Clickmed
programare rapida la medic

Conferinta Nationala de Medicina Familiei - editia jubiliara 2014

Actualizat la data de: 28 Martie 2014
Conferinta Nationala de Medicina Familiei - editia jubiliara 2014

Asociatia medicilor de familie Bucuresti – Ilfov (AMFB) organizeaza in aceste zile sub egida Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF) , a zecea editie a Conferintei Nationale de Medicina Familiei, “Echilibrul delicat intre stiinta, arta si comunicare”.

Conferinta din acest an inregistreaza patru premiere notabile :
1. lansarea rezultatelor oficiale ale chestionarului initiat de Grupul de Vaccinologie (grup de excelenta din cadrul Departamentului profesional - stiintific al SNMF) privind atitudinea medicilor de familie romani cu privire la activitatea de vaccinare;
2. lansarea unui nou curs pe platforma educationala Formaremedicala.ro a SNMF (e-learning) impreuna cu brosura ”Recomandari pentru o alimentatie sanatoasa la copilul mic”;
3. lansarea unui nou grup de excelenta al SNMF. Grupul ”Respiro” reprezinta prima colaborare a doua organizatii profesionale ale medicilor de familie, Centrul National de Studii pentru Medicina Familiei (CNSMF) si Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) si reuneste medici de familie instructori formatori cu mare experienta clinica si educationala si cu o preocupare deosebita pentru ingrijirea pacientilor cu patologie respiratorie acuta sau cronica;
4. o sesiune de premiere a unor mari prieteni ai Asociatiei Medicilor de Familie Bucuresti si membri fondatori ai specialitatii de medicina familiei.

In urma cu doua luni, Grupul de Vaccinologie (grup de excelenta din cadrul Departamentului profesional - stiintific al SNMF) a initiat un chestionar online pentru a studia atitudinea medicilor de familie romani cu privire la activitatea de vaccinare, avand in vedere faptul ca medicii de familie sunt principalii vaccinatori in Romania, sunt cei care au cel mai strans contact cu populatia tarii inca de la nastere.

Chestionarul a fost distribuit online pe platforma FormareMedicala.ro, unui esantion de 1628 medici de familie cu structura rural urban de aproximativ 50% - 50%. La chestionar au raspuns 887 medici de familie. Rezultatele chestionarului vor fi expuse in sesiunea de vaccinologie de vineri, 28 martie. Dintre acestea extragem cateva date relevante:

Medicii de familie in proportie covarsitoare (90%) considera ca este utila extinderea PNI pentru a include si alte boli prevenibile prin vaccinare si ca e important ca unele dintre vaccinurile optionale contra cost sa devina parte a programului national de imunizare. Dintre cei 90% care au considerat importanta extinderea PNI, cei mai multi, (90%) au identificat bolile pneumococice ca fiind cele mai importante boli care ar trebui prevenite prin vaccinare. 62% dintre medicii chestionati au mentionat importanta reintroducerii vaccinului HPV in schema nationala de vacinare.

Medicii de familie considera in procent majoritar (98%) ca ar fi utile campanii de informare a populatiei, care sa dobandeasca din surse autorizate cunostinte despre vaccinare. De remarcat faptul ca in aceeasi masura cu Ministerul Sanatatii, medicii de familie considera ca este propria lor responsabilitate catre cetatenii tarii pentru ca un numar cat mai mare de boli sa fie prevenite prin vaccinare.

La CNMF 2014 se lanseaza si noul curs pe platforma de e-learning a SNMF, Formaremedicala.ro, cursul de nutritia copilului mic, precum si brosura „Recomandari pentru o alimentatie sanatoasa la copilul mic” care fac parte dintr-o campanie nationala initiata de SNMF cu sprijinul Nutricia Early Life Nutrition care doreste sa evidentieze importanta nutritiei in primele 1000 de zile, fereastra unica de interventie nutritionala in care alimentatia are un rol covarsitor si poate preveni dezvoltarea bolilor cronice cu impact major in perioada de adult (obezitate, diabet zaharat etc).

Nenumarate alte teme vor fi prezente in sesiunile conferintei, care se desfasoara in sase sali in paralel.
“Doresc sa multumesc pe aceasta cale tuturor invitatilor dar si celor care participa la editia jubiliara a Conferintei Nationale a Medicilor de Familie din acest an. Ne bucuram nespus ca am ajuns la editia cu numarul 10 si ca in continuare, temele dezbatute in cadrul acestei manifestari nu numai ca sunt sunt foarte apreciate de participanti, dar vin si in ajutorul lor cu cele mai noi informatii din domeniu.” (Dr. Rodica Tanasescu, Presedintele AMFB si SNMF).

„Medicul de familie este cel care asigura drumul corect al oricarui pacient in sistemul de sanatate, cel care integreaza toate informatiile legate de pacient intr-un tot unitar care protejeaza sanatatea pacientului sau, este baza oricarui sistem de sanatate cladit pe o strategie de eficienta, managerul oricarui caz cronic si un comunicator prin excelenta, prin specificul specialitatii sale, fiind cel mai in masura sa comunice pacientului sau tot ce este legat de starea lui de sanatate. De aceea, o conferinta dedicata lui este un eveniment care integreaza toate aceste elemente si vede acest specialist in lumina adevarata in care trebuie pus, pe masura dificultatii misiunii sale.” (Sandra Alexiu, Directorul CNMF 2014)

Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) este o organizatie profesionala, stiintifica, nonguvernamentala, apolitica, de drept privat, cu personalitate juridica, constituita din organizatii judetene, cu personalitate juridica, ale medicilor de familie din judetele Romaniei si a municipiului Bucuresti.


Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate