Cum va poate schimba viata o dieta macrobiotica

Publicat la data de: 22 Ianuarie 2015 | Actualizat la data de: 22 Ianuarie 2015
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
Cum va poate schimba viata o dieta macrobiotica

Dieta macrobiotica nu este doar o cura de slabire, ci o transformare in bine a propriei persoane prin alegeri alimentare sanatoase.

Acest plan alimentar popularizat inca din anii '60 urmareste atingerea unui echilibru in viata, antrenand autocontrolul, consumul corect al hranei si disciplina.

Persoanele care urmeaza dieta macrobiotica sunt incurajate sa respecte un program regulat de masa, sa mestece mancarea foarte bine, sa isi asculte corpul, sa fie activi si sa adopte o viziune optimista asupra vietii in general.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Principiile dietei macrobiotice
  3. Beneficiile dietei macrobiotice
  4. Ponturi pentru adoptarea dietei macrobiotice
  5. Citeste pe aceeasi tema

Principiile dietei macrobiotice

Sus

Cerealele integrale, legumele si leguminoasele sunt elementele principale ale dietei macrobiotice. In esenta, este incurajat consumul alimentelor de origine vegetala, cu un continut cat mai redus de grasime si un aport sporit de fibre. O astfel de alimentatie este benefica si in reducerea riscului de instalare a afectiunilor cardiace si a unor tipuri de cancer. Principiile de baza ale dietei sunt:

- Urmarea unei alimentatii bazata pe produse integrale, naturale, de origine vegetala, selectate si preparate astfel incat sa existe un echilibru intre om si natura.
- Telul principal este mentinerea sanatatii omului si a integritatii mediului inconjurator.
- Meniul zilnic se bazeaza preponderent pe vegetale de uscat si de apa si cereale integrale (cele mai importante fiind orezul brun, quinoa, meiul si orzul).
- Preparatele traditionale din leguminoase precum fasolea, lintea si nautul sunt consumate cel mai frecvent, in detrimentul alimentelor de origine animala (carne si lactate); inclusiv carnea de peste si fructele de mare sunt limitate cantitativ in planul alimentar (in functie de necesitatile individuale).
- Alimentele procesate, substantele chimice si conservatii sunt inlocuite de ingrediente organice.
- Tehnicile de gatire a mancarii sunt simple, inspirate din metodele specifice bucatariei japoneze (fiert, copt fara grasimi si preparat la aburi). Se recomanda folosirea de vase din materiale naturale, precum sticla.
- Condimentele sunt introduse cu masura in mancaruri.
- Dieta are ca efect echilibrarea energetica, de aceea sunt utilizate practici de relaxare (meditatie, miscarea usoara in aer liber etc.), care sa inlesneasca legatura omului cu natura.
- Dieta macrobiotica este totodata un mod de a gandi si de a functiona prin intelegerea propriilor limite omenesti si aprecierea lucrurilor din mediul inconjurator.

Aproximativ 40%-60% din alimentatie trebuie sa fie reprezentata de alimente organice, cultivate in conditii propice sanatatii (fara ingrasaminte chimice, pesticide si hormoni). Se pot consuma produse precum branza tofu, supa miso, alge, fructe de mare si fructe oleaginoase in mai multe mese saptamanal. Singurul indulcitor permis este siropul de orez.

Dieta macrobiotica descurajeaza consumul de lactate, oua, carne de pasare, mezeluri, zaharuri rafinate, carne grasa (de porc, miel sau vita), fructe exotice, sucuri din fructe si anumite legume (sparanghelul, vinetele, spanacul, rosiile si dovlecelul).

Apa este consumata doar atunci cand se instaleaza senzatia de sete, iar condimentele iuti, alcoolul, bauturile carbogazoase, cafeaua si orice produs rafinat, procesat sau conservat chimic sunt complet interzise.

Pentru vegetarieni si vegani, aceasta dieta care permite doar consumul de peste poate fi adaptata prin suplimentarea surselor de vitamina B12, fier, zinc, vitamina D si acizi grasi omega-3.

Beneficiile dietei macrobiotice

Sus

Principalele beneficii ale dietei macrobiotice, promovate de sustinatorii acestui regim alimentar si totodata spiritual, sunt:

- imbunatatirea calitatii somnului;
- eliminarea kilogramelor in plus;
- limpezirea mintii;
- imbunatatirea capacitatii de concentrare;
- cresterea stimei de sine si modelarea pozitiva a imaginii de sine;
- imbunatatirea relatiilor interpersonale;
- mentinerea starii de sanatate pe termen lung;
- ameliorarea unor simptome minore si probleme de sanatate frecvente (raceli si gripe, dureri articulare, dureri de cap, balonare, constipatie etc.).

Toate aceste efecte benefice sunt culese doar in urma personalizarii dietei macrobiotice in functie de nevoile fiecarui individ. Exista o serie de recomandari standard pentru inceperea regimului alimentar, insa acesta trebuie sa fie adaptat pe parcurs fiziologiei personale si necesitatilor organismului.

Ponturi pentru adoptarea dietei macrobiotice

Sus

Daca va ganditi sa adoptati dieta macrobiotica si sa o transformati intr-un mod de viata, exista cateva moduri prin care sa faceti aceasta tranzitie mai usor de realizat.

- Cresteti treptat consumul de legume proaspete. Inlocuiti din ce in ce mai des produsele de origine animala (carne, lactate si oua) cu cereale integrale si legume. Atunci cand luati masa in oras, optati pentru restaurante care servesc preparate din alimente organice.

- Scapati de produsele alimentare interzise. Eliberati camara, frigiderul si dulapurile din bucatarie de toate alimentele procesate, care au in compozitie zahar sau indulcitori, produsele care contin ingrediente artificiale sau chimice si condimente comerciale (dressinguri pentru salate, sosuri etc.).

- Aprovizionati-va cu alimentele permise. Umpleti camara cu alimente integrale si naturale, precum orezul brun, meiul, orzul, quinoa, hrisca, fasole uscata, alge, legume cu frunze verzi, radacinoase si legume crucifere (conopida, broccoli, varza, napi etc.).

- Invatati retete noi. Achizitionati o carte dedicata dietei macrobiotice, in care veti gasi o serie de retete care va pot inspira in transformarea completa a alimentatiei. Totodata, veti deprinde cele mai importante principii de gatire a hranei in acord cu recomandarile specialistilor.

- Corectati-va disciplina la masa. Mancati doar atunci cand va este foame. Nu consumati hrana pe fuga. Mestecati suficient mancarea si constientizati fiecare bucata de hrana pe care o consumati.

- Straduiti-va sa faceti alegeri sanatoase. Incercati sa mancati sanatos, insa nu lasati acest obiectiv sa va produca un stres inutil. Exprimati-va recunostinta pentru alimentele pe care le consumati la fiecare masa si ganditi-va cu apreciere la fermierul care a cultivat legumele, la bucatarul care le-a gatit si la natura care le ofera.


Medici specialisti Diete-Nutritie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Dieta cu zmeura Dieta cu zmeura

    Despre dieta Zmeura, laudata de nutritionisti pentru proprietatile sale nutritive si antioxidante, este ingredientul perfect pentru o dieta pentru slabit de doar trei zile. Bogata in fibre, zmeura poate oferi senzatie de satietate si poate si potoli pofta de...citeste mai mult

  • Dieta BRAT: recuperarea in urma tulburarilor gastrointestinale Dieta BRAT: recuperarea in urma...

    Ce este dieta BRAT? Daca o persoana a avut diaree sau alte tulburari gastrointestinale, medicul specialist ii va recomanda sa consume anumite alimente care nu ii vor irita stomacul. Dieta BRAT este o dieta care incurajeaza consumul de banane, orez, mere si paine...citeste mai mult

  • Dieta Perricone Dieta Perricone

    Generalitati In contrast cu majoritatea dietelor care au facut valva in ultimile decenii, programul Perricone, cel putin in forma sa actuala, nu pune accentul pe scaderea in greutate. Specialistii in dermatologie si nutritie (in frunte cu Dr. N. Perricone)...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate