Necroza dentara

Dintele necrotic se mai numeste si dinte non-vital sau dinte mort si se refera la situatia in care pulpa dentara din interiorul dintelui a murit, nu mai este vascularizata, iar spatiul ramas in interiorul radacinii devine vulnerabil colonizarii bacteriene.

De cele mai multe ori necroza pulpara nu are o cauza anume ci este rezultatul final al unui proces de degenerare tisulara. Odata ce pulpa dentara a suferit o leziune din care nu isi poate reveni, ea incepe un proces de degradare si in final ajunge la necroza tesutului pulpar.

Acesti dinti au de obicei un istoric de traumatisme repetate, carii extinse, afectiuni parodontale sau miscari ortodontice rapide. Uneori se poate instala un proces numit "metamorfoza calcica", in care celulele dentare depun intr-un ritm alert cantitati excesive de dentina de reparatie.

Rezultatul este un dinte care pare sa nu mai aiba canal radicular (desi el continua sa aiba unul microscopic). Acesti dinti se pot prezenta non-vitali in urma testelor de vitalitate, la fel ca dintii necrotici.

Dintii cu pulpa dentara necrozata raspund negativ la excitanti termici sau electrici, dar ei pot fi sensibili la presiune( percutie, muscatura), sau chiar durerosi in anumite situatii, dar aceast lucru nu este obligatoriu. Este posibil ca un dinte sa existe in aceasta stare mai multi ani, fara a cauza pacientului vreun discomfort.

Necrozarea pulpei dentare se produce in conditii de asepsie, adica fara implicarea bacteriilor si atata timp cat aceasta stare se mentine, dintele este aproape asimptomatic.

In momentul in care bacteriile ajug sa infiltreze pulpa dentara necrozata (printr-o carie, fisura, fractura dentara etc.), incepe procesul de colonizare bacteriana si dintele devine dureros, cu toate simptomele unei infectii acute: durere semnificativa continua sau pulsatila si/sau inflamatie locala. In plus, uneori dintele poate parea "egresat" ( mai inalt decat ceilalti).

In mod frecvent, dintii necrotici sunt mai inchisi la culoare decat dintii vecini, aspect cauzat de produsii de metabolism rezultati in urma procesului de degradare pulpara. Celule sangvine, bogate in fier ( de culoare rosu-brun) patrund in stratul dentinar, rezultand culoarea mai inchisa a dintelui. Acest efect este mai evident la dintii frontali ( incisivi si canini).

Dintii necrotici pot prezenta in unele situatii un abces gingival sau o fistula prin care dreneaza infectia din interiorul radacinii. De cele mai multe ori aparitia fistulei este insotita de diminuarea simptomelor.

Un dinte diagnosticat ca necrotic si care are canale radiculare accesibile, este tratat in general prin tratament endodontic (tratament de canal). De obicei este posibila eliminarea nuantei cenusii a dintelui dupa finalizarea tratamentului endodontic prin aplicarea unei substante speciale de albire in camera pulpara pentru cateva zile.

Dupa tratamentul endodontic dintele va necesita o restaurare coronara care poate fi o obturatie( plomba), o coroana de invelis sau un inlay/onlay, in functie de cantitatea de structura dentara ramasa.

Dintele cu metamorfoza calcica nu necesita in mod obisnuit tratament endodontic. O radiografie retroalveolara poate fi realizata pentru a afla daca un canal radicular este vizibil si daca tratamentul este posibil pentru a corecta culoarea dintelui. O alternativa in acest sens poate fi aplicarea unei fatete sau acoperirea dintelui cu o coroana.

Daca aveti un dinte mai inchis la culoare sau pe care il simtiti diferit fata de ceilalti, va recomandam sa va programati pentru o consultatie si impreuna vom stabili daca este nevoie, un plan de tratament care ne va ajuta sa evitam o eventuala acutizare a infectiei.