele ofera suficiente cantitati de minerale. Totusi, daca simptomele deficientei de cupru apar, medicul trebuie informat cat mai rapid.

Acesta poate evalua nivelul de cupru din sange si poate oferi cele mai bune recomandari cu privire la satisfacerea nevoilor zilnice.

Simptomele cele mai frecvente includ oboseala, afectarea osoasa, tulburarile de memorie si invatare, dificultatea la mers si sensibilitatea la frig. Din fericire, cresterea consumului de cupru prin alimentatie ajuta la corectarea majoritatii acestor simptome.


Medici specialisti Medicina interna

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Ameliorarea asteniei sau oboselii de primavara Ameliorarea asteniei sau oboselii de...

    Generalitati Primavara este sezonul in care majoritatea oamenilor se simt slabiti si obositi. Lipsa de energie, ameteala, tensiunea musculara si lipsa poftei de mancare, sunt doar cateva dintre simptomele asteniei sau oboselii de primavara. Astenia poate provoca...citeste mai mult

  • Tratament naturist pentru anemia nutritionala Tratament naturist pentru anemia...

    Generalitati Anemia nutritionala este determinata de absenta unor substante necesare hematopoiezei din cauza unor carente alimentare. Astfel, cantitatea de hemoglobina din globulele rosii este diminuata. Globule rosii, celulele care transporta oxigenul la tesuturi,...citeste mai mult

  • Oboseala constanta - cauze posibile Oboseala constanta - cauze posibile

    Generalitati Nivelul de energie al oricarei persoane dar si tonusul sau se vor schimba imediat dupa ce va invata cum sa combata cauzele frecvente ale oboselii. Majoritatea oamenilor au tendinta de a considera stilul de viata prea ocupat, vinovat pentru starea lor de...citeste mai mult