Bolnavii cronici si gravidele sunt mai vulnerabili in fata gripei porcine, avertizeaza specialistii


Bolnavii cronici si gravidele sunt mai vulnerabili in fata gripei porcine, avertizeaza specialistii

Bolile cronice, cele respiratorii, diabetul si obezitatea reprezinta factori de risc care pot agrava evolutia gripei A/H1N1, iar femeile insarcinate sunt predispuse sa dezvolte o forma mai severa a bolii, motivul nefiind cunoscut inca, potrivit reprezentantului OMS in Romania.

Potrivit reprezentantului Organizatiei Mondiale a Sanatatii in Romania, Victor Olsavsky, in general bolile cronice, adica cele respiratorii, diabetul si obezitatea, sunt factori de risc cunoscuti. "Aceste boli sunt factori agravanti pentru orice alt tip de boala, astfel ca reprezinta un factor de risc si pentru gripa A/H1N1. Am observat deja ca formele foarte severe de gripa si decesele inregistrate au o boala de fond", a explicat Olsavsky.

Bolnavii care sufera de boli cronice au fost inclusi in grupele considerate de risc pentru A/H1N1. "La un bolnav din aceasta grupa, gripa A/H1N1 poate da o forma severa. Se poate observa ca aproape toate cazurile care au pus probleme pana acum si decesele cauzate de A/H1N1 sunt din aceasta categorie. Ideea nu e ca afectiunile se agraveaza din cauza virusului, ci ca bolnavul din aceasta categorie de risc trece cu dificultate peste gripa", a adaugat Olsavsky.

Femeile insarcinate intra, de asemenea, in grupele de risc. OMS recomanda vaccinarea prioritara a acestora. "Intr-adevar femeile insarcinate pot face o forma mai severa de gripa. Motivul pentru care se intampla acest lucru nu are inca o explicatie", mai spune reprezentantul OMS in Romania.

Referitor la mutatiile virusului, Victor Olsavsky precizeaza ca, teoretic, acestea ar putea sa apara si in Romania, insa chiar daca ar aparea nu ar reprezenta o problema. "Vaccinul protejeaza si impotriva acestor posibile mutatii. Pana acum, mutatiile observate nu sunt atat de profunde astfel incat sa fie considerat un alt fel de virus, care sa nu fie acoperit de vaccin. Mutatiile depistate pana acum in lume nu sunt multe ca numar, dar au fost descoperite in cateva tari si la cazuri usoare si la cazuri severe. Nu se poate trage concluzia daca influenteaza intr-un fel sau altul parcursul virusului", explica reprezentantul OMS.

Potrivit dr. Adriana Pistol, directorul Centrului pentru Prevenirea si Controlul Bolilor Transmisibile (CPCBT), afectiunile care agraveaza gripa A/H1N1 sunt toate bolile cronice, acestea reprezentand un factor favorizant pentru o forma de gripa mai severa. "E posibil ca anumite boli sa se agraveze din cauza virusului, insa depinde de la caz la caz. Spre exemplu, la un bolnav cardiac gripa provoaca febra, iar aceasta tahicardie", explica dr. Pistol.

Bolile cronice favorizeaza o forma mai severa de gripa porcina, iar graviditatea este, de asemenea, un factor favorizant pentru A/H1N1. Vaccinul romanesc impotriva A/H1N1 nu contine contraindicatii cu privire la femeile insarcinate, insa acestea se pot vaccina la recomandarea medicului ginecolog. "Mutatii ale virusului nu au fost inregistrate in Romania pana in prezent. Nu stim daca se va intampla acest lucru", a declarat pentru NewsIn dr. Adriana Pistol.

Pana in prezent, Ministerul Sanatatii a anuntat oficial opt decese cauzate de gripa porcina. Pe 23 noiembrie, un pacient din Radauti infectat cu virusul gripal A/H1N1, care suferea si de obezitate si diabet, a decedat in ambulanta care il transporta la Iasi. O zi mai tarziu, Ministerul Sanatatii a raportat un al doilea deces, la o femeie din Botosani. Sambata, a fost inregistrat cel de-al treilea deces, fara ca autoritatile sa mai furnizeze date suplimentare, cum ar fi orasul sau daca pacientul suferea si de alte afectiuni asociate.

Autoritatile romane au anuntat, miercuri, alte doua decese cauzate de gripa porcina, fiind vorba despre o pacienta din Radauti internata la Iasi si de un alt bolnav, care suferea si de leucemie, iar joi a fost inregsitrat cel de-al saselea deces cauzat de infectarea cu virusul gripal A/H1N1, la un adult care suferea si de bronsita cronica. Vineri, au fost anuntate alte doua decese cauzate de infectarea cu virusul gripei porcine, persoanele infectate avand si alte afectiuni asociate, respectiv obezitate si diabet..

Sursa NewsIn

Nou
Programeaza-te online la doctor. Click aici!
138 vizualizari, 07 Decembrie 2009
Programeaza-te Online La Doctor

Discuta despre Infectioase

  • Febra 16 zile, 9 ore, 57 min

    Buna ziua! sunt mai bine de 15 anu de cand nu am mai facut febra. este normal acest lucru? atunci cand sunt racit duc...

  • Ajutor - durere in gat extrema 19 zile, 0 ore, 21 min

    De 3 zile ma tot doare in gat, dar astazi de dimineata m-am trezit cu gatul plin de puroi.. ce pot sa fac?

  • Tratament 1 luni si 7 zile

    Buna ziua. sunt stundenta la masterul de psihologie si realizez un studiu de cercetare. pentru aceasta am nevoie de...

  • Durere de cap 1 luni si 29 zile

    De cateva zile ma doare capul si ochii inauntru parca ,dar durerea este in varful capului si uneori... dar am si...

Toate posturile

Citeste si

Arhiva
  • Produsele organice sunt mai sanatoase Produsele organice sunt mai sanatoase

    Dieta organica: ce inseamna cu adevarat organic? Din ce in ce mai multe magazine aduc produse organice pentru a satisface cererea tot mai mare pentru aceste produse. Motivele pentru care din ce in ce mai multi oameni doresc sa consume aceste tipuri de produse...citeste mai mult

  • Plagi prin muscatura, impuscare si tetanigene Plagi prin muscatura, impuscare si...

    Plagi prin impuscare Clasificare anatomopatologica : - plagile transfixiante: prezinta un orificiu de intrare si unul de iesire a proiectilului, orificiul de iesire fiind de 2-3 ori mai mare ca cel de intrare; in general orificiul de iesire nu se suprapune...citeste mai mult

  • Testul Papanicolau - cand, cum si de ce se face Testul Papanicolau - cand, cum si de...

    Generalitati Testul Babes-Papanicolau, pe care orice femeie ar trebui sa-l faca periodic, este cea mai simpla si eficienta metoda de a depista din timp cancerul sau modificarile precanceroase ale colului. „Folosirea citologiei cervico-vaginale...citeste mai mult

Loading