Pneumonia pneumococica - manifestari clinice, evolutie, complicatii, tratament

Pneumonia pneumococica, cunoscuta si sub numele de pneumonie franca lobara, este provocata de pneumococ. Aceasta se caracterizeaza anatomic prin afectarea unui lob al plamanului, debuteaza brusc si are evolutie ciclica.

Agentul cauzator este pneumococul. Pneumococii au o rezistenta scazuta in mediul extern si prezinta sensibilitate la majoritatea antibioticelor. Pneumococii au o larga raspandire, ei fiind colonizatori ai cailor aeriene superioare, de unde sunt eliberati in atmosfera, mai ales in spatii aglomerate. Infectia se realizeaza pe cale aeriana (exogen) sau endogen (pneumococul devine patogen si provoaca boala). In ambele situatii, rezistenta organismului este slaba si factorii favorizanti determina declansarea bolii. Transmiterea pneumococilor si cresterea numarului purtatorilor sanatosi este facilitata de afectiunile virale ale aparatului respirator, de frig, aglomeratie, umiditate, consum de alcool, oboseala fizica sau psihica, unele boli cronice precum insuficienta cardiaca, diabet, ciroza. Posibilitatea de contagiozitate exista atata timp cat pneumococul se mentine in secretiile respiratorii, dar inceteaza dupa cateva zile de tratament.

Perioada de incubatie dureaza in jur de 1-3 zile, neexistand simptome clinice.
Perioada de debut se instaleaza brusc cu frisoane, tahicardie, tuse iritativa, febra inalta 39-40 grade Celsius, dureri de cap si stare generala alterata. Apare un junghi toracic, submamar (de partea focarului), care "taie" respiratia bolnavului si care se intensifica odata cu tusea sau respiratia profunda. Perioada aceasta dureaza 24-48 de ore.

Perioada de stare se instaleaza treptat si consta in aparitia unor semne generale, semne pulmonare functionale si fizice, semne de laborator si radiologice, starea generala continuand sa fie alterata.

Semne generale - Temperatura se mentine crescuta timp de 5-7-9 zile, puls peste 100, fata este rosie (mai mult pe partea ce corespunde plamanului bolnav), dureri de cap, lipsa poftei de mancare, limba alba si arsa in formele grave, buze uscate, oboseala, uneori delir, herpes in jurul buzelor. Urina este cantitativ redusa, de culoare rosiatica.

Semnele pulmonare functionale - Bolnavii acuza junghi toracic de aceeasi parte (mai rar de partea opusa) a afectiunii sau abdominal (la copil), cu durata de 3-4 zile.
Bolnavul are 30-40 de respiratii pe minut (tahicardie), tusea este initial iritativa, seaca, redusa, iar dupa 2-3 zile devine groasa, umeda, cu expectoratie ("se rupe").

Expectoratia survine in a 3-a zi de boala. Este de culoare ruginie, vascoasa, aerata si foarte aderenta. Spre sfarsitul bolii va avea aspect mucopurulent.
Radiografia confirma diagnosticul, indicand o opacitate cu localizare lobara sau segmentara, uneori triunghiulara.

Pneumonia pneumococica are o evolutie de 5-7-11 zile. Boala se sfarseste brusc, prin criza, care se traduce clinic prin scaderea brusca a temperaturii, urmata de transpiratii masive, cu o stare de bine. Simptomele pulmonare (tuse, dificultatea de a respira si expectoratia) se amelioreaza. Bolnavul elimina o cantitate mare de urina. Rar, boala se poate prelungi, trecand intr-o forma cronica cu o stare de intoxicare a organismului, dupa care raman sechele de scleroza pulmonara sau poate evolua spre o supuratie pulmonara. Perioada de convalescenta dureaza in jur 1-2 saptamani. Recaderile si recidivele sunt dese, intrucat boala nu ofera imunitate. Folosirea antibioticelor scurteaza evolutia bolii. Moartea poate surveni datorita insuficientei cardiace, colapsului sau insuficientei respiratorii.

Diagnosticul pneumoniei este usor de facut cand bolnavul prezinta semnele caracteristice de boala. In unele cazuri insa, cand unele semne lipsesc sau nu sunt prea tipice, diagnosticul se face cu ajutorul radiografiei, la care se asociaza o serie de probe de laborator:

- Hemoleucograma va pune in evidenta o leucocitoza (numar crescut de leucocite);
- Examenul de sputa;
- Hemocultura poate fi uneori pozitiva.

Prognostic

Prognosticul este favorabil, dar este influentat totusi si de varsta, terenul personal al bolnavului, bolile asociate si agresivitatea pneumococului.

Odata cu introducerea antibioticelor complicatiile s-au redus mult. Se pot intalni complicatii locale, viscerale si generale.

• Pleurezia poate aparea in cursul bolii sau dupa sfarsitul ei.
• Abcesul pulmonar: transformarea procesului pneumonic intr-un proces supurativ este de asemenea posibila.
• Rar apar edemul pulmonar, pneumotoraxul spontan sau gangrena pulmonara.
• Dintre complicatiile viscerale si generale cele mai importante sunt: septicemia, meningitele pneumococice, peritonitele, miocarditele, endocarditele. Se mai pot intalni hepatite toxice, nefrite, otite, mastoidite.

Tratamentul este igieno-dietetic, etiologic si simptomatic.

Tratamentul igieno-dietetic presupune repaus la pat cat timp persista febra si inca 6-10 zile dupa criza, intr-o incapere luminoasa, care sa fie bine aerisita si cu o temperatura medie (20 grade Celsius). Bolnavul trebuie sa aiba un regim bogat in vitamine, sa consume sucuri de fructe, ceai, siropuri, lapte. Trecerea la alimentatia obisnuita se va face progresiv. In timpul perioadei febrile bolnavul trebuie sa se hidrateze suficient. Trebuie sa se acorde o mare atentie igienei bucale, prin indepartarea resturilor, gargarisme, ungerea mucoaselor cu glicerina boraxata, dar si igienei tegumentelor (spalare cu apa calda si clatire cu alcool mentolat). Tratamentul etiologic vizeaza pneumococul, care este sensibil la penicilina, ampicilina, amoxicilina, amoxicilina+acid clavulanic, tetraciclina, eritromicina si cotrimoxazol. Tratamentul va fi individualizat la fiecare pacient in parte, avandu-se in vedere forma clinica si sensibilitatea la antibiotice. Penicilina G este antibioticul de prima intentie deoarece tulpinile de pneumococ rezistente la penicilina sunt rare. In cazurile grave se pot asocia doua antibiotice.

Tratamentul simptomatic

Pentru scaderea febrei se folosesc comprese umede alcoolizate. Junghiul toracic se trateaza cu antialgice, iar agitatia, insomnia si delirul se combat cu barbiturice. Oxigenul trebuie administrat in cazurile cu cianoza si dispnee. Pentru calmarea tusei se vor recomanda antitusive.