Prin ce se caracterizeaza anumite simptome si ce vor sa ne transmita?

Nu de multe ori am experimentat o serie de simptome in contextul unor boli asociate. Fie ca a fost vorba de o raceala, de tulburari gastrice sau alte probleme mai mult sau mai putin serioase fiecare situatie a fost insotita de un anumit simptom. Avem tendinta sa asociem o durere sau o cefalee ca fiind ceva rau, dar de cele mai multe ori daca organismul nostru nu ar reactiona astfel, noi nu am stii nimic in legatura cu o eventuala conditie care ne influenteaza negativ starea de sanatate.

Pentru a intelege cat mai bine anumite manifestari trebuie inteles in primul rand substratul fiziopatologic prin care se produc acestea. La nivelul oricarui organ sau tesut din organismul nostru exista filete nervoase (nervi) care la nivelul organului poarta denumirea de cele mai multe ori de terminatii nervoase; In momentul in care organul respectiv este afectat fie de un factor infectios, fie de un traumatism sau alt factor agresogen, terminatiile nervoase de la acest nivel transforma aceasta afectare in impuls nervos si informeaza etajele superioare cu privire la acest lucru.

In urma sosirii acestor impulsuri nervoase la nivelul sistemului nervos central se face integrarea tuturor semnalelor si este elaborata senzatia dureroasa care isi capata proprietatile clasice localizare, intensitate, iradiere, manifestari asociate, etc. Cu alte cuvinte creierul este informat in continuu despre starea tuturor organelor si in momentul in care apare o schimbare acesta o sesizeaza si o exprima. Este de notat faptul ca anumite conditii si stari patologice ale organismului pot determina o scadere a perceptiei dureroase.

De cele mai multe ori pacientul se plange de durere si acest simptom este atat de dominant incat, pentru un om mai simplu, rezuma insasi notiunea de boala.
Durerea este un fenomen complex, care presupune mai intai actiunea unor stimuli asupra terminatiilor nervoase dintr-o anumita zona a organismului. Senzatia produsa este ulterior transmisa sistemului nervos central. Recunoasterea durerii, localizarea ei si a fenomenelor emotionale asociate isi au locul la acest nivel.

Stimulii durerosi sunt variati si intelegerea lor contribuie la intelegerea durerii ca simptom de boala. Densitatea terminatiilor nervoase dintr-un organ contribuie foarte mult la anumite caractere ale durerii. Spre exemplu, la nivel cutanat (piele) avem foarte multe terminatii nervoase si de aceea stimuli durerosi precum o intepatura, o taietura, sau o arsura sunt mult mai usor inregistrati si localizati in comparatie cu zone din plaman, pleura sau tub digestiv unde densitatea terminatiilor nervoase este mult mai mica. Ca urmare a densitatii mai scazute a terminatiilor nervoase la nivel de tub digestiv de exemplu, caracterul durerii digestive este acela de durere profunda cu distributie mai putin precisa in comparatie cu o durere provocata de un stimul ce actioneaza la nivel cutanat.

Durerea este un simptom primar care il face pe pacient sa consulte medicul si atrage atentia asupra unei anumite regiuni sau asupra unui anumit oragan. Ea poate fi o cheie a diagnosticului. Din acest motiv durerea trebuie analizata sistematic notandu-se diferitele ei atribute:
a) factori declansatori si factori amelioratori;
b) calitatea;
c) regiunea;
d) severitatea;
e) caracteristicile temporale.

Diverse corelatii intre factorii producatori si patologia existenta se pot face astfel:
- asocierea durerii cu miscarile corpului localizeaza de obicei inflamatia unui tesut care se stie ca se deplaseaza in cursul miscarii respective;
- o durere asociata cu miscarile respiratorii poate indica o leziune a peretelui toracic sau a pleurei;
- o durere retrosternala (in spatele sternului) cu caracter constrictiv care apare la mers si se opreste la repaus semnaleaza de obicei o durere din sfera cardiaca (angina pectorala); etc.

Simptom dintre cele mai comune, de obicei fara gravitate, desi suparator, poate avea uneori o semnificatie grava. Mecanismul de aparitie al cefaleei este de obicei obscur, dar, cand are o baza, trebuiesc verificati urmatorii factori care ar putea determina aparitia durerii:

a) factorii vasculari – vasele de sange pot fi cauza unor fenomene de cefalee. O alterare a tonusului vascular urmata de vasodilatatie poate determina cefalee prin cresterea tensiunii intracraniene. Cutia craniana este o structura care nu isi modifica dimensiunile si din acest motiv orice crestere de volum in interiorul ei poate determina aparitia durerii. Medicamentele vasoconstrictoare, ca ergotamina, pot potolii acest gen de cefalee.

b) lezarea directa a terminatiilor senzitive din structurile craniene – terminatiile senzitive sunt reprezentate de nervi care transmit durerea. In cazul in care acesti nervi sunt afectati in urma unor procese compresive (tumori, procese inflamatorii, abcese, etc.) sau leziuni traumatice determina durere.

c) contractia prelungita a muschilor craniului, gatului si fetei – aceste fenomene determina o incordare si o intepenire a cefei. Intervin aici ischemia muschiului si un factor psihogen care determina cefalee. Este posibil ca diversi factori extra-cerebrali (coloana vertebrala, nas, sinusuri, ochi, urechi, dinti) sa provoace si ei dureri in acest mod.

d) cauzele extracraniene – acestea sunt adesea incriminate in etiologia cefaleei. Exista de exemplu asocierea intre cefalee si alte afectiuni ale organismului precum si in urma administrarii unor medicamente.

e) originea psihogena – reprezinta cea mai comuna origine a cefaleei. Caracteristicile durerii se aplica si in cazul cefaleei care este pana la urma tot o forma de durere. O exagerare in descrierea durerii si faptul ca nu dispare niciodata, desi bolnavul poate dormi, arata originea psihica a durerii. Personalitatea pacientului si fondul sau emotional pot ajuta la diagnosticul cefaleei.

Pentru elucidarea originei cefaleei trebuiesc luate in considerare urmatoarele:
a) locul: migrena este unilaterala; durerile oculare si ale sinusurilor au o localizare frontala; tumorile neoplazice provoaca durere la locul lor de dezvoltare – de notat este faptul ca orice proces expansiv (abces, anevrism,etc.) poate determina durere la locul de dezvoltare; etc.
b) caracterul: migrena este pulsatila, nevralgiile sunt ca o strafulgerare, cefaleea din tumori ca o apasare surda, constanta, iar durerile de origine psihogena au un caracter polimorf.

Este un simptom frecvent si important, greu de interpretat fiziologic. Poate fi urmarea unei activitati fizice sau mentale si a lipsei de somn. Gradul ei variaza foarte mult in raport cu personalitatea individului, incat foarte des este un semn comun al starilor de astenie.

Un diagnostic diferential al starilor de oboseala poate fi urmatorul:
1. Miastenia gravis – oboseala este atat de puternica incat bolnavul nu poate sta in picioare, nici sa tina ochii deschisi, sa mestece sau sa inghita.
2. Boala lui Addison – este asociata cu tulburari electrolitice (pierderi de sodiu si clor). Administrarea de sodiu sau corticosteroizi diminueaza oboseala.
3. Anemiile – indiferent de tipul si cauza lor, inseamna un prost transport al oxigenului la tesuturi. Gradul oboselii depinde de severitatea si rapiditatea instalarii bolii. Lipsa oxigenului poate explica si oboseala din cursul exercitiilor facute la mari altitudini.
4. Bolile de inima – sunt si ele o cauza a unei proaste oxigenari a tesuturilor, datorita debitului cardiac scazut, fie prin factori care obstructioneaza ejectia sangelui (stenoza mitrala, stenoza aorica), fie prin deficit de tesut muscular cardiac (infarct, miocardiopatii, etc.). Pierderea de potasiu prin administrarea de diuretice are si ea o influenta in scaderea debitului cardiac.
5. Bolile pulmonare provoaca oboseala prin hipoxie (scaderea oxigenului la tesuturi) si acidoza (pH acid la nivelul organismului)
6. Infectiile – mai ales cele insotite de febra sunt o cauza a oboselii datorita unui metabolism exagerat acestei conditii.
7. Neoplasmele – datorita diverselor manifestari asociate pot determina o stare de oboseala.

Dispneea poate fi definita simplu prin senzatia lipsei de aer sau „foame” de aer. Este caracterizata printr-un efort respirator constient sau mai bine spus pacientul realizeaza actul respirator cu dificultate. Forta necesara ventilarii plamanilor este crescuta la pacientii dispneici. Aceasta forta poate creste datorita mai multor factori rezultand in final dispneea:

a) Cutia toracica devine rigida (normal cutia toracica este caracterizata printr-o elasticitate care favorizeaza inspirul si expirul);
b) Cavitatea pleurala (spatiul anatomic unde se gasesc cei doi plamani) este plina cu lichid sau ser, comprimand astfel cei doi plamani;
c) Apare o obstructie in caile respiratorii;
d) Elasticitatea plamanilor scade (de exemplu in fibrozele pulmonare).

Toti acesti factori sunt factori de ordin mecanic; Dispneea poate sa apara si datorita unor necesitati crescute de oxigenare ale organismului in diverse conditii, de exemplu:
• Hipoxie – reprezinta scaderea cantitatii de oxigen in organism;
• Anemie – reprezinta scaderea globulelor rosii; ele avand rolul de a transporta oxigenul la tesuturi ;
• Acidoza – pH-ul sangelui este acid (normal trebuie sa fie neutru)

Alti factori care duc la aparitia dispeei sunt factori de ordin muscular (afectarea muschilor respiratori) sau nervos ( afectarea nervilor care stimuleaza muschii respiratori )

Principalele cauze ale dispneei sunt:
a) Afectarea aparatului respirator si a cutiei toracice;
b) Insuficienta cardiaca;
c) Modificari chimice ale sangelui (scade oxigenul din sange, creste dioxidul de carbon etc.);
d) Cauze psihogene (tulburari la nivelul encefalului ).

Trebuie retinut faptul ca in anumite situatii intensitatea unor simptome nu se coreleaza cu gravitatea afectiunilor. Din acest motiv de cele mai multe ori este indicat sa se consulte un medic atunci cand anumite simptome nu cedeaza la analgezice simple sau atunci cand gradul de manifestare incepe sa se accentueze de la o zi la alta.

Este foarte important sa se retina faptul ca anumite patologii asociate pot ascunde manifestari ale altor boli. De exemplu, datorita afectarii nervilor la pacientii diabetici, conditie cunoscuta sub numele de neuropatie diabetica, anumite simptome nu mai sunt percepute asa cum trebuie. De notat este faptul ca un diabetic poate suferi un infarc miocardic fara sa prezinte durere – acest lucru poate conduce uneori la urmari mult mai grave deoarece acesta este posibil sa nu se prezinte la medic pentru anumite evaluari.