Sindromul Mallory–Weiss

Principala cauza de aparitie a sindromului Mallory-Weiss este reprezentata de efortul intens de voma sau tuse, aceasta afectiune aparand in special la tusitorii cronici. Ruptura mucoasei poate sa apara si in cadrul convulsiilor epileptice, desi aceasta situatie este intalnita destul de rar.
Aparitia leziunilor a fost asociata cu alcoolismul cronic precum si cu diverse obiceiuri alimentare nesanatoase si se considera ca prezenta herniei hiatale este un factor predispozant pentru dezvoltarea sindromului. Incidenta raportata a acestei afectiuni este de 4 cazuri la 100.00 de indivizi.
Consecutiv rupturii vaselor arteriale se elimina in lumen o cantitate variabila de sange care poate fi exteriorizata prin varsatura sau prin materii fecale. Sindromul Mallory-Weiss este responsabil de aproximativ 5% din totalitatea hemoragiilor digestive superioare. Ruptura apare in momentul in care presiunea intraabdominala creste semnificativ si in mod brusc. S-a demonstrat ca pacientii suferinzi de hipertensiune portala au un risc mai mare de a dezvolta o hemoragie importanta din leziunea mucoasei esofagiene, comparativ cu pacientii relativ sanatosi (ce au niveluri presionale in limite normale).

Aproximativ 10% din rupturile mucoasei au localizare strict esofagiana, restul fiind la jonctiunea esofago-gastrica sau cu cativa mm sub aceasta jonctiune, in mucoasa stomacului. Simptomatologia reflecta localizarea leziunilor si este reprezentata in special de:
- hematemeza (voma amestecata cu sange)
- melena (scaun negru, lucios) apare cand cantitatea de sange scursa din leziune este importanta
- aparitia acestora este corelata cu episoade violente de tuse sau voma la majoritatea pacientilor.
De asemenea, pacientul poate resimti fatigabilitate, astenie (expresii ale anemiei asociate pierderilor sangvine, daca acestea sunt considerabile).
Exista riscul aparitiilor unor dezechilibre hemodinamice si hidro-electrolitice in cazurile extreme de hemoragie.

Ruptura mucoasei esofagiene nu poate fi evidentiata pe o radiografie abdominala standard.
O leziune de 0,5-4 cm se poate vedea insa la investigarea endoscopica a esofagului si stomacului (se poate vizualiza chiar si sangerarea activa). Prin endoscopie se pot diagnostica si alte cauze de hemoragie digestiva superioara: ulcer peptic, gastrita eroziva, varice esofagiene.
Hemoleucograma poate sa certifice existenta unui hematocrit scazut si astfel sa sustina existenta unei hemoragii.

Ruptura simpla, necomplicata si avand dimensiuni mici se vindeca de la sine in aproximativ 10 zile (in absenta vreunui tratament special). Pacientul poate primi ca tratament medicamentos antiacid inhibitori de pompa de protoni (de tipul omeprazol) sau blocanti H2 (cum ar fi ranitidina), insa interventia chirurgicala, in aceasta situatie este foarte rar indicata.
In cazul leziunilor importante, cu hemoragie importanta, abordarea terapeutica difera considerabil. Pacientul trebuie tratat in regim de urgenta si trebuie stabilizat din punct de vedere hemodinamic (se poate ajunge chiar si la transfuzie sangvina, daca situatia o impune). Se echilibreaza pacientul din punct de vedere hidroelectrolitic prin administrarea intravenoasa de solutii speciale. In majoritatea cazurilor, hemoragiile se opresc de obicei in 24-48 de ore, aceste masuri suportive fiind tot ce trebuie facut pentru a feri pacientul de orice pericol si a-i asigura confortul.
In situatia in care hemoragia nu se opreste, se poate interveni endoscopic pentru tratamentul local al leziunii, fie prin injectarea locala de adrenalina pentru a realiza vasoconstrictia vasului si a stopa astfel sangerarea, fie prin cateterizarea sursei hemoragiei. Embolizarea vasului implicat in hemoragie se practica foarte rar, la fel si interventia chirurgicala in vederea ligaturarii arterei afectate.

Cazurile necomplicate si pacientii care nu asociaza factori de risc (consum cronic de alcool) au un prognostic bun, iar hemoragiile nu au caracter repetitiv.
95% din pacientii ale caror hemoragii nu se opresc spontan vor fi tratati cu succes prin cateterizare.
Prognosticul ramane rezervat, in special in privinta recurentelor hemoragice, in cazul pacientilor cu hipertensiune portala.

Complicatii

Complicatiile ce pot fi asociate sindromului Mallory-Weiss deriva din pierderea de masa sangvina si sunt in functie de intensitatea acesteia, cele mai obisnuite fiind sindroamele anemice.

Mallory- Weiss este un sindrom asociat consumului de alcool - limitarea ingestiei de alcool va avea deci, efecte benefice in ceea ce priveste evitarea aparitiei acestei afectiuni. De asemenea, tratarea corecta a tusei cronice poate reduce riscul de lezare a mucoasei.

Pacientilor le este recomandat sa apeleze la sfatul specialistilor daca observa modificari de culoare si consistenta a scaunelor sau daca vomita sange rosu sau sange digerat (aspectul clasic fiind de varsatura in zat de cafea).