Clickmed
programare rapida la medic

Guvernul da 1,3 milioane euro de la buget ca sa plateasca TVA pentru doua programe finantate de UE

Publicat la data de: 26 Septembrie 2008

Guvernul a aprobat plata de la bugetul de stat a circa 1,3 milioane euro pentru acoperirea TVA aferente bunurilor si serviciilor care fac obiectul a doua programe de sanatate cu finantare UE, aprobate in 2006, deoarece prevederile actuale ale Codului Fiscal nu mai prevad scutirea de la plata TVA.

Suma de 4,5 milioane lei (echivalentul a 1,28 milioane euro), reprezinta taxa pe valoarea adaugata (TVA) aferenta bunurilor si serviciilor furnizate in cadrul unui program de prevenire si tratare a HIV/SIDA si in cadrul unui program privind controlul tuberculozei. Plata se va face prin bugetul Ministerului Sanatatii Publice, se arata in actul normativ aprobat, miercuri, de Executiv si anuntat, joi, de acesta.

Programele beneficiaza de finantare nerambursabila din Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei. Printre finantatorii Fondului se numara Uniunea Europeana.

Programele sunt implementate de Fundatia Romanian Angel Appeal si de autoritatile administratiilor centrale si locale.

In noiembrie 2006, Fondul Global a aprobat solicitarile Romaniei pentru cele doua programe, aproband pentru Romania o finantare totala de peste 10 milioane euro (6,6 milioane euro pentru programul privind HIV/SIDA si 3,6 milioane euro pentru cel de combatere a tuberculozei).

Potrivit comunicatului remis joi de Guvern, la data la care Romania a inaintat propunerile, in anul 2006, achizitiile de bunuri si servicii pentru desfasurarea activitatilor finantate din fonduri nerambursabile erau scutite de TVA si, in plus, organizatiile nonguvernamentale puteau recupera contravaloarea TVA. in acest fel, fondurile puteau fi directionate exclusiv catre activitatile prevazute, respectiv pentru prevenire, tratament si pentru servicii de sustinere. in prezent, Codul Fiscal nu mai prevede aceasta posibilitate.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate