Clickmed
programare rapida la medic

'Fiecare copil conteaza!' - concert caritabil in beneficiul copiilor cu deficiente de vaz si de auz

Actualizat la data de: 19 Mai 2010
'Fiecare copil conteaza!' - concert caritabil in beneficiul copiilor cu deficiente de vaz si de auz

Miercuri, 19 mai 2010, incepand cu ora 21.00, in clubul Coyote Cafe din Bucuresti are loc concertul caritabil „Fiecare copil conteaza!”, in beneficiul copiilor cu surdocecitate (deficiente de vaz si de auz) din programele Fundatiei Sense International (Romania).

Gazda evenimentului este Gianina Corondan iar artistii care vor concerta sunt JUKEBOX, BLUEMOTORS & ALEXANDRA UNGUREANU si DANIEL LAZAR BAND. Costul biletului (30 lei) va reprezenta o donatie catre Fundatie, 15 nou-nascuti putand fi testati vizual si/sau auditiv cu aceasta suma.

Dupa dotarea Spitalului Clinic de Urgenta "Sf. Pantelimon" cu un aparat de screening auditiv in valoare de 10.000 de euro, in martie 2010 – actiune care a beneficiat de sprijinul financiar al International Women’s Association - Fundatia Sense International (Romania) doreste, prin intermediul acestui eveniment, sa stranga o parte din fondurile necesare pentru continuarea activitatilor de sprijin pentru copiii cu surdocecitate (combinatie de deficiente de vaz si de auz).

„Este important ca oamenii sa stie ca orice suma donata conteaza. Putini cunosc faptul ca suma de 50 de lei asigura testarea vizuala si/sau auditiva la nastere a 25 de copii nou-nascuti. Cu 500 de lei, poate fi dotata o clasa cu materiale educative tactile pentru copii cu surdocecitate iar cu 5,000 de lei, 30 de profesori se specializeaza in educarea copiilor cu surdocecitate”, declara Cristiana Salomie, Director Sense International (Romania). „Dorim sa multumim partenerilor si artistilor care s-au implicat pro bono in sustinerea cauzei noastre”, a continuat ea.

Se estimeaza ca in Romania exista 9.000 de persoane cu surdocecitate - 3.000 de copii si 6.000 de adulti . Surdocecitatea poate fi congenitala sau dobandita pe parcursul vietii - din cauza unor boli, a unei rani sau, pur si simplu, din cauza varstei si este o deficienta unica, datorita diversitatii de forme pe care o poate lua, in functie de gradul de pierdere a celor doua simturi (vatul si auzul).

Cu cat programul de reabilitare incepe mai devreme, cu atat sansele la o viata cat mai aproape de normal sunt mai mari pentru persoana afectata. De asemenea, problema educatiei copiilor cu surdocecitate este foarte speciala, deoarece lipsa celor doua simturi necesita o supraveghere atenta si o abordare unica. Acestea sunt sunt si principalele programe derulate de fundatie:

Programul de Interventie Timpurie, care asigura bebelusilor si copiilor mici sansa de a beneficia de diagnostic, reabilitare si interventie timpurie, cu sprijinul unei echipe multidisciplinare formate din doctori, psihopedagogi, psihologi, precum si parinti. Noilor nascuti li se testeaza auzul si vederea la nastere, iar daca sunt semne ca ar exista probleme, acestia incep un program individualizat de recuperare in cadrul celor 3 centre de sprijin din Bucuresti, Oradea si Timisoara. In perioada ianuarie 2007-martie 2010, peste 22.000 de nou-nascuti au fost testati la nastere.

Programul de Educatie pentru Copiii cu Surdocecitate, care ofera copiilor cu surdocecitate sansa de a merge la scoala si de a invata, folosind metode si tehnici specifice utilizate de catre profesorii instruiti de SI(R). Peste 130 de copii cu surdocecitate si deficiente senzoriale multiple invata in grupe create special pentru ei, cu maxim 4 copii intr-o clasa.

Despre Sense International (Romania):

Sense International (Romania) – SI(R) – este o organizatie neguvernamentala, non-profit, neafiliata politic si independenta de institutiile publice si private. Infiintata in 2001, SI(R) este singura organizatie din Romania care sprijina copiii si adultii cu surdocecitate (combinatie de deficiente de vaz si de auz), desfasurand in decurs de aproape 10 ani numeroase programe sociale in beneficiul acestora. Misiunea Sense International (Romania) este de a lucra in parteneriat cu persoanele cu surdocecitate, familiile acestora, personalul de ingrijire si specialisti, pentru a se asigura ca toti cei care intampina greutati din cauza surdocecitatii au acces la consiliere, oportunitati si sprijin.

Implicarea activa a Fundatiei Sense International (Romania) in ajutarea persoanelor cu surdocecitate din Romania si rezultatele notabile ale programelor dezvoltate au fost marcate anul trecut prin obtinerea a doua distinctii importante primite in cadrul Premiului Fundatiei ERSTE pentru Integrare Sociala 2009:

Premiul de Recunoastere (in valoare de 10.000 euro) si Premiul Practicienilor.

Pentru mai multe informatii, va rugam contactati:

Cristiana Salomie, Director Sense International (Romania)
Telefon: 0311 075 236,
e-mail: [email protected]

Ana Dumitru, PR Manager, Graffiti PR
Telefon: 0724 303 710,
email: [email protected]


Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate