Ce este si cum se manifesta acropustuloza?

Publicat la data de: 21 Iunie 2019 | Actualizat la data de: 24 Iunie 2019
Autor: SfatulMedicului

Acropustuloza, o afectiune neplacuta si neobisnuita

Sus
Ce este si cum se manifesta acropustuloza?

Acropustuloza este o afectiune a pielii relativ neobisnuita, dar care in evolutia ei provoaca eruptii cutanate si prurit. De obicei se dezvolta la copii, dar acest lucru nu este obligatoriu, putand sa afecteze si adultii. Acropustuloza apare de cele mai multe ori la nivelul palmelor si talpilor.

Pustulele ce apar in cadrul acestei afectiuni pot fi insotite de disconfort si mancarime, dar nu sunt grave. In cazul acropustulozei infantile, vindecarea are loc pana la varsta de 3 ani, fara a produce complicatii de durata.

Cuprins articol

  1. Acropustuloza, o afectiune neplacuta si neobisnuita
  2. Manifestari clinice ale acropustulozei
  3. Cauze si factori de risc ai acropustulozei
  4. Diagnosticarea acropustulozei
  5. Optiuni de tratament
  6. Concluzii
  7. Citeste pe aceeasi tema

Manifestari clinice ale acropustulozei

Sus

Acropustuloza produce eruptii cutanate si mancarime la nivelul pielii. Initial, pustulele apar ca niste umflaturi rosii, plate, dar care ulterior devin pline cu un lichid cu aspect purulent. Cand are loc acest lucru, culoarea lor devine galbena sau alba.

Pustulele sunt grupate in buchete, aparand si disparand in primii ani de viata ai copilului. Acropustuloza infantila apare, de obicei, in primele 2-12 luni de viata si scade in severitate pe masura ce se inainteaza in varsta.

Perioadele in care sunt prezente eruptiile cutanate dureaza aproximativ 7-14 zile si reapar la fiecare 2-4 saptamani. In jurul varstei de 3 ani, afectiunea tinde sa dispara complet. Chiar daca acropustuloza apare in special la copii, nu inseamna ca adultii nu o pot dezvolta.

Acropustuloza afecteaza cel mai frecvent palmele si talpile, dar poate fi regasita si in alte zone, precum:

- gleznele;
- fata dorsala a mainii;
- picioarele;
- scalpul;
- incheieturile.

Din cauza mancarimii exagerate produse de boala, sugarii ce o experimenteaza se vor simti inconfortabil si vor dezvolta iritabilitate. Chiar daca aceasta afectiune nu produce complicatii de durata, specialistii au constatat ca pielea afectata va deveni mai inchisa la culoare. Totusi, in cele din urma, pielea va reveni la culoarea sa normala.

Cauze si factori de risc ai acropustulozei

Sus

Cauza exacta ce produce acropustuloza infantila este necunoscuta. Cu toate acestea, unele cazuri ale bolii apar dupa infectia cu Sarcoptes scabiei. Acesta este un parazit ce duce la o infectie extrem de contagioasa a pielii, numita scabie. Scabia implica patrunderea parazitilor in piele si depunerea de oua la acest nivel. Acropustuloza poate reprezenta o reactie alergica la acesti paraziti.

Totusi, exista si cazuri de acropustuloza infantila ce apar independent de infectia cu Sarcoptes scabiei. De asemenea, spre deosebire de scabie, acropustuloza nu este contagioasa.

Medicii nu sunt inca siguri de ce unii copii dezvolta acropustuloza, in timp ce altii nu. In orice caz, factorul principal de risc pentru acropustuloza infantila este varsta (leziunile sunt mai severe cu cat varsta este mai mica).

Alti factori de risc importanti constau in infectiile parazitare ale pielii si existenta unor episoade anterioare de acropustuloza.

Diagnosticarea acropustulozei

Sus

De cele mai multe ori, medicii pot pune diagnosticul de acropustuloza infantila prin inspectarea vizuala a leziunilor si prin excluderea prezentei acarienilor ce produc scabia.

Totusi, exista si cazuri in care medicii pot solicita teste de laborator suplimentare pentru a exclude alte afectiuni, de exemplu varicela.

Realizarea diagnosticului diferential este extrem de importanta, deoarece acropustuloza poate fi confundata cu usurinta cu:

- scabia – infectie parazitara cutanata, extrem de contagioasa;
- eczema dishidrozica – afectiune cutanata ce produce eruptii cutanate ale degetelor, palmelor si talpilor;
- boala mana, picior, gura – infectie virala ce afecteaza copiii, producand eruptii cutanate la nivelul gurii, a mainilor si picioarelor;
- impetigo – infectie contagioasa a pielii. Apare destul de frecvent in practica medicala, iar leziunile produse sunt rosii si insotite de cruste. Boala afecteaza in special fata, mainile si picioarele;
- melanoza pustulara tranzitorie a nou-nascutului – afectiune rara ce poate produce pustule in orice zona a pielii.

Optiuni de tratament

Sus

Nu toate cazurile de acropustuloza infantila necesita tratament. Astfel, exista multe cazuri in care afectiunea a disparut de la sine in primii 3 ani de viata ai copilului. Pentru a reduce riscul de afectare a pielii, de exemplu cicatrizare sau suprainfectie, sugarii trebuie sa poarte manusi si sosete moi din bumbac.

Optiunile de tratament sunt variate si includ:

Creme pe baza de steroizi

De obicei, cremele si unguentele pe baza de steroizi reprezinta prima optiune de tratament recomandata de medic. Acestea sunt utilizate datorita proprietatilor antiinflamatoare si necesita aplicare directa la nivelul pielii o data sau de doua ori pe zi. Tratamentul de acest tip poate avea o durata variabila, de la cateva zile pana la cateva saptamani.

Trebuie stiut ca aplicarea topica de steroizi poate duce la uscarea pielii. Din acest motiv se indica folosirea de emoliente. In plus, este foarte importanta urmarea instructiunilor primite de la medic cu privire la modul de utilizare a acestor medicamente, deoarece utilizarea prelungita sau incorecta poate duce la efecte secundare nedorite.

Antihistaminice orale

Antihistaminicele reduc efectele histaminei, o substanta chimica eliberata de organism ca raspuns la alergeni. Deoarece histamina produce si prurit, antihistaminicele pot duce la ameliorarea acestuia.

Medicamentele de acest tip trebuie folosite doar la indicatia medicului, mai ales in cazul copiilor. Printre efectele secundare frecvent regasite ale antihistaminicelor orale se regaseste somnolenta.

Diaminofenil sulfona

Medicii pot trata cazurile severe de acropustuloza cu aceasta substanta antibiotica. Monitorizarea persoanelor aflate sub tratament trebuie realizata riguros, deoarece pot exista numeroase efecte secundare, precum:

- anemie;
- cefalee;
- slabiciune musculara;
- greata;
- scaderea apetitului.

Tratarea scabiei

Daca acropustuloza este insotita de scabie, medicul trebuie sa ofere tratament pentru uciderea parazitilor. Totusi, trebuie cunoscut faptul ca acropustuloza poate sa apara chiar si dupa tratarea cu succes a scabiei. In cazul copiilor, tratarea scabiei trebuie sa se faca sub atenta supraveghere, iar dozele trebuie ajustate in functie de varsta si greutate corporala.

Concluzii

Sus

Acropustuloza este o afectiune ce produce leziuni extrem de pruriginoase la nivelul pielii. De cele mai multe ori apare la copii, dar se poate instala si la adulti. De asemenea, acropustuloza se dezvolta mai ales la nivelul mainilor si picioarelor, dar acest lucru nu este obligatoriu, putand sa afecteze si orice alta parte a corpului.

Chiar daca produce simptome inconfortabile, aceasta boala a pielii nu este grava si, de obicei, se rezolva pe cont propriu pana la implinirea varstei de 3 ani. Tratamentul nu este intotdeauna obligatoriu in cazul acropustulozei infantile, dar atunci cand este necesar poate include diferite optiuni.

In timp, eruptiile cutanate devin mai putin frecvente si mai putin grave, ceea ce inseamna ca acestea devin mult mai usor de gestionat.

Pentru a primi un tratament corespunzator, medicul trebuie consultat cat mai rapid de la instalarea simptomelor. Acesta poate evalua corect leziunile si poate face diferenta cu alte boli asemanatoare.

Bibliografie:

Acropustulosis of infancy. (2018).http://www.pcds.org.uk/clinical-guidance/acropustulosis-of-infancy
Acropustulosis of infancy. (n.d.).https://www.aocd.org/page/AcropustulosisInfanc
Pereira Reginatto, F., et al.(2016). Benign skin disease with pustules in the newborn. http://www.scielo.br/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0365-05962016000200124
Woodard, A., & Cohen, B. (2018). Infant's pustular eruption is not scabies.https://www.contemporarypediatrics.com/pediatric-dermatology/infants-pustular-eruption-not-scabies


Medici specialisti Dermatologie-Estetica

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Cancerul de piele - melanomul Cancerul de piele - melanomul

    Generalitati Melanomul este un tip de cancer care se dezvolta in melanocite, celule pigmentare prezente in piele. Acesta poate fi mult mai grav decat alte forme de cancer de piele, intrucat se poate raspandi in alte parti ale corpului (metastaze) si poate cauza...citeste mai mult

  • Astmul bronsic la adolescenti si adulti Astmul bronsic la adolescenti si adulti

    Generalitati Pacientii cu astm bronsic au o respiratie dificila. Dificultatile in respiratie pot apare din cand in cand sau in cazurile severe in fiecare zi. Crizele de astm pot apare pe toata perioada vietii (boala cronica), ele putand fi controlate prin tratament...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate