Importanta screeningului auditiv la nou-nascuti

Publicat la data de: 07 Decembrie 2017 | Actualizat la data de: 19 Decembrie 2017
Consultant de specialitate: Dr. Livia Claudia Todireasa
Medic de familie
Importanta screeningului auditiv la nou-nascuti

Screeningul auditiv se efectueaza imediat dupa nasterea nou-nascutului si are scopul de a detecta cat mai timpuriu eventualele deficiente congenitale de auz, ce pot duce la surditate daca nu sunt depistate si tratate la timp.

Acest screening este primul pas pentru identificarea la timp a hipoacuziei, ce poate fi recuperata daca aceasta nu are un grad avansat prin intermediul mijloacelor medicale, cum ar fi proteze auditive speciale pentru bebelusi sau implanturile cohleare pentru tot restul vietii.

In prezent se considera ca aceasta patologie este cea mai frecventa boala intalnita la ambele sexe, afectand intre 1 si 3 dintre 1000 de nou-nascuti.

Testarea se face de catre medicul neonatolog in primele zile de viata, de preferat cand bebelusul este linistit sau chiar cand acesta doarme, dureaza cateva minute pentru ambele urechi, nu este un test invaziv si de aceea poate fi repetat ori de cate ori este necesara o a doua determinare.

Metoda se bazeaza pe masurarea otoemisiunilor acustice prin intermediul unui aparat special ce contine o mica sonda, protejata de un cap steril, ce este introdusa pe rand in fiecare ureche a nou-nascutului, iar testarea otoemisiunilor acustice este pornita si se furnizeaza in scurt timp informatii privind suspiciunea de hipoacuzie.

In cazul nou-nascutilor care nu trec testul pentru una sau pentru ambele urechi, acestia trebuie testati periodic pana la varsta de 3 luni intr-un cabinet de audiologie pentru a confirma sau nu suspiciunea depistata prin screeningul neonatal, ce trebuie privita ca un indicator preliminar in depistarea afectiunii.

O alta categorie de nou-nascuti ce trebuie sa li se acorde o atentie speciala sunt cei care prezinta factori de risc cum ar fi: parinti cu hipoacuzie, tratamente ototoxice luate de mama in timpul sarcinii, prematuritatea, cei cu detresa respiratorie la nastere (oxigen scazut), hiperbilirubinemia (cresterea bilirubinei) cu icter prelungit la nastere si cei care au fost monitorizati mult timp in terapie intensiva.

Acesti bebelusi vor fi testati obligatoriu si dupa varsta de 1 an, chiar daca screeningul din maternitate a fost normal, insa hipoacuzia se poate instala si progresiv, de aceea nu este depistata tot timpul la nastere.

In preajma varstei de 7-9 luni sugarii au o perioada de automatisme fonatorii de tip bisilabic, simuland „ma-ma”, „ta-ta” sau „ba-ba-ba”, sugerand parintilor inceperea dezvoltarii limbajului, iar acei parinti care nu au facut screeningul neonatal din diverse motive nu au cum sa realizeze ca sugarul nu aude, deoarece acest limbaj fonator se produce in mod automat la toti copiii, indiferent daca aud sau nu.

Copiii mici care au hipoacuzie nu pot spune ca nu aud, in schimb ei compenseaza mult in comunicare prin intermediul altor functii senzoriale cum sunt mirosul, vazul, sensibilitatea tactila si vibratorie.

Astfel, alarma reala apare de cele mai multe ori abia atunci cand limbajul normal asteptat de catre parinti nu se dezvolta, iar semnele de intrebare sunt tot mai dese si vizita la medic devine prioritara.

In consecinta, daca parintii nu sunt foarte atenti sau bine informati, diagnosticul poate fi stabilit destul de tarziu, in jurul varstei de 2-3 ani.

Importanta sanatatii sistemului auditiv al copilului este esentiala in prima perioada de viata, cand creierul inmagazineaza informatie utile pentru dezvoltarea cognitiva, iar perioada de pana la 2-3 ani este cruciala in invatarea limbajului, astfel incat un copil sanatos de 3 ani ar trebui deja sa sustina fluent o conversatie simpla pentru varsta lui.

De aceea, cu cat hipoacuzia este diagnosticata mai tarziu, cu atat este mai dificil de compensat pierderea, iar invatarea limbajului este mai dificila si mai limitata.

In aceasta situatie intervine logopedul, care ar trebui sa depuna eforturi mari pentru a compensa pierderile si a reusi sa formeze si sa educe un copil cu deficit de auz pentru a putea trai o copilarie aproape normala.

Avand in vedere faptul ca exista forme multiple de surditate si din diverse cauze, hipoacuzia poate fi izolata, care nu mai implica alte probleme de sanatate asociate nou-nascutului.

Exista insa si cazuri in care hipoacuzia face parte dintr-un sindrom, fiind asociata si cu alte suferinte cardiace, endocrine, renale etc., care impun anumite testari suplimentare ce duc uneori la amanarea initierii tratamentului, fiind uneori prioritare celelalte suferinte.

In lipsa interventiilor medicale, sugarii sau copii mici cu surditati profunde bilaterale de la nastere nu reusesc sa invete limbajul, invatand ulterior limbajul surdo-mut pentru a se putea descurca in activitatile zilnice si pentru a comunica cu ceilalti.

In schimb, cei cu deficit auditiv mediu spre sever pot fi protezati auditiv si astfel cresc sansele de reabilitare auditiv-verbala, iar dezvoltarea lor poate fi una normala daca urmeaza si o scoala specializata pe recuperare auditiva si invatare a limbajului.

In orice forma de hipoacuzie, cheia unei recuperari care sa ofere sanse copilului sa evolueze aproape similar cu copiii normali este diagnosticarea surditatii cat mai aproape de momentul instalarii ei si interventia terapeutica imediat dupa diagnostic.

De asemenea, un rol important il au si parintii pentru ca ei ar trebui sa fie primii care semnaleaza orice schimbare in comportamentul sugarilor sau al copiilor mai mari.

In concluzie, vorbim despre patologia cea mai frecventa a nou-nascutului, ce poate fi identificata inca din primele zile de nastere prin intermediul screeningului neonatal si care poate fi remediata prin dispozitive si solutii medicale, astfel incat copilul sa se bucure de o dezvoltare fiziologica.

Desigur, pentru a putea incuraja acest efort de identificare, diagnosticare si tratament al copiilor cu hipoacuzie, este nevoie de o colaborare buna intre specialistii neonatologi, medicii ORL-isti, pediatrii si medicii de familie, insa rolul parintilor este crucial pentru initierea terapiei si respectarea programului propus de specialisti, dar si pentru sprijinirea copilului de-a lungul diverselor etape de tratament deoarece nu este usor sa faci fata tuturor procedurilor de recuperare, mai ales in cazul celor mici.


Medici specialisti Pediatrie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Copilul pana in 2 ani - afectiuni frecvente Copilul pana in 2 ani - afectiuni...

    Generalitati Cand nu se simt bine, bebelusii nu pot spune unde anume ii doare, cand a debutat durerea, ce anume le-ar ameliora disconfortul sau ce ii face sa se simta mai rau. Pe scurt, un bebelus bolnav nu poate spune simptomele manifestate, astfel, acesta devine ca...citeste mai mult

  • Infectia nou-nascutilor cu streptococi de grup B Infectia nou-nascutilor cu...

    Generalitati Infectiile cu Streptococ de grup B reprezinta infectii bacteriene severe care sunt o cauza de deces si de invaliditate la nou-nascuti. In anii 1970 aproximativ jumatate din nou-nascuti au decedat datorita acestor infectii. In zilele noastre, datorita...citeste mai mult

  • Cauze ale pierderii auzului Cauze ale pierderii auzului

    Generalitati Pierdera auzului are foarte multe cauze. In unele cazuri, pierderea auzului este doar una din urmarile unei afectiuni sau a unui sindrom, iar alte cauze pot fi genetice. Exista si alte motive, cum ar fi faptul ca in multe situatii calitatea auzului scade...citeste mai mult

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate