Boli ale pielii ce se agraveaza primavara

Publicat la data de: 25 Martie 2019 | Actualizat la data de: 25 Martie 2019
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
Boli ale pielii ce se agraveaza primavara

Schimbarea recenta de la iarna la primavara poate reprezenta un aspect pozitiv pentru starea de spirit a unei persoane, dar poate veni la pachet si cu o serie de ingrijorari privind starea de sanatate a pielii.

Primavara presupune schimbari ale temperaturii si umiditatii, dar si o expunere mai mare la soare si la alergeni. Aceste schimbari de mediu au in impact semnificativ asupra persoanelor care au diferite probleme ale pielii, inclusiv acnee, psoriazis si eczeme.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Acnee
  3. Dermatita de contact
  4. Alergii la iarba si polen
  5. Eczeme
  6. Psoriazis
  7. Rozaceea
  8. Infectii fungice
  9. Intepaturi de insecte
  10. Concluzii
  11. Citeste pe aceeasi tema

Acnee

Sus

Acneea poate sa apara in orice moment al anului, dar frecventa sa creste atunci cand anotimpurile se schimba. Temperaturile in crestere si activitatea zilnica desfasurata produc o secretie crescuta de transpiratie si sebum.

Aceste secretii pot bloca porii, avand drept consecinta aparitia eruptiilor cutanate ce produc acneea.

Pentru a preveni acneea, se recomanda efectuarea unei igiene corespunzatoare, indepartarea transpiratiei corporale si consumarea de suplimente precum Omega-3 si acidul alfa-lipoic.

In cazul in care acneea apare si persista mult timp, medicul trebuie informat. Acesta poate prescrie anumite medicamente ce pot fi de ajutor.

Dermatita de contact

Sus

Pe masura ce primavara isi intra in rol, oamenii petrec din ce in ce mai mult timp in aer liber, iar riscul de dermatita de contact creste. Orice persoana a experimentat la un moment dat o iritatie provocata de o planta sau un alt agent iritant.

Dermatita de contact apare adesea cand pielea este expusa direct la o substanta iritanta sau la un alergen. Cauzele pot include plante, precum iedera si urzicile, dar si alt factori, precum produsele cosmetice, sapunurile sau chiar bijuteriile.

Aceasta afectiune apare in cateva minute sau ore de la expunere si poate dura intre doua si patru saptamani pentru a se vindeca.

In multe cazuri, dermatita de contact poate fi tratata acasa. Dupa identificarea factorului cauzal, acesta trebuie inlaturat cat mai rapid. Ulterior, mancarimea poate fi diminuata prin aplicarea de creme pe baza de hidrocortizon.

In cazuri mai severe, medicul poate recomanda antihistaminice. Daca eruptia este extrem de incomoda, interfereaza cu rutina zilnica sau nu se vindeca, dermatologul trebuie anuntat cat mai rapid.

Alergii la iarba si polen

Sus

Pentru multi oameni, expunerea la polen si iarba poate provoca eruptii cutanate si disconfort. Primavara si vara, contactul cu iarba si polenul poate provoca rinita alergica, conjunctivita si chiar astm. De asemenea, iarba proaspat cosita poate cauza urticarie si dermatita atopica.

Ca si in cazul dermatitei de contact, eruptiile cauzate de expunerea la iarba si polen pot fi tratate acasa de cele mai multe ori. Cremele pe baza de hidrocortizon 1% si antihistaminicele pot fi de ajutor.

In cazul rinitei alergice si a urticariei, Claritine (laratadina) si Zyrtec (diclorhidrat de cetirizina) reprezinta medicamente ce pot fi recomandate.

Eczeme

Sus

Desi cauzele exacte ale eczemelor sunt de multe ori necunoscute, in unele cazuri pacientii au descoperit ca episoadele simptomatice sunt corelate cu schimbarile sezoniere si cu expunerea la diferite conditii.

De exemplu, primavara poate creste riscul de a dezvolta eczeme din cauza transpiratiei, a polenului, a temperaturii si umiditatii ridicate, a mucegaiurilor si a altor fungi.

Daca eczemele se agraveaza, medicul dermatolog trebuie anuntat. Acesta poate oferi un plan de tratament care sa contina creme topice, medicamente orale sau chiar fototerapie.

De asemenea, exista metode prin care sansele de aparitie sau agravare a eczemelor pot fi diminuate. Acestea includ:

- Limitarea timpului petrecut in aer liber;
- Evitarea statului pe iarba sau atingerea diferitelor plante;
- Adresarea la medic oricand exista suspiciuni cu privire la afectiuni cutanate;
- Purtarea in permanenta a cremelor hidratante la indemana.

Psoriazis

Sus

In functie de individ, primavara poate agrava sau calma simptomele produse de psoriazis. Pentru unii pacienti, nivelul crescut de alergeni asociat primaverii poate declansa diferite eruptii. Pentru altii, expunerea crescuta la razele UV imbunatateste de fapt starea de sanatate.

Psoriazisul poate fi gestionat primavara prin urmatoarele metode:
- Expunerea zilnica la soare, dar cu mentiunea ca este obligatorie folosirea de protectie solara;
- Evitarea arsurilor;
- Utilizarea de creme hidratante;
- Purtarea de haine comode, lejere;
- Evitarea zonelor cu insecte, deoarece intepaturile acestora agraveaza simptomele psoriazisului;
- Minimizarea stresului si a anxietatii.

Rozaceea

Sus

Modificarile sezoniere pot provoca accentuarea simptomelor la persoanele cu rozacee. Primavara creste exponential acest risc, deoarece se insoteste de soare, vant si temperaturi mai ridicate.

Protectia solara este extrem de importanta in aceasta perioada, alaturi de evitarea expunerii la vant si la alergeni.

Adoptarea masurilor adecvate oferite de medicul dermatolog poate face ca persoana in cauza sa se bucure de vremea frumoasa de primavara.

Eruptia polimorfa la lumina

Aceasta afectiune reprezinta raspunsul anormal al pielii la razele ultraviolete si se caracterizeaza prin eruptii mici si pruriginoase.

Zonele cele mai afectate sunt cele cu expunere solara ridicata, precum fata, umerii si antebratele.

Pentru a preveni aceasta afectiune, se recomanda urmatoarele:

- Evitarea expunerii la soare in intervalul orar 10:00-15:00;
- Acoperirea zonelor expuse la lumina cu materiale lejere;
- Utilizarea de palarii sau chiar umbrele pentru a bloca razele solare;
- Folosirea cremelor cu protectie solara SPF 30.

In cazul in care o persoana dezvolta o forma usoara a afectiunii, medicul poate recomanda aplicarea de creme pe baza de steroizi. In cazul in care eruptia polimorfa la lumina persista sau se agraveaza, tratamentul poate fi mai complex.

Infectii fungice

Sus

Infectiile fungice ;sunt cauzate de ciuperci microscopice. Acestea se inmultesc si produc probleme ale pielii atunci cand exista zone umede si calde. Cele mai frecvente infectii fungice ce apar primavara sunt reprezentate de pitiriazis versicolor si dermatofitia.

Pitiriazis versicolorse caracterizeaza prin aparitia de pete albicioase la nivelul trunchiului si gatului, dar este usor de tratat. Dermatofitia sau tinea se caracterizeaza prin eritem, scuame si iritatie, uneori chiar cu pierderea parului in zona afectata.

Trebuie cunoscut faptul ca infectiile fungice sunt contagioase, iar prevenirea lor este extrem de importanta. Spalarea corpului in mod regulat cu apa si sapun reprezinta una din metodele de preventie.

Uscarea tegumentelor reprezinta, de asemenea, o metoda foarte importanta, deoarece fungii iubesc umiditatea.

Tratamentul consta in folosirea de creme antifungice si a medicamentelor orale, dar acestea trebuie folosite doar la indicatia medicului. In cazul in care unguentele pe baza de steroizi sunt folosite in exces, infectia poate sa dispara pentru o perioada, ulterior revenind si agravandu-se.

Intepaturi de insecte

Sus

Insectele apar in numar foarte mare odata cu venirea primaverii. Desi intepaturile de insecte produc durere si mancarime, ele sunt inofensive in marea majoritate a cazurilor.

Totusi, exista si persoane ce sunt alergice. Alergiile apar mai ales la intepaturile de viespi, albine si furnici.

Intepaturile minore de insecte pot fi tratate cu usurinta la domiciliu. Aplicarea de creme pe baza de hidrocortizon si calamina poate ajuta la diminuarea pruritului.

In plus, scarpinarea este interzisa, deoarece sub unghii se pot ascunde germeni ce pot intra in zona afectata si pot produce infectii.

Daca simptomele devin severe sau daca leziunea se infecteaza, tratamentul medical trebuie solicitat cat mai rapid. In unele cazuri, intepaturile de insecte pot duce la soc anafilactic, o afectiune cu potential letal.

Concluzii

Sus

Primavara este un anotimp extrem de frumos si luminos. Totusi, anumite conditii impuse de acest anotimp pot face ca unele afectiuni ale pielii sa reapara sau sa se agraveze.

Astfel, factorii de risc, precum caldura, transpiratia si alergenii trebuie tinuti cat mai departe. Preventia este extrem de importanta, iar daca afectiunea totusi se instaleaza, medicul dermatolog trebuie anuntat pentru a oferi un tratament adecvat.


Medici specialisti Dermatologie-Estetica

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Factori care inrautatesc alergiile pielii Factori care inrautatesc alergiile...

    Nu exista persoana care sa nu se fi confruntat cel putin o data cu o alergie la nivelul pielii, manifestata prin mancarimi, roseata, aparitia unor umflaturi. Aceste reactii alergice de la nivelul pielii apar atunci cand corpul tau intalneste o substanta despre care...citeste mai mult

  •  Soarele, prieten sau dusman: cancerul de piele Soarele, prieten sau dusman:...

    Generalitati Tuturor ne place sa lenevim la soare, sa ne bucuram de caldura, sau sa ne bronzam. Razele soarele ne fac sa ne simtim bine, ne alinta in zilele frumoase de vara si ne confera un aspect placut. Din pacate insa, soarele nu ne este doar prieten. El...citeste mai mult

  • Efectele radiatiilor ultraviolete asupra sanatatii Efectele radiatiilor ultraviolete...

    Prea mult soare este periculos Lumina solara, un lucru esential pentru viata, poate fi foarte periculoasa pentru sanatatea umana. Expunerea excesiva la soare este asociata cu cresterea riscului de aparitie a mai multor tipuri de cancer de piele, cataracta si alte...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate