Este aerul conditionat daunator sanatatii? Argumente pro si contra

Generalitati

Sus
Este aerul conditionat daunator sanatatii? Argumente pro si contra

Este aerul conditionat atat de nociv starii de sanatate precum se vehiculeaza?
Nu de mult timp, aerul conditionat a fost considerat luxul necesar pentru supravietuirea in birouri sau transport public pe vreme caniculara, in perioada verii. Din pacate, utilizat in mod abuziv, la temperaturi foarte joase si fara a fi intretinut in mod corespunzator, aparatul de aer conditionat contribuie la declansarea multor probleme de sanatate (atat afectiuni minore dar si boli grave, cum este boala legionarilor sau legionella).

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Argumente pro
  3. Argumente contra
  4. Cum poate fi pusa in pericol sanatatea unei persoane?
  5. Ce masuri pot fi adoptate?
  6. Articole similare

Argumente pro

Sus

Beneficiile utilizarii aerului conditionat:
- Caldura extrema are un impact negativ asupra intelectului si a activitatii fizice, iar aerul conditionat ar putea fi o modalitate de a echilibra acest inconvenient.
- Imbunatateste nivelul de confort atat la locul de munca dar si in interiorul altor spatii (supermarket, mijloc de transport in comun, etc.)
- Ridica nivelul de performanta de la locul de munca
- Contribuie la optimizarea activitatilor intelectuale si fizice
- O temperatura mai scazuta micsoreaza sansele prezentei, intr-o incapere, a insectelor si parazitilor
- La temperaturi scazute, o persoana transpira mai putin iar riscul de deshidratare este mai scazut
- Un sistem de aer conditionat curat, intr-un spatiu inchis, ajuta la evitarea alergenilor externi, cum ar fi polenul
- O instalatie de aer conditionat de calitate si bine intretinuta, reimprospateaza si imbunatateste calitatea aerului respirat.

Argumente contra

Sus

Riscurile folosirii aerului conditionat:
- Schimbarile bruste de temperatura si umiditate afecteaza sistemul respirator
- Usuca pielea si mucoasele membranelor
- Adauga un plus de zgomot la cel ambiental, care contribuie la poluarea fonica
- Recircularea aerului poate transmite boli infectioase respiratorii
- Un aparat de aer conditionat slab intretinut poate amplifica sau chiar provoca reactii alergice
- Aerul conditionat este asociat cu rinita cronica, faringita, iritatia gatului si raguseala
- Utilizat in mod excesiv poate intesifica manifestarile afectiunilor oculare cum ar fi conjunctivita sau blefarita, si poate fi un factor de disconfort pentru purtatorii de lentile de contact.

Cum poate fi pusa in pericol sanatatea unei persoane?

Multi oameni sufera de astm, manifesta tuse, stranut, mancarimi ale pielii, disconfort la nivelul foselor nazale, raceli frecvente, infecti ale urechii, dureri gastrointestinale, dureri persistente de cap, gat iritat, ochi lacrimosi sau uscati, reactii alergice, etc.

Exista in aer componente toxice care nu pot fi vazute cu ochiul liber, dar care au un impact negativ asupra sanatatii si care, de cele mai multe ori, sunt asociate cu alte cauze. Nu conteaza cat de curat este aerul din incapere; exista sute de poluanti care pot agresa simturile unei persoane. Daca cineva acuza unele dintre simptomele de mai sus, exista sanse ca acestea sa fie pricinuite de aerul respirat.

Doua lucruri pot imbolnavi, in principal, o persoana: temperatura scazuta si lipsa de igiena a aparatului de aer conditionat (praful, mucegaiurile, etc.).
Gravitatea consecintelor variaza, in functie de afectiune. Scurgerile nazale si alte semne ale gripei sunt raspunsuri naturale la temperatura scazuta, nefireasca, care se obtine prin intermediul aparatului de aer conditionat. Disconfortul este amplificat de faptul ca multe dintre aparate nu sunt echipate cu functia de umidificare, mucoasa nasului si a gurii se usuca, iar uneori apar chiar si sangerari nazale.

Mucegaiul este o ciuperca microscopica, adaptabila si care se reproduce cu o viteza mare, ce apartine familiei de ciuperci si levuri. Sporii de mucegai sunt vizibili atat pe lemnul descompus, glafurile ferestrelor, materiale depozitate in locuri umede si chiar in dulapuri.
Exista peste 270 de specii de mucegai de interior cu exterior care prezinta multiple riscuri pentru sanatate. Ca in cazul oricarori boli, cei mai expusi sunt sugarii, copiii, femeile insarcinate si persoanele in varsta, in special cei care sufera deja de boli respiratorii cronice sau au sistemul imunitar slabit. Acest segment de populatie reactioneaza in mod negativ si in cazul expunerii la mucegai, un inamic periculos care din pacate nu poate fi observat intotdeauna cu ochiul liber.
Mucegaiul vizibil va fi usor de curatat, dar mucegaiul care se afla intr-o unitate de aer conditionat este dificil de depistat intrucat de cele mai multe ori creste in interiorul orificiilor si in diverse conducte. Nivelul ridicat de umiditate alaturi de praf, reprezinta un mediu propice de inmultire al acestuia.

Daca anumite componente ale aparatului de aer conditionat (filtrele) pot fi curatate, este dificil sa se descopere sporii de mucegai, firele de par de animal sau murdaria din alte locuri, greu de acesat, din interiorul acestuia.
Prin respirarea aerului ventilat, se pot raspandi bacterii sau spori de mucegai care pot declansa diverse boli.
Important este ca atunci cand apar simptomele enumerate mai sus, pe langa consultul medical, sa se solicite si ajutorul unui profesionist care va curata si va verifica daca aerul conditionat contine mucegaiuri in interiorul conductelor sale.

Ce masuri pot fi adoptate?

- Spatiile in care este pornit un aer conditionat ar trebui aerisite in mod regulat
- Instalarea si intretinerea profesionala a aparatului de aer conditionat este esentiala atat in cazul unitatilor acestuia, cat si a sistemelor centralizate
- Se va mentine o temperatura optima cuprinsa intre 21-25 grade Celsius
- Umiditatea propice pentru sanatate trebuie sa se incadreze intre 60-70%
- De asemenea, persoanele care pe timp de vara circula in incaperi ventilate de aerul conditionat, ar fi indicat sa aiba la indemana o jacheta subtire pentru a se simti confortabil si se putea proteja de diferentele de temperatura.
- Aparatul de aer conditionat va fi curatat si dezinfectat cu instrumente si produse speciale anticiuperci si cu proprietati antibacteriene
- Indicat ar fi ca filtrele aparatelor de aer conditionat sa fie curatate lunar.

Citeste si

Arhiva
  • 8 moduri simple si naturale de purificare a aerului din interior 8 moduri simple si naturale de...

    Generalitati Aerul din interiorul locuintelor poate fi de pana la cinci ori mai poluat decat cel din exterior, potrivit agentiilor internationale de protectie a mediului. Mucegaiul, fumul de tigara, produsele casnice de curatare, emisiile de gaze sau substantele...citeste mai mult

  • Poluarea aerului in legatura cu problemele cardiovasculare Poluarea aerului in legatura cu...

    Generalitati Poluarea aerului este un amestec de gaze si particule care provin din surse artificiale si naturale. Recent, oamenii de stiinta au descoperit o noua amenintare pentru sanatatea cardiovasculara: poluarea aerului. Pentru bolile de inima si accidentele...citeste mai mult

  • Deshidratarea Deshidratarea

    Generalitati Deshidratarea apare cand corpul pierde prea multe lichide. Acest fenomen poate avea loc cand aportul de apa este oprit sau cand cantitati mari de apa sunt eliminate din corp prin diaree, varsaturi, transpiratie sau efort fizic. Un aport de apa...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Clinici recomandate
Servicii specializate
+2
Vezi toate clinicile
Mai putin
+1
Vezi toate serviciile
Mai putin
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici OK