Clickmed
programare rapida la medic

Cum sa introduceti mai mult peste in alimentatia intregii familii

Actualizat la data de: 04 Martie 2015

Generalitati

Sus
Cum sa introduceti mai mult peste in alimentatia intregii familii

Medicii nutritionisti incurajeaza consumul frecvent de peste, in cel putin doua portii saptamanal.

Alimentatia intregii familii poate deveni mult mai sanatoasa cu ajutorul acestui tip de carne cu proprietati unice pentru organism.

Pestele nu trebuie sa lipseasca din niciun regim alimentar, datorita vitaminelor, mineralelor si nutrientilor esentiali pe care ii contine. Exista cateva metode prin care puteti sa suplimentati aportul de peste in alimentatia intregii familii, recomandate de specialistii in nutritie.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Beneficiile consumului regulat de peste
  3. Cresterea consumului de peste
  4. Citeste pe aceeasi tema

Beneficiile consumului regulat de peste

Sus

Carnea de peste este unul dintre cele mai sanatoase alimente pentru organismul uman, fiind cea mai importanta sursa de acizi grasi omega-3, proteine si alte grasimi sanatoase, despre care s-a demonstrat stiintific ca previn numeroase afectiuni si imbatranirea prematura, protejeaza tesutul cutanat si asista procesul de slabire.

- Prevenirea hipertensiunii. Grasimile esentiale omega-3 din pestele gras (somonul, tonul, sardinele, pastravul etc.) reduc riscul instalarii aterosclerozei si a aritmiei ventriculare si previn acumularea de trigliceride si cheaguri de sange.

- Prevenirea cancerului. Acizii grasi omega 3 contribuie la prevenirea anumitor tipuri de cancer, precum cancerul mamar, cancerul de colon si prostata.

- Imbunatatirea functionarii creierului. Grasimile sanatoase din peste imbunatatesc puterea de concentrare si memoria, ameliorand totodata si simptomele declinului cognitiv specific inaintarii in varsta.

- Prevenirea inflamatiilor. Pestele si uleiul de peste au proprietati antiinflamatorii si reduc astfel inflamatiile din sange si tesuturi. Uleiul de peste amelioreaza si durerile inflamatorii si este astfel util in tratarea unor afectiuni precum artrita, prostatita sau cistita.

- Imbunatatirea vederii. Pestele previne degenerarea maculara, sindromul ochilor uscati sau glaucomul, imbunatatind sanatatea vaselor de sange din zona oculara.

- Prevenirea imbatranirii premature. Carnea de peste are proprietati benefice pentru piele, mentinandu-i elasticitatea pe o perioada mai lunga de timp. Acizii grasi esentiali din acest aliment amana aparitia ridurilor, a liniilor fine si a petelor cutanate, avand si efect protector impotriva razelor ultraviolete.

Cresterea consumului de peste

Sus

In ciuda proprietatilor unice ale pestelui, acesta este un aliment mai putin popular in randul copiilor si se inscrie mai rar in lista preferintelor culinare ale adultilor. De altfel, cercetarile in domeniu au descoperit ca pestele este pe primul loc in clasamentul alimentelor pe care copiii le consuma doar cand sunt obligati de parinti.

Vestea buna este ca obiceiurile alimentare sanatoase se pot dobandi treptat, inclusiv pe cel al integrarii frecvente a pestelui in meniul zilnic al unei familii. Urmatoarele strategii va ajuta sa atingeti acest obiectiv ambitios, spre binele celor mici si celor mari din casa.

Planificati mesele in avans

Atunci cand aveti un program de masa dezorganizat, este mult mai dificil sa monitorizati cu atentie categoriile de alimente pe care intreaga familie le consuma in mod obisnuit.

Intocmiti un plan alimentar orientativ cu preparatele pe care le veti pregati zilnic si saptamanal, asigurandu-va ca introduceti pestele in cel putin doua mese pe saptamana (un pranz si o cina, de pilda). Respectati apoi planificarea, cumparand alimentele din grafic si pregatindu-le conform programului.

Daca timpul nu va permite sa preparati retete complicate, puteti gati in weekend fileuri de somon pe gratar pe care sa le congelati si sa le consumati ulterior ca atare sau pe care sa le introduceti in alte retete de paste, sandvsuri sau salate.

Concentrati-va pe aspectul preparatelor cu peste

O mancare apetisanta isi castiga aceasta calitate nu doar prin aroma, ci si prin aspect. In mod special copiii au nevoie de o stimulare vizuala puternica pentru a se simti atrasi de anumite alimente, cu atat mai mult daca este vorba despre peste.

Incercati mai multe retete creative cu peste, cat mai aspectuoase, cu legume colorate si taiate in forme amuzante ca garnitura. Puteti prepara frigarui cu carne de peste (care sa fie usor confundate cu cele din alte tipuri de carne), ton asezat pe un pat de spaghete sau peste pane (intr-o crusta apetisanta din faina, ou si pesmet). Puteti chiar sa inlocuiti carnea de pui, vita sau porc din retete preferate de membrii familiei cu carne de peste (chiftelute, perisoare, rulade cu carne, musaca etc.).

Condimentati cat mai bine carnea de peste

Copiii si adultii care refuza sa consume carne de peste se declara nemultumiti, in primul rand, de aroma specifica a acestui aliment. In acest caz, este suficient sa experimentati mai multe variante de aromatizare a pestelui, de la banala sare de mare, pana la mixuri complexe de condimente si ierburi aromatice.

Sosurile savuroase sunt o garnitura excelenta pentru peste, fie ca sunt preparate din pasta de rosii cu busuioc sau din usturoi. O astfel de combinatie are sanse foarte mari sa fie pe placul tuturor membrilor familiei.

Consumati doar carne de peste calitativa

Gasiti o sursa buna de achizitionare a carnii de peste calitativa, proaspata sau congelata. Acest aliment extrem de perisabil poate emana o aroma respingatoare, atunci cand provenienta sa este discutabila, iar conditiile de pastrare au fost improprii. Pana si iubitorii de peste pot deveni ostili la aceasta carne, dupa ce o consuma intr-o forma nepotrivita.

Perseverati in servirea pestelui

Expunerea repetata la un anumit aliment permite ca, la un moment dat, acesta sa fie acceptat. Perseverati in a pregati cel putin doua mese de peste pe saptamana, chiar daca membrii familiei nu se arata extrem de incantati de meniu. Pe cat posibil, implicati si copiii in procesul pregatirii preparatelor cu peste, astfel incat sa fie mai entuziasmati consumandu-si rezultatul muncii.

Apelati la pestele conservat

Pestele conservat, precum somonul sau tonul, sunt alternative excelente atunci cand nu aveti timp sa pregatiti retete complexe cu peste sau cand membrii familiei refuza acest aliment in alta forma.

Consumati ulei de peste

Daca in ciuda tuturor eforturilor, nu puteti introduce frecvent pestele in alimentatia familiei, puteti asigura aportul nutrientilor pretiosi din aceasta carne cu ajutorul uleiului de peste sub forma de suplimente alimentare.


Medici specialisti Diete-Nutritie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate