Clickmed
programare rapida la medic

Prima editie a simpozionului national iDiabet a avut loc la Bucuresti, la finalul saptamanii trecute, in prezenta a peste 300 de medici

Actualizat la data de: 16 Aprilie 2014
Prima editie a simpozionului national iDiabet a avut loc la Bucuresti, la finalul saptamanii trecute, in prezenta a peste 300 de medici

Prima editie a simpozionului national iDiabet a avut loc intre 11 si 12 aprilie 2014, in Aula Magna a Universitatii Titu Maiorescu din Bucuresti, in prezenta a peste 300 de medici veniti din toata tara pentru a participa la dezbateri, in vederea imbunatatirii cadrului de dialog intre toate entitatile responsabile de preventia, diagnosticarea si tratarea eficienta a diabetului zaharat.

Simpozionul a fost dedicat medicilor de familie, cei care se afla in prima linie de depistare si de preventie a diabetului, dar si altor medici specialisti care se confrunta in activitatea lor zilnica cu pacienti care au de suferit de pe urma complicatiilor diabetului zaharat.

Intalnirea a avut ca scop principal stabilirea unui climat prielnic de comunicare intre toate partile implicate in preventia si tratamentul diabetului zaharat din tara noastra astfel incat pacientul sa beneficieze de cele mai noi si mai eficiente tratamente disponibile pe piata in acest moment.

Organizatorii simpozionului national iDiabet au fost Asociatia pentru Cercetare si Dezvoltare Medicala Sanamed si Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti, una dintre cele mai performante universitati particulare din tara noastra. Alaturi de organizatori s-au aflat companiile partenere: Advanced Health Romania, Sanofi, KRKA, Astra Zeneca, Eli Lilly, Novo Nordisk, Servier Pharma, Worwag, MSD si Sanamed Spital de Diabet.

Desfasurat pe durata a doua zile, simpozionul national iDiabet a beneficiat de prezenta unor specialisti recunoscuti la nivel national, medici care au prezentat in detaliu situatia actuala din Romania, precum si situatii deosebite cu care s-au confruntat in tratarea diabetului.

Prof. univ. dr. Dan Mircea CHETA, medic primar diabet, nutritie si boli metabolice si coordonatorul stiintific al simpozionului national iDiabet: “Medicina evolueaza cu o viteza uimitoare si noi trebuie sa ne adaptam din mers progresului tehnologic. Diabetul a fost si va ramane provocarea carierei mele si nu voi inceta sa lupt pentru a minimaliza efectele pe care aceasta boala le are asupra societatii in care traim. Salut organizarea unui asemenea simpozion, o intalnire cu adevarat necesara si despre care vreau sa cred ca este prima dintr-o serie de schimburi de experienta menite sa aduca beneficii imediate celui in slujba caruia ne aflam – pacientul nostru.”

Doina-Ileana MIHAILAa, presedintele Federatiei Nationale a Patronatelor Medicilor de Familie: “Medicina de familie este ramura medicala cea mai implicata in preventia si diagnosticarea diabetului, sub toate formele sale prezente. Rolul acestor medici este unul covarsitor si, de aceea, consideram esentiala implicarea lor activa in toate proiectele de anvergura ce urmeaza sa se desfasoare in perioada urmatoare, atat in campaniile de informare, cat si in cele de constientizare in randul populatiei. Medicii de familie din Romania sunt constienti de gravitatea acestei boli si sunt dispusi sa isi asume un rol major in imbunatatirea situatiei actuale care, din punctul nostru de vedere, este una foarte grava.”

Adriana DUMITRESCU, medic primar diabet, nutritie si boli metabolice si directorul medical al clinicii Sanamed: „Diabetul a devenit dusmanul nevazut al societatii contemporane si riscurile asociate acestei boli devin din ce in ce mai grave pe masura ce boala este diagnosticata tarziu. Acest simpozion national este primul eveniment de anvergura care trateaza problema diabetului din toate unghiurile de interes pentru pacient si ii ofera acestuia posibilitatea de a fi bine informat si sfatuit atunci cand trece pragul medicului de familie, cel mai important sprijin in preventia si diagnosticul timpuriu al acestei boli cu adevarat complicate.”

Prof. univ. dr. Cristian Adrian STAN, decanul Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii Titu Maiorescu: “Preventia in cazul diabetului trebuie sa devina cea mai eficienta cale de a lupta impotriva acestei boli care va deveni, in urmatorii ani, o provocare pentru sistemul medical din Romania. Din acest motiv, Universitatea Titu Maiorescu a decis sa se implice activ in organizarea acestui simpozion national, pentru a putea oferi, pe langa scopul declarat de a pregati viitoarele generatii de medici din tara noastra, si un suport real pentru cei care profeseaza deja si care au nevoie sa fie permanent la curent cu toate noutatile din domeniu.”

De asemenea, tot in cadrul simpozionului national iDiabet, medicii prezenti au dorit sa traga un semnal de alarma referitor la cresterea numarului de persoane diagnosticate cu diabet sau aflate intr-o stare prediabetica. Astfel, unele rapoarte preliminare ale medicilor de familie arata ca aproape 1 din 4 pacientii din Romania se afla in zona de risc sau deja au diabet insa doar jumatate din cei afectati sunt diagnositcati in timp util.

Din pacate, diagnosticarea tarzie creste riscul aparitiilor complicatiilor, medicii prezenti la simpozion declarand ca o mai mare implicare a pacientului in procesul de preventie ar putea avea rezultate imediate la nivel national. Cele mai recente rapoarte oficiale arata ca in urmatorii 20 de ani numarul bolnavilor de diabet se va dubla, la nivel global.

Acest simpozion este primul dintr-o serie de evenimente organizate de Asociatia pentru Cercetare si Dezvoltare Medicala SANAMED prin care se doreste cresterea nivelului de implicare a tuturor responsabililor angrenati in toate procesele de preventie, dignosticare si tratament a diabetului zaharat si a patologiilor asociate. Din acest motiv, toate manifestarile viitoare se vor desfasura in acord cu valorile primului simpozion medical national iDiabet - Inteligent, Informat, Implicat.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate