3 retete sanatoase cu peste care scad riscul artritei reumatoide

Publicat la data de: 30 Septembrie 2013 | Actualizat la data de: 02 Octombrie 2013
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
3 retete sanatoase cu peste care scad riscul artritei reumatoide

Medicii nutritionisti recomanda consumul de peste in mod regulat, datorita continutului sau bogat de proteine si acizi grasi esentiali omega-3, cu beneficii multiple pentru sanatate.

Publicatia de specialitate Cronicile Bolilor Reumatice prezinta un studiu care asociaza proprietatile nutritive unice ale pestelui gras cu un risc semnificativ redus de dezvoltare a bolilor reumatice.

Prepararea de retete sanatoase cu peste, de cel putin doua ori pe saptamana, poate insemna o sanatate articulara deplina.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Consumul de peste si artrita reumatoida
  3. Retete cu peste pentru sanatatea articulara
  4. 3. Peste copt in crusta de sare
  5. Citeste pe aceeasi tema

Consumul de peste si artrita reumatoida

Sus

Revista stiintifica Cronicile bolilor reumatice a publicat recent un studiu care arata ca un consum de 4 portii de peste saptamanal reduce cu 50% riscul instalarii artritei reumatoide, o afectiune care cauzeaza inflamatii deseori debilitante ale articulatiilor, dureri cronice si oboseala accentuata. Cercetatorii suedezi au descoperit ca o dieta bogata in peste poate preveni instalarea boilor reumatismale. Grasimile sanatoase omega-3 ar putea avea rolul central in protectia oaselor incheieturilor impotriva bolilor inflamatorii.

Studiul amintit a analizat starea de sanatate a unui esantion de peste 32.000 de femei, cu varsta medie de 72 de ani, care au raspuns unui chestionar initial intre anii 1987-1990 si inca unui chestionar de evaluare, dupa 10 ani. Participantele la studiu au oferit raspunsuri detaliate despre alimentele pe care le consuma regulat, precum si tipurile de peste pe care le gatesc si le mananca cel mai des.

Dintre cele 32.000 de femei, doar 205 au anuntat ca ar fi fost diagnosticate cu artrita reumatoida dupa 10 ani de la chestionarul initial. Participantele care au consumat una sau doua portii de peste saptamanal au prezentat un risc de dezvoltare a artritei mai mic cu 29%, pe cand cele care au consumat patru mese de peste saptamanal si-au redus riscul de imbolnavire cu 52%, potrivit rezultatelor studiului observational.

Medicii spun ca descoperirea cercetatorilor nu este o surpriza pentru lumea medicala, intrucat se cunoaste de decenii intregi efectul curativ al uleiului de peste in tratarea bolilor reumatismale. De aceea, expertii in sanatate spun ca pana si persoanele care nu apreciaza gustul pestelui ar putea beneficia de un risc diminuat al artritei, luand suplimente alimentare cu ulei de peste distilat molecular, intr-o doza de minimum 200 mg in fiecare zi.

Suplimentele amintite nu furnizeaza aceeasi cantitate de acizi grasi omega-3 precum carnea de peste, insa chiar si un aport moderat al grasimilor sanatoase poate sa scada riscul dezvoltarii artritei reumatoide.

Grasimile omega-3 au efecte curative in cazul afectiunilor inflamatorii si degenerative ale articulatiilor, mentinand sanatatea sistemului osos. In plus, acesti acizi esentiali blocheaza productia enzimei care distruge cartilajul osos (ca in cazul osteoartritei sau al poliartritei reumatoide). Doza recomandata de omaga-3 in cazul persoanelor care sufera de numeroasele tipuri de artrita variaza intre 3 si 4 grame pe zi.

Retete cu peste pentru sanatatea articulara

Sus

1. Somon inabusit cu secara si pesmet

O reteta simpla cu somon este imbunatatita cu pesmet si secara. Aroma subtila de gin, ierburi aromatice si lamaie adauga un plus de savoare preparatului, iar reteta se prepara rapid, fiind perfecta chiar si pentru cina din timpul saptamanii.

Ingrediente

  • 2-3 felii tari de paine de secara (cu coaja indepartata)
  • 2-3 felii de bagheta frantuzeasca (cu coaja indepartata)
  • 1/2 cana gin
  • 1/2 cana apa
  • 500-600 de grame file de somon
  • 3 linguri de patrunjel proaspat tocat fin
  • 2 linguri de marar proaspat tocat fin
  • 2 linguri de zeama de lamaie
  • 2 linguri de unt nesarat
  • 50 grame de pesmet
  • 1 lingura capere maruntite
  • 2 lingurite de hrean murat
  • 1 lingura de maioneza light

Adaugati intr-o tigaie pentru sotat apa si ginul, apoi asezati in centru file-ul de somon, presarand deasupra patrunjelul, mararul si zeama de lamaie. Acoperiti tigaia cu un capac si lasati totul la inabusit, timp de 6-7 minute. Verificati daca s-a gatit suficient somonul, introducand o furculita in mijloc. Transferati apoi peste pe o farfurie.

Puneti untul la topit in tigaie, la foc mediu. Adaugati pesmetul si feliile de paine maruntite, apoi amestecati continuu, pana devin maro-aurii. Luati tigaia de pe foc si adaugati caperele, hreanul si maioneza. Glazurati pestele cu mixtura si serviti preparatul cald.

2. Somon in sos de macris

O alta reteta cu peste care ajuta la prevenirea artritei reumatoide este somonul cu sos de macris, usor de preparat, in mai putin de 30 de minute. Daca nu aveti de unde sa procurati macris, il puteti inlocui cu mult mai accesibilul spanac.

Ingrediente

  • 3 linguri de unt
  • 500 grame de file de somon
  • 100 grame de frunze de macris taiate fin
  • 25 de grame de asmatui
  • 1/2 cana de arpagic
  • 1/2 cana smantana
  • sare si piper dupa gust

Preincalziti cuptorul, apoi incalziti farfuriile in care veti servi somonul, cufundandu-le in apa fierbinte. Intr-o tigaie mare, topiti bine untul, iar intre timp, puneti somonul la cuptor. Adaugati in tigaie macrisul, asmatuiul si arpagicul, lasati totul la inabusit, apoi turnati peste smantana. Lasati sa dea clocot si luati tigaia de pe foc, atunci cand sosul ramane lipit de lingura. Asezonati cu sare si piper.

Cand somonul s-a copt suficient, transferati-l pe farfuriile calde si glazurati pestele cu sosul preparat, din abundenta. Serviti cu paine toast.

3. Peste copt in crusta de sare

Sus

Atunci cand este copt in crusta de sare, pestele ramane fraged si suculent. Pentru aceasta reteta sanatoasa pentru articulatii, se poate folosi orice tip de peste.

Ingrediente

  • 1 peste intreg (biban, de pilda)
  • 1 lamaie taiata felii subtiri
  • 1 legatura de patrunjel proaspat
  • chimen
  • 1 kg de sare grunjoasa
  • 2 albusuri de ou
  • ulei de masline extravirgin

Preincalziti cuptorul la 230 de grade Celsius. Introduceti feliile de lamaie, frunzele de patrunjel si chimenul in interiorul pestelui, fara sa il umpleti excesiv. Bateti albusurile spuma si adaugati putina sare, amestecand viguros. Presarati 1/3 din sare pe fundul tavii tapetate cu hartie de copt, apoi puneti pestele peste, ungeti-l cu albusul-spuma si acoperiti-l cu sarea ramasa, pana cand doar coada ramane expusa.

Lasati totul la copt timp de 40-45 de minute, apoi lasati pestele la racit circa 10 minute. Indepartati crusta cu un cutit, apoi taiati carnea pestelui in mai multe file-uri. Asezati-le apoi pe farfurii si asezonati cu ulei de masline, patrunjel proaspat si zeama de lamaie.


Medici specialisti Diete-Nutritie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Legatura dintre artrita si aportul de vitamina D Legatura dintre artrita si aportul de...

    Generalitati Aportul de vitamina D joaca un rol important atat in prevenirea diverselor forme de artrita, cat si in controlul acestei afectiuni. Deficienta in vitamina D este implicata, de altfel, in patogeneza bolilor autoimune, precum diabetul de tip I si...citeste mai mult

  • Retete sanatoase de toamna Retete sanatoase de toamna

    Generalitati Fructele si legumele de toamna va vor indemna sa reveniti tot mai des in bucatarie si sa incercati retete noi si delicioase. Chiar daca zilele devin mai scurte si chiar mai reci, toamna ofera o varietate de fructe si legume hranitoare. Merele...citeste mai mult

  • 6 retete sanatoase de vara 6 retete sanatoase de vara

    Generalitati Sezonul estival este cea mai buna perioada din an pentru transformarea dietei in mod pozitiv, prin retete sanatoase si usoare, constituite din alimente care furnizeaza nutrienti esentiali, fara cantitati mari de grasimi saturate, zahar si sare in exces....citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate