Ecografia tiroidiana: scop, procedura si beneficii

Publicat la data de: 19 Februarie 2019 | Actualizat la data de: 19 Februarie 2019
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
Ecografia tiroidiana: scop, procedura si beneficii

Tiroida este o glanda de dimensiuni mici, sub forma de fluture, situata in partea din fata a gatului si alcatuita din doi lobi. Cu toate ca este o glanda mica, indeplineste un rol foarte important in organism.

Ea ajuta la reglarea functiilor vitale si a metabolismului unei persoane prin producerea hormonilor specifici. Astfel, diferite probleme de sanatate apar atunci cand tiroida produce prea multi sau prea putini hormoni.

Aceste conditii pot fi provocate de numeroase afectiuni ale tiroidei, iar pentru a le detecta sunt necesare investigatii speciale, precum ecografia tiroidiana.

Ultrasonografia sau ecografia reprezinta o procedura neinvaziva si nedureroasa, care utilizeaza undele sonore pentru a genera imagini din interiorul corpului.

Astfel, ecografia este o investigatie foarte buna pentru evaluarea tiroidei. Prin intermediul ecografiei tiroidiene se pot detecta numeroase anomalii, precum chisturi, noduli sau tumori.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Scopul ecografiei tiroidiene
  3. Pregatirea si efectuarea procedurii
  4. Beneficii
  5. Concluzii
  6. Citeste pe aceeasi tema

Scopul ecografiei tiroidiene

Sus

Scopul ecografiei tiroidiene este de a obtine imagini detaliate ale glandei tiroide, astfel incat sa se poata observa orice afectiune patologica la nivelul acesteia.

Medicul poate solicita efectuarea unei ecografii tiroidiene atunci cand testele functiei tiroidiene nu sunt normale, sugerand o tiroida hiperactiva sau hipoactiva.

De asemenea, medicul poate comanda aceasta investigatie si daca observa anormalitati la nivelul gatului, durere sau infectii, astfel incat sa poate descoperi cauza exacta ce le determina.

Ecografia tiroidiana este indicata si in cazul in care in familie exista istoric de afectare a tiroidei.

Cele mai frecvente simptome asociate cu patologia glandei tiroide si care pot indica efectuarea unei ecografii la nivelul acesteia sunt reprezentate de:

• In cazul hipofunctiei tiroidiene – senzatie de frig, oboseala extrema, piele uscata, pierderi de memorie, depresie, constipatie;

• In cazul hiperfunctiei tiroidiene – cresterea energiei, urmata de oboseala, tahicardie, tremor, anxietate, tulburari de somn, subtierea pielii, nervozitate, iritabilitate, subtierea si fragilizarea parului, slabiciune musculara, pierdere in greutate, amenoree.

• In cazul nodulilor tiroidieni – simtirea si observarea unor umflaturi la baza gatului, senzatie de presiune la nivelul esofagului, dificultati de inghitire sau respiratie. Nodulii tiroidieni pot produce hormoni suplimentari, inducand simptomele hipertiroidismului.

Ecografia de tiroida poate fi facuta, de asemenea, daca medicul trebuie sa realizeze o biopsie a tiroidei sau a tesuturilor adiacente pentru a depista prezenta cancerului in acea regiune.

Pregatirea si efectuarea procedurii

Sus

De cele mai multe ori, ecografiile tiroidiene sunt efectuate in spitale sau in clinici medicale. Cu toate acestea, exista si cazuri in care ecografia poate fi facuta la domiciliul pacientului. Inainte de investigatie, orice coliere, esarfe sau alte accesorii trebuie indepartate din zona gatului.

De asemenea, pacientul trebuie sa fie dezbracat de hainele care vin in contact cu zona gatului si trebuie sa fie asezat in decubit dorsal, adica intins pe spate.

In unele cazuri, medicul poate sugera injectarea in fluxul sanguin a unor substante de contrast, tocmai pentru a imbunatati calitatea imaginilor observate. Trebuie sa se tina cont de alergiile pacientului, substantele de contrast putand induce reactii alergice sau chiar soc anafilactic.

Sub capul persoanei investigate trebuie sa se aseze o perna, astfel incat capul sa fie inclinat inapoi, iar gatul sa fie expus foarte bine.

Aceasta pozitie poate fi inconfortabila, dar nedureroasa. Totusi, trebuie stiut ca exista cazuri in care ecografia poate fi facuta si in ortostatism. De obicei, intreaga operatiune nu dureaza mai mult de 30 de minute.

Dupa asezarea pacientului in pozitia indicata de medic, un gel special trebuie aplicat pe gat pentru a ajuta sonda cu ultrasunete sa alunece pe piele. Gelul poate fi rece atunci cand este aplicat, dar contactul cu pielea il incalzeste rapid.

Transductorul trebuie deplasat inainte si inapoi peste zona unde este situata tiroida, astfel incat sa se obtina imaginile dorite. Imaginile apar pe un ecran special, unde pot fi observate si interpretate de catre medicul specialist.

Aceasta operatiune nu este dureroasa, dar medicul trebuie informat daca exista vreun disconfort. In general, ecografia tiroidiana nu este asociata cu niciun risc, iar activitatile obisnuite pot fi reluate imediat dupa procedura.

Cu toate acestea, daca ecografia a indicat o masa tumorala, medicul poate dori sa efectueze o biopsie a acesteia. Aspiratia cu ac fin reprezinta o astfel de metoda pentru a preleva tesutul dorit.

Tehnica implica inserarea unui ac lung si subtire in zona vizata pentru a extrage lichid, pe care ulterior il va trimite la analizat.

In general, costul ecografiei tiroidiene nu este unul foarte ridicat, dar depinde foarte mult de tipul ecografiei.

Ecografiile tridimensionale sau cele Doppler pot avea un pret mai mare din cauza nivelului mai inalt al detaliilor oferite.

Beneficii

Sus

Ecografia tiroidiana este o investigatie foarte sensibila ce ofera medicului o multime de informatii valoroase despre starea tiroidei. Astfel, ecografia poate arata:

- Dimensiunea glandei tiroide;
- Daca exista inflamatie sau alte anomalii;
- Daca exista mase tumorale, dar si daca sunt solide sau pline cu lichid;
- Numarul si localizarea exacta a maselor tumorale;
- Limitele masei tumorale;
- Vascularizatia masei tumorale.

Ecografia reprezinta un examen foarte bun pentru detectarea nodulilor tiroidieni. De asemenea, in unele cazuri, medicul poate solicita si alte investigatii pentru a determina tipul masei tumorale.

Cu alte cuvinte, beneficiile ecografiei tiroidiene includ:

- Este o investigatie neinvaziva;
- Este nedureroasa, doar in unele cazuri putin incomoda;
- Este disponibila pe scara larga, usor de efectuat si mai putin costisitoare decat alte metode imagistice;
- Ofera imagini clare si de inalta calitate a tesuturilor moi;
- Ofera imagini in timp real, devenind astfel un instrument bun pentru efectuarea interventiilor minim invazive, precum biopsiile cu ac;
- Poate fi folosita pentru insertia unui cateter sau a altor dispozitive de drenaj, astfel incat plasarea acestora sa fie sigura si precisa.

Concluzii

Sus

Tiroida este o glanda mica, dar cu un rol foarte important in organism. Ca orice alt organ, tiroida poate dezvolta diferite afectiuni, iar pentru a le detecta sunt necesare diferite investigatii, precum ecografia.

Ecografia tiroidiana este o investigatie ce utilizeaza undele sonore pentru a reproduce imaginea tiroidei. Nu utilizeaza radiatii ionizante si ace, nefiind o investigatie invaziva sau dureroasa. Se poate efectua oricand, aratand fidel starea si aspectul tiroidei.

Ecografia glandei tiroide poate ajuta la stabilirea unui diagnostic, singura sau alaturi de alte investigatii, indicand astfel metoda de tratament necesara. In unele cazuri poate fi nevoie doar de monitorizare sau medicamente, iar in altele pot fi necesare interventii chirurgicale.


Medici specialisti Imagistica Medicala

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Tehnici si proceduri de marire a penisului Tehnici si proceduri de marire a...

    Generalitati Dorinta de marire a penisului exista in mintea majoritatii barbatilor, nu are rost sa negam acest fapt. Inca de cand citesc diverse reclame in revistele dedicate barbatilor, sau de cand, din curiozitate deschid e-mailuri care promit minuni, se intreaba:...citeste mai mult

  • Ecografia mamara Ecografia mamara

    Generalitati Ecografia de san sau ecografia mamara foloseste undele sonore pentru a oferi o imagine a tesuturilor din interiorul sanului. In timpul ecografiei mamare nu se folosesc raze X sau alte tipuri de radiatii potential nocive. Cu ajutorul ecografiei...citeste mai mult

  • Nodulii tiroidieni Nodulii tiroidieni

    Generalitati Nodulii tiroidieni sunt cresteri anormale sau tumefieri aparute la nivelul glandei tiroide. Majoritatea nodulilor nu sunt cancerosi (sunt benigni) si nu creeaza probleme. Multi nici nu necesita tratament. Doar aproximativ 5% din noduli sunt...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Clinici recomandate
Medici recomandati
Servicii specializate