Mamele cu depresie post partum pot fi invatate sa devina mame bune
Stire medicala
Tratarea depresiei post-partum poate sa nu fie de ajuns pentru imbunatatirea relatiei dintre mama si copil fiind doar o parte a ecuatiei, potrivit unui studiu realizat in colaborare de mai multe universitati din America de Nord.
Celalalt factor esential este reprezentat de ajutorul care trebuie acordat mamelor pentru a intelege comportamentul nou-nascutilor si nevoile acestora astfel incat mamele sa poata raspunde necesitatilor acestora, a declarat Dr. Robert Short unul dintre coautorii studiului, professor de psihilogie la Universitatea din Edmonton, Canada.
Studiul pilot care a inclus 11 mame cu forme medii si moderat severe de depresie post-partum si copiii acestora a aratat ca atunci cand mamele sunt invatate cum sa reactioneze la emotiile copiilor lor, acestia raspundeau cu un interes mult mai mare la actiunile mamei chiar daca depresia mamelor nu se ameliora.
Mamele au fost capabile astfel sa aiba o atitudine pozitiva fata de copilul lor chiar daca ele se simteau deprimate, a declarat Short.
Un procent de 3 pana la 30% dintre mame sufera de depresie post-partum, ceea ce dauneaza considerabil cresterii si dezvoltarii nou-nascutului ducand la probleme de comportament la varste inaintate. Acest studiu arata ca daca se insista doar pe problema medicala a mamei acest lucru nu garanteaza o imbunatatire a interactiunilor mama-copil esentiale pentru dezvoltarea normala a copilului.
-
Cere SfatulMedicului
afla raspunsurile la problemele tale
-
Interpreteaza-ti analizele
afla parerea medicului despre analizele tale
-
Intreaba Comunitatea
vezi cum au rezolvat altii problemele lor
-
Evalueaza-ti Sanatatea
afla semnificatia simptomelor tale
Discuta despre Pediatrie
-
Am sterilet si sint insarcinata.
19 ore si 12 minute
Buna ziua, dupa primul copil la un an mi-am pus sterilet si acum implinesc doi ani cu sterilet. si niciodata nu am avut...
-
Sarcina in perioada de stress intelectual
1 zile, 14 ore, 55 min
Buna ziua, sunt studenta in ultimul an la medicina si imi doresc sa raman insarcinata. in toamna (noiembrie) ma...
-
Se mai poate face avort la 12 saptamani?
1 zile, 19 ore, 20 min
Buna ziua!!!!!! am si eu o intrebare care ma framanta! ieri am fost la un control deoarece menstruatia a intarziat sa...
-
Sarcina si abilify
3 zile, 18 ore, 1 min
Urmez un tratament cu abilifyde un an.pot ramane insearcinata pe perioada acestui tratament fara ca acesta sa afecteze...
Citeste si
Arhiva-
Depresia post-partum
Generalitati Depresia post-partum este determinata de modificari hormonale si poate fi mostenita. Femeile cu un sindrom premenstrual sever sunt mai expuse la a suferi de depresie post-partum. Depresia usoara sau moderata, post-partum sau de alt tip, poate fi tratata cu...citeste mai mult
-
Mama aproape perfecta
Introducere Este un lucru frumos sa vrem sa fim o mama buna, sa pastram ordinea in casa sau sa facem treaba buna la serviciu. A avea teluri inalte nu inseamna ca avem probleme psihice. Dar, daca pretentiile noastre sunt atat de inalte incat scad calitatea vietii si...citeste mai mult
-
Diete si tratamente cosmetice cu...
De ce sunt strugurii sanatosi Printre fructele cele mai bogate in antioxidanti, strugurii sunt foarte sanatosi in alimentatie, dar se folosesc cu succes si in cosmetica. Ar fi pacat sa nu profiti de sezonul lor. Se spune ca un pahar de vin rosu pe zi este cea...citeste mai mult
