Clickmed
programare rapida la medic

Importanta pastrarii integritatii arcadelor dentare

Actualizat la data de: 06 Noiembrie 2018
Consultant medical:

Dr. Radu Colteanu
Medic specialist chirurgie orala si implantologie

Clinica: Velvet Dental

Importanta pastrarii integritatii arcadelor dentare

Observam din practica un procent din ce in ce mai mare de persoane adulte care se confrunta cu problema lipsei unuia sau mai multor dinti de pe arcadele dentare.

Implantul dentar, puntea dentara sau proteza pot inlocui cu succes dintii naturali lipsa si pot asigura functionalitatea arcadelor dentare.

Beneficiul estetic este ridicat, permitand corectarea defectelor de culoare,forma sau pozitie ale dintilor naturali prin incadrarea acestora in lucrari protetice fixe sau inlocuirea cu coroane artificiale.

Motivele pentru care nu trebuie sa ramanem cu spatii edentate sunt atat de natura estetica cat si functionala: pe termen lung acest lucru duce la afectarea dintilor vecini si antagonisti, a tesutului gingival si osos de la acest nivel.

Lipsa dintilor in zona frontala influenteaza estetica fetei,dictia si masticatia, incisivii fiind dintii ce sectioneaza alimentele.
Zonele laterale sunt de asemenea responsabile pentru mentinerea dimensiunii etajului inferior al fetei si pentru zdrobirea si triturarea alimentelor.

Lipsa dintilor din alveola dentara favorizeazarezorbtia osului la acest nivel si migrarea dintilor vecini spre zona libera. De cele mai multe ori migrarea nu se realizeaza corporeal prin translatie, dintele inclinandu-se.

Acesta nemaipreluand fortele masticatorii in axul de insertie determina aparitia pungilor parodontale si in final pierderea dintelui. Pe langa aceste modificari are loc si migrarea verticala a dintilor antagonisti, care se deplaseaza pana cand intalnesc un obstacol,uneori pierzandu-si implantarea osoasa si iesind complet din alveola.

Toate aceste deplasari modifica ocluzia, declansand dureri in articulatia temporo-mandibulara si aparitia bruxismului(scrasnirea necontrolata a dintilor mai ales pe timpul noptii). Deasemenea spatierile aparute pe arcadele dentare favorizeaza aparitia cariilor dentare si a bolilor parodontale.

Inlocuirea dintilor pierduti trebuie sa fie o prioritate. Este necesara colaborarea cu medicul stomatolog si laboratorul de tehnica dentara pentru a gasi solutia protetica potrivita si realizarea acesteia astfel incat sa corespunda cerintelor estetice si functionale.

Puntea dentara poate inlocui unul sau mai multi dinti si poate sa refaca forma,culoarea si functia acestora. Este o lucrare protetica fixa confectionata in laboratorul de tehnica dentara pe baza amprentelor luate in cabinet. Puntea se aplicaprin cimentare definitiva pe dintii stalpi slefuiti in prealabil.

Poate fi confectionata din diverse materiale pt a asigura rezistenta si estetica dorita: metal,metal si ceramica,ceramica pe suport de zirconiu sau integral ceramica.

Proteza este solutia indicate in cazul in care lipsesc toti dintii sau majoritatea acestora si nu avem suficienti dinti sanatosi restanti pentru ancorarea unei lucrari protetice fixe. Este o lucrare mobila, facuta in laboratorul de tehynica dentara pe baza amprentei luata in cabinet.

Materialele folosite asigura rezistenta si estetica lucrarii in cavitatea orala si nu necesita slefuirea dintilor.

Implantul poate sa inlocuiasca orice numar de dinti absenti de pe arcadele dentare.Este solutia cea mai apropiata de dintii naturali,constand in implantarea unui surub de titan intraosos,care inlocuieste radacina dintelui,urmata de aplicarea coroanei dentare dupa aproximativ 4 luni,necesare pentru vindecarea osoasa si integrarea implantului. Estetica si rezistenta in timp sunt superioare celorlalte solutii protetice.

In concluzie , extractia dentara trebuie intotdeauna urmata de aplicarea unei lucrari protetice pentru a reintregi arcada dentara. Doar atunci putem considera tratamentul stomatologic finalizat.

Pe de alta parte extractia dentara este aplicata ca ultima varianta de tratament, dupa ce tratamentele conservatoare au esuat,scopul stomatologiei moderne fiind acela de a trata afectiunile dentare si de a prelungi viata dintilor naturali cat mai mult posibil.


Medici specialisti Stomatologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter