Peste 4.000 de pacienti au fost tratati gratuit printr-un program privind infarctul miocardic acut


Peste 4.000 de pacienti au fost tratati gratuit printr-un program privind infarctul miocardic acut

Ministerul Sanatatii va continua, si in 2012, finantarea programului de tratament invaziv al infarctului miocardic acut, dupa ce, la un an de la lansare, evaluarea medicilor cardiologi arata ca 4.052 de pacienti au beneficiat gratuit de tratament de specialitate.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Sanatatii, incepand din noiembrie 2010, s-a realizat o medie lunara de 320 angioplastii. Initial, programul isi propunea tratarea a 3.500 de pacienti anual.

Angioplastia primara este un procedeu care trebuie aplicat pacientului in primele 12 ore de la producerea infarctului miocardic si care consta in dezobstructia arterelor coronariene si introducerea unui stent, adica a unui dispozitiv medical sub forma unui cilindru, care mentine artera deschisa, spun specialistii.

Programul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut a fost elaborat si implementat de Ministerul Sanatatii, in premiera, in 2010 si se deruleaza incepand cu luna august 2010.

Reprezentantii Ministerului Sanatatii considera ca un astfel de program era necesar deoarece diagnosticul si tratamentul de reperfuzie in infarctul miocardic acut in Romania se afla sub standardele existente in Uniunea Europeana. Programul este implementat in 10 centre specializate din spitalele din Bucuresti, Iasi, Timisoara, Targu Mures si Cluj-Napoca. Costul mediu pentru un pacient este de 4.300 lei.

In centrele in care a fost implementat programul, mortalitatea intraspitaliceasca la pacientii cu infarct miocardic acut a scazut cu aproximativ 15%, precizeaza cei din Ministerul Sanatatii.

In 2010, programul a beneficiat de un buget de circa 12,9 milioane de lei.

Sursa: NewsIn

Nou
Programeaza-te online la doctor. Click aici!
182 vizualizari, 30 Septembrie 2011
Programeaza-te Online La Doctor

Discuta despre Medicina Generala

  • Menstruatie 3 ore si 48 minute

    In fiecare luna imi venea menstruatia pe data de 20 si ma tine 3 zile ,luna aceasta suntem deja in data de 25 si nu mia...

  • Anticonceptionale 5 ore si 41 minute

    Buna! as vrea sa iau anticonceptionale si nu stiu ce sa fac... dv. sunteti pro sau contra? ce ma sfatuiti sa...

  • Voma galbena si amaruie 6 ore si 30 minute

    Buna ziua, de doua luni m-am operat de colicist (nu mai am fiere), insa de 2 zile vomit apos, galben si foarte amar?...

  • Afectiune degete 18 ore si 35 minute

    Am o problema cu o unghe de la mana (al doilea deget la fiecare mana). arata foarte urat, ca si cum nu ar fi taiata. s-a...

Toate posturile

Citeste si

Arhiva
  • Consumul de peste poate ajuta sanatatea inimii Consumul de peste poate ajuta...

    Generalitati Acizii grasi omega 3 care se gasesc in peste sunt buni pentru sanatatea inimii. Articolul de fata arata cum beneficiile consumului de peste depasesc orice risc. Pentru persoanele ingrijorate pentru sanatatea inimii – indiferent daca vor sa le...citeste mai mult

  • Examinarea PET/CT - O noua speranta in investigatia bolilor oncologice Examinarea PET/CT - O noua speranta...

    Diagnosticare In Romania exista peste 380.000 de bolnavi de cancer aflati in tratament. Anual, sunt diagnosticate in jur de 70.000 de cazuri noi de cancer. In 2007, cresterea numarului de bolnavi a fost de 10% fata de 2006. Incidenta si mortalitatea datorate...citeste mai mult

  • Sanatatea femeii - vulnerabilitati Sanatatea femeii - vulnerabilitati

    Cancerul de col uterin Cancerul de col uterin afecteaza peste 500.000 de femei din intreaga lume. In Europa, 33.500 de femei sunt diagnosticate si 15.000 mor anual prin cancer de col, cate 40 in fiecare zi. Acesta reprezinta a doua cauza de mortalitate prin cancer la...citeste mai mult

Loading