Clickmed
programare rapida la medic

Dieta pe care o urmati aduce beneficii pielii?

Actualizat la data de: 30 Octombrie 2012

Generalitati

Sus
Dieta pe care o urmati aduce beneficii pielii?

Ingredientele naturale din produsele alimentare pe care le consumati, pot oferi multiple beneficii pielii dumneavoastra, de la viteza exfolierii pielii, la protectia acesteia de razele UV care provoaca aparitia de pete maronii, dar si riduri.

Dieta pentru un ten frumos trebuie sa contina grasimi sanatoase, proteine suficiente si multe fructe si legume. Pe langa avantajele pe care alimententele sanatoase le furnizeaza pielii, acestea fac minuni si pentru restul corpului: imbunatatesc activitatea intelectuala, diminueaza nivelul de colesterol, amelioreaza calitatea somnului etc.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Ce trebuie sa contina dieta pentru o piele frumoasa si sanatoasa
  3. Citeste pe aceeasi tema

Ce trebuie sa contina dieta pentru o piele frumoasa si sanatoasa

Sus

O dieta care aduce beneficii pielii este cea care pastreaza si starea generala de sanatate. Alimentele bogate in antioxidanti protejeaza si mentin sanatatea pielii. Cei mai multi dintre antioxidanti se gasesc in fructe, legume, seminte si nuci.

Pentru ca pielea dumneavoastra sa radieze, consumati grasimi sanatoase si optati pentru cereale integrale. Evitati dulciurile si hidratati-va suficient.

- Migdalele - acestea sunt bogate in vitamina E care are abilitatea de a bloca razele nocive ale soarelui. Vitamina E este un antioxidant care protejeaza celulele pielii de razele UV ale soarelui, dar si de alti factori de mediu care genereaza radicali liberi, cei care afecteaza celulele pielii in mod negativ.

- Morcovii - nu au efecte pozitive doar pentru ochi, ci si pentru tratarea cosurilor. Vitamina A din compozitia lor ajuta la prevenirea supraproductiei de celule din stratul exterior al pielii, zona in care celulele moarte si sebumul se amesteca si blocheaza porii. De asemenea, vitamina A impiedica aparitia si dezvoltarea celulelor canceroase ale pielii.

- Rosiile - consumul pe termen lung de pasta de tomate, bogata in licopen, ajuta la protectia impotriva arsurilor solare, creste continutul de colagen din piele, aceasta devenind mai ferma. In plus, daca adaugati in dieta rosii proaspete, veti avea mai putine riduri fine.

- Ciocolata neagra - bogata in flavonoizi (antioxidanti), ciocolata neagra are abilitatea de a diminua uscaciunea pielii si protejeaza impotriva efectelor nocive ale soarelui. In plus, imbunatateste textura pielii.

- Semintele de in - contin acizi grasi omega-3 care contribuie la diminuarea petelor, rosetii pielii, dar si a ridurilor fine. Grasimile bune pentru organism estompeaza iritatiile, atrag apa in celulele pielii si reduc ridurile.

- Capsuni - o ceasca de capsuni ofera organismului aproximativ 130% din doza zilnica recomandata de vitamina C, un antioxidant puternic ce stimuleaza productia de fibre de colagen care ajuta pielea sa ramana neteda si ferma.

Femeile care consuma putina vitamina C au pielea mai ridata si mai uscata. De asemenea, acidul elagic care se gaseste din abundenta in capsuni, protejeaza fibrele elastice ale pielii, mentinand fermitatea pielii.

- Oua - luteina si zeaxantina sunt doi antioxidanti care furnizeaza organismului de patru ori mai multa protectie impotriva razelor UV ale soarelui, cele care pot determina aparitia ridurilor, petelor maronii si a cancerului. Includerea oualor in dieta dumneavoastra va ajuta sa aveti o piele mai catifelata, tonifiata si hidratata.

- Ceai verde - contine catechine, un tip de antioxidant cu proprietati dovedite antiinflamatorii si anticancer. Pentru a nu se degrada antioxidantii, ceaiul verde se va consuma fierbinte. Persoanele care beau minim doua cesti de ceai verde pe zi sunt protejate impotriva cancerului de piele.


Medici specialisti Diete-Nutritie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate