Dependenta de munca


Generalitati

Sus
Dependenta de munca

Se vorbeste din ce in ce mai mult despre dependenta de munca. In general este privita ca un lucru negativ, dar pe de alta parte este singura dependenta acceptata de societate, religie sau educatie. Diane Fassel numea dependenta de munca cea mai curata dintre toate dependentele.

Orice companie are ca scop principal cresterea productivitatii, iar oamenii dependenti de munca ajuta foarte mult in acest sens. De asemenea, astfel reusesc sa castige foarte bine, iar in cele mai multe cazuri obtinand aprecierea si respectul superiorilor.

Termenul de dependent de munca a fost pentru prima oara folosit la sfarsitul anilor '60. Dependenta de munca nu seamana cu cea de droguri sau alcool deoarece presupune o serie de actiuni si interactiuni. Este similara, mai degraba, dependentei de sex sau celei jocuri de noroc.

Munca este privita drept un mijloc de implinire personala si dezvoltare psihologica. Daca munca le ofera satisfactii de alta natura decat financiara cu atat mai repede ajung oamenii dependenti de munca. De asemenea daca munca in care sunt implicati se impleteste cu pasiunile si hobby-urile lor este de asteptat ca timpul liber sau pentru relaxare sa fie ocupat de munca.

Dependentii de munca isi iau mereu de lucru acasa si ajung astfel, fara sa-si dea seama, sa-si neglijeze familia si prietenii.

Sunt genul de oameni care nu pot merge in concediu pentru ca nu stiu sa se relaxeze, sau pentru ca vorbesc doar despe munca lor, gandindu-se oare ce se mai intampla la birou in lipsa lor.

Astfel, dependentii de munca ajung sa trasforme munca intr-un comportament obsesiv-compulsiv, adaugandu-si in permanenta noi sarcini de facut pentru fiecare zi. Dependentii de munca sunt mereu grabiti si par a fi contracronometru din dorinta de a indeplini toate sarcinile propuse pentru o zi. Se simt vinovati cand nu pot realizeaza un obiectiv propus sau cand nu pot lucra ceva si devin nervosi cand lucrurile nu ies cum anticipasera.

De asemenea, nu le plac sabatorile religiose de peste an si nici datele importante din viata lor sau a prietenilor, de care de altfel mereu uita. Ca in orice dependenta, cel in cauza nu considera ca este ceva in neregula cu el, ba mai mult, ii considera pe cei care nu stau peste program si care nu se implica atat ca ar fi neseriosi.

Cauzele dependentei de munca

Sus

Cauzele dependentei de munca ar putea fi multiple.
Pe de-o parte poate fi vorba despre o stima de sine scazuta, de nevoia permanenta de a face cat mai mult si cat mai bine pentru a-si demonstra ca este o persoana de valoare. O alta cauza ar fi teama de esec, teama ca oricand cineva mai bun ii poate lua locul asa ca trebuie sa fie mereu in top.

De altfel, dependenta de munca poate fi o modalitate prin care fugim de noi insine sau de viata personala care nu ne ofera nici un fel de satisfactie. Cu atat mai mult cu cat este mai usor sa-ti gestionezi munca decat viata privata. La origine, dependentii de munca pot fi copii care au fost excesiv rasfatati si se trezesc intr-o lume ostila la care nu stiu sa se raporteze.
Astfel, aleg sa se refugieze in munca.

Sau sunt fosti copii crescuti fara iubire si drept urmare nu cunosc si partea emotionala a vietii. Persoanele dependente de munca pun accent pe logica si intelect mai degraba decat pe sentimente. Le lipseste entuziasmul, fiind detasati de partea sentimentala din ei.

In timp dependenta de munca duce la absenta vietii sociale si la pierderea prietenilor, dificultati de comunicare, depresie, tulburari intestinale, tulburari de somn, boli cardiovasculare, atacuri de panica, accidente vasculare cerebrale, pierdere excesiva in greutate etc.
Primul pas in tratare, ca in orice dependenta, este recunoasterea.
Se va reduce treptat volumul de munca, renuntand la statul peste program si la munca din weekend.

Timpul liber va fi petrecut cu familia ori prietenii, sau avand un hobby. Indiferent de modalitatea de a petrece timpul liber, scopul este de relaxare, destindere si incarcare a bateriilor. Daca dependentul se afla intr-o stare grava si nu poate renunta cel mai indicat este sa apeleze la un psiholog. Dar este bine de stiut ca reusita depinde foarte mult si de vointa.

Autor: Psiholog Loredana Ionascu
Sursa Revista Psiholife


1975 vizualizari, 27 Iulie 2009
  • 1

    Cere sfatul medicului

    afla raspunsurile la problemele tale

    Afla acum

Discuta despre Medicina Generala

  • Petele... 18 ore si 40 minute

    Am niste pete negre deasupra buzei superioare...mu ma mananca dar nu arat estetic din cauza lor...park as avea...

  • Oboseala 3 zile, 5 ore, 25 min

    Zilele trecute prietenul meu a facut o viroza respiratorie(cred,pt k nu a vrut sa se duca la doctor) tusea,f rau cu...

  • Ce sunt petele de pe picioarele fetei ... 3 zile, 16 ore, 6 min

    Fata mea are 6 ani si are o perioada de cand se trezeste noaptea din somn plangand ca ii amortesc picioarele si aseara am...

  • Laringita pseudomixomatoasa 4 zile, 8 ore, 17 min

    Buna ziua, mama s-a operat in octombrie 2010 de laringita pseudomixomatoasa prin laser la corzile vocale la institutul de...

Toate posturile

Citeste si

Arhiva
  • Despre dependenta Despre dependenta

    Generalitati De fiecare data cand auzim acest cuvant ne gandim la droguri, alcool, tutun…scapand din vedere faptul ca…pana la urma orice lucru poate da dependenta, intr-o mai mica sau mai mare masura: de la munca, sex, coca-cola pana la ideea de a fi o...citeste mai mult

  • TESTE PSIHOLOGICE: dependenta, anxietate, stres? TESTE PSIHOLOGICE: dependenta,...

    Raspundeti prin DA sau NU la intrebarile ce urmeaza. Daca raspundeti afirmativ la cel putin patru dintre intrebari atunci inseamna ca sunteti dependenti. 1. Sunteti atras in mod constant de persoane alaturi de care dezvoltati relatii profund nesatisfacatoare?...citeste mai mult

  • Atitudinile in cadrul familiei si la serviciu Atitudinile in cadrul familiei si la...

    Diferite stari de atitudine 1. Buldozerul: dominatorul agresiv Este cel care se afirma strivind pe toata lumea. El este cel care spune:"Exista un loc, iar acesta este al meu. Tin cont de nevoile mele, nu de ale tale. Eu am dreptate, tu te inseli". Nu...citeste mai mult

Loading