Clickmed
programare rapida la medic

Specialistii subliniaza: „Insulina este modalitatea terapeutica cea mai eficace in obtinerea controlului glicemic”

Actualizat la data de: 06 Iulie 2012
Specialistii subliniaza: „Insulina este modalitatea terapeutica cea mai eficace in obtinerea controlului glicemic”

- Rezultatele studiului ORIGIN, cel mai indelungat si cel mai extins la nivel mondial, intr-o populatie cu risc inalt cardiovascular, cu pre-diabet - pentru care insulina nu este indicata in prezent - sau cu diabet zaharat incipient de tip 2 au demonstrat siguranta in utilizarea insulinei glargin pe termen lung.

- Cu aproximativ 850 de pacienti inrolati in studiul ORIGIN, Romania a ocupat locul 1 in Europa si locul 3 la nivel mondial din totalul celor 40 de tari participante.

Controlul glicemic este o prioritate majora in managementul diabetului zaharat. Mentinerea pe termen lung a glicemiei la nivelul recomandat de catre medicul specialist poate duce la intarzierea aparitiei sau prevenirea complicatiilor microvasculare si macrovasculare cauzate de aceasta afectiune. Potrivit specialistilor, cea mai eficienta modalitate de tratament pentru obtinerea controlului glicemic este insulinoterapia.

In studiul clinic ORIGIN (Outcome Reduction with an Initial Glargine Intervention), derulat la nivel international de catre un comitet de cercetatori si sustinut de Grupul Sanofi, s-a utilizat Lantus (insulina glargin) in schema de tratament a peste 12.500 de pacienti, timp de 6 ani, fiind astfel unul dintre cele mai indelungate si mai ample studii din domeniul diabetologiei.

Rezultatele studiului, anuntate recent de compania Sanofi, au aratat ca insulina glargin permite atingerea controlului glicemic vizat pe termen lung, nu prezinta risc cardiovascular sau risc de cancer de orice tip si intarzie cu 28% evolutia afectiunii de la starea de prediabet la diabetul zaharat de tip 2. Evenimentele hipoglicemice au fost rare, iar tratamentul cu insulina glargin s-a insotit de o usoara crestere in greutate a pacientilor.

Printre cele 40 de tari participante in studiul ORIGIN s-a numarat si Romania, cu aproximativ 850 de pacienti inrolati, din 20 de centre de diabet, din 17 orase: Alba Iulia, Bacau, Baia Mare, Brasov, Bucuresti, Cluj Napoca, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Oradea, Ploiesti, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Targu Mures si Timisoara.

Astfel, in ceea ce priveste numarul de pacienti inrolati in studiu, Romania a ocupat locul 1 in Europa si al treilea la nivel mondial, dupa Argentina (cu 2.222 de pacienti inrolati) si Canada (cu 983 de pacienti inrolati). Primul pacient roman a fost inclus in studiu in aprilie 2004, la aproape un an dupa primul pacient inclus la nivel mondial - in iunie 2003.

„ORIGIN este un studiu extraordinar prin prisma numarului de pacienti inrolati si prin cea a duratei sale. Acest studiu a dovedit inca o data siguranta si eficienta pe termen lung a terapiei cu insulina glargin, precum si importanta acestei terapii in viata pacientilor cu diabet. Totodata, ORIGIN ofera noi date cu privire la beneficiile si riscurile posibile ale initierii terapiei cu insulina glargin mai devreme pe parcursul evolutiei diabetului, oferind premise importante care sa conduca la schimbari semnificative in practica medicala actuala din diabetologie”, a subliniat Prof. Dr. Nicolae Hancu, Investigator Principal al studiului ORIGIN in Romania, membru in ORIGIN Steering Committee si Presedintele Onorific al Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.

„Constatarile ORIGIN ar trebui sa reasigure diabetologii cu privire la eficacitatea pe termen lung si la siguranta insulinei glargin. De asemenea, pentru medicii cardiologi, ORIGIN aduce dovada faptului ca utilizarea insulinei glargin pe termen lung intr-o populatie cu risc cardiovascular ridicat, cu diabet zaharat tip 2 recent sau prediabet, are un efect neutru asupra evenimentelor cardiovasculare.”

Sanofi isi propune sa extinda urmarirea pacientilor din studiul ORIGIN cu inca doi ani in studiul ORIGINALE (Outcome Reduction with an Initial Glargine Intervention and Legacy Effect).

„Grupul Sanofi este unul dintre cei mai activi militanti in lupta impotriva diabetului zaharat. Ne dorim sa contribuim in mod decisiv si valoros la cresterea calitatii asistentei medicale in diabetologie din Romania si a preventiei diabetului in randul populatiei. in acest sens, prin intermediul programului nostru educational FITS – Facultatea de Excelenta in Insulinoterapie Sanofi, derulam constant actiuni ample de preventie (marsurile de combatere a diabetului ce au devenit deja traditie, campaniile derulate an de an cu ocazia Zilei Mondiale impotriva Diabetului), precum si proiecte de educatie medicala pentru specialisti, pacienti si publicul larg. Iar studiul ORIGIN vine sa reconfirme misiunea noastra declarata de a ajuta la identificarea de noi metode de tratare si de intelegere a diabetului”, a declarat Iulia Ionescu, Director Marketing si Vanzari, Sanofi Romania.

Dar pentru un control eficient al glicemiei, pe langa tratamentul medicamentos, persoanele care sufera de diabet zaharat trebuie sa adopte si un stil de viata sanatos, prin respectarea regimului alimentar recomandat si prin efectuarea de activitate fizica in fiecare zi.



Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate