Clickmed
programare rapida la medic

Cum ne influenteaza frigul sanatatea?

Actualizat la data de: 25 Noiembrie 2022
Cum ne influenteaza frigul sanatatea?

Frigul si umezeala au o influenta majora asupra organismului uman, cele mai expuse fiind persoanele varstnice, cele cu imunitate scazuta, dar si cu boli asociate.

De asemenea, cardiacii, diabeticii, astmaticii, hipertensivii si cei cu boli renale cronice sunt printre cele mai vulnerabile categorii de bolnavi pe timp de iarna.

Inima este unul dintre organele cele mai afectate de expunerea la frig si la umezeala, capacitatea acestui organ de a pompa sange in organism fiind ingreunata de ingustarea prin constrictie a vaselor de sange.

Concret, in sezonul rece, cardiacii sunt expusi riscului de a suferi un infarct sau un accident vascular cerebral.

De aceea, este indicat ca acesti pacienti sa evite pe cat posibil expunerea la frig, sa iasa din casa pentru distante scurte si sa fie imbracati corespunzator, gatul sa fie acoperit, caciula este obligatorie, la fel si incaltaminte care sa tina cald.

De preferat ar fi sa se foloseasca mai multe randuri de haine suprapuse decat una foarte groasa.

Hipertensiunea arteriala este influentata de frig. Concret, atunci cand afara este ger, diametrul vaselor de sange se micsoreaza, fluxul de sange se reduce, iar tensiunea arteriala creste.

In plus, pacientii hipertensivi raspund mai greu la tratament atunci cand afara este ger, in felul acesta explicandu-se cresterea incidentei accidentelor vasculare cerebrale. Pacientul care sufera de o boala cardiovasculara prezinta si un risc crescut de a suferi un infarct.

De aceea, pacientul hipertensiv trebuie sa aiba intotdeauna la el o pastila de nitroglicerina si sa-si respecte tratamentul prescris de catre medicul cardiolog.

Este recomandat ca acesta sa aiba un regim hiposodat, sa se hidrateze corespunzator si sa evite consumul de alcool.

Este stiut faptul ca, in cantitate mare, alcoolul poate creste valorile tensionale, hipertensiunea devenind astfel refractara la tratament.

Umezeala, gerul si vantul pot accentua crizele de astm. Practic, inhalarea aerului rece poate determina aparitia crizelor astmatice severe si poate inrautati starea copilului sau a adultului.

De asemenea, in acest sezon se inregistreaza o crestere a afectiunilor respiratorii, cei mai expusi fiind copiii si varstnicii.

Frigul agraveaza si simptomele bolilor reumatismale. De aceea, este indicat ca pacientii diagnosticati cu artroza, cu artrita sau cu osteoartrita, boli degenerative, sa evite pe cat posibil statul pentru mult timp in frig.

Mai exact, artroza care se manifesta prin distrugerea progresiva a cartilajului de la nivelul unor articulatii este influentata in mod direct de schimbarea vremii.

Astfel, durerile de la nivelul articulatiilor, principalele manifestari ale reumatismului degenerativ, sunt influentate si accentuate de frig si umezeala.

In general, in astfel de cazuri sunt indicate medicamente antialgice si antiinflamatoare nesteroidiene, care sunt recomandate numai de catre medic si care au rolul de a diminua durerea.

De asemenea, pacientul cu artroza trebuie sa piarda in greutate pentru a putea reduce presiunea asupra articulatiilor afectate de artroza.


Medici specialisti Medicina Generala

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate