Clickmed
programare rapida la medic

Spitalele vor fi aprovizionate cu aproape 70.000 de flacoane cu heparina

Publicat la data de: 09 Iunie 2008

Agentia Nationala a Medicamentului a deblocat 18.000 de flacoane de heparina sodica - substanta anticoalgulanta - din stocurile distribuitorilor, dupa efectuarea unor analize suplimentare pentru determinarea impuritatilor, solicitate de Agentia Europeana a Medicamentului (EMEA).

Conform raportarilor fiecarui spital, cele 18.000 de flacoane de heparina vor fi distribuite catre unitatile sanitare si pot acoperi necesarul pentru aproximativ patru saptamani. Ministerul Sanatatii Publice a important, in regim de urgenta, 50.000 de flacoane de heparina, care se afla in posesia Companiei Nationale UNIFARM. Pentru a putea fi distribuite spitalelor, si aceste flacoane vor fi supuse analizei spectroscopice suplimentare solicitate de EMEA.

Retragerea heparinei din spitalele Uniunii Europene, si implicit si din Romania, s-a fãcut ca urmare a unei masuri impuse de EMEA dupa descoperirea unor impuritati care alterau calitatea heparinei. in luna mai, au fost reduse importurile de heparina, substanta folosita in timpul interventiilor chirurgicale, pentru a impiedica sangele sa se coaguleze, majoritatea spitalelor ajungand la stocurile de rezerva.

Ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, a reafirmat, la sfarsitul lunii mai, ca sunt probleme cu stocurile de heparina din spitale, dar ca aceasta criza se manifesta in toate statele europene. „Criza de heparina, in Romania, nu exista. Exista criza de heparina in Uniunea Europeana. Agentia Europeana a Medicamentului a scos de pe piata toate stocurile de heparina sodica, dupa ce s-a constatat ca la un furnizor - nu-i pot spune numele - a existat materie prima importata dintr-o alta tara, care pune in pericol viata oamenilor", a spus Nicolaescu.

Ministrul preciza, insa, ca MSP nu are atributii sa achizitioneze medicamente pentru spitale. "Spitalele trebuie sa-si cumpere, dar stiind ca este o situatie exceptionala si ca am putea avea cu adevarat o criza ne-am implicat”, a precizat Nicolaescu.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate