Clickmed
programare rapida la medic

Tariceanu spune ca sistemul de sanatate are nevoie de investitiile sectorului privat

Publicat la data de: 09 Iunie 2008

Premierul Tariceanu a declarat joi, cu ocazia finalizarii campaniei de colectare de fonduri pentru renovarea spitalului de copii Marie Curie, ca apreciaza initiativa privata in domeniul sistemului sanitar, avand in vedere ca spitalele au nevoie de investitii permanente si consistente.

"Sistemul de sanatate are nevoie de investitii permanente, de investitii mari, si atunci sigur ca apreciez, in mod deosebit, ori de cate ori o initiativa privata din zona societatii civile se materializeaza. Acest lucru nu ar fi suficient daca nu ar exista contributia unor sponsori importanti", a declarat Tariceanu.

Organizatia nonprofit a grupului Enel a donat 500 de mii de euro pentru renovarea spitalului Marie Curie. Suma donata va fi utilizata pentru renovarea etajelor 6 si 7 ale spitalului, pentru achizitia de echipament medical si pentru mobilarea unui salon. Suma totala colectata de fundatia Scheherazade este de 1,5 milioane de euro. Cu aceeasi ocazie, ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu a declarat ca ministerul pe care il conduce a alocat spitalului, in ultimii 3 ani, 5,3 milioane de lei.

La ceremonia organizata joi, in curtea spitalului Marie Curie, au participat mai multe persoane publice. Ministrul Nicolaescu declara, la sfarsitul lunii mai, ca, din punctul sau de vedere, reforma in sistemul sanitar romanesc se va incheia atunci cand spitalele vor fi capabile sa isi constituie fonduri de dezvoltare proprii, prin care sa isi finanteze singure activitatile.

Nicolaescu a afirmat ca fondurile de dezvoltare ale spitalelor vor permite o activitate gestionata pe termen lung, astfel incat unitatile spitalicesti sa nu fie nevoite sa ceara, in permamenta, fonduri de la autoritatile locale, judetene sau nationale.

Acesta a mai spus ca bugetul central nu va putea suporta costurile privind modernizarea spitalelor, pana la expirarea termenului dat de Uniunea Europeana pentru respectarea criteriilor privind acreditarile acestora, deoarece din cele 434 de spitale din tara, 150 sunt construite inainte de 1900 si nu au beneficiat de programe de investitii.

reporter Andrada Dumitrescu
editor Cosmina Croitoru


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate