Abuzul si dependenta de medicamente eliberate cu prescriptie medicala

Generalitati

Sus
Abuzul si dependenta de medicamente eliberate cu prescriptie medicala

Abuzul de medicamente eliberate cu prescriptie medicala predispune la un comportament adictiv care va poate distruge sanatatea si viata.

In ziua de astazi, in tot mai multe tari ale lumii, abuzul de medicamente eliberate pe reteta a ajuns sa omoare mai multe persoane decat o fac drogurile ilegale.

In timp ce zeci de milioane de oameni din intreaga lume utilizeaza medicamentele prescrise de medic in mod responsabil si nu se supun riscului dependentei si pericolelor asupra sanatatii, aproximativ 30.000 de persoane abuzeaza de ele, anual, si ajung astfel sa-si piarda viata.

Dependenta de medicamente, un fenomen in continua dezvoltare

Sus

Medicii au constatat, in ultimii ani, o crestere ingrijoratoare a numarului de persoane care administreaza gresit sau inutil medicamente eliberate cu prescriptie medicala, atat in randul adultilor, dar si al copiilor. Acestia ajung frecvent in sectiile de urgenta ale spitalelor din cauza supradozelor sau a complicatiilor aparute in urma administrarii acestora impreuna cu alte medicamente interzise sau cu substante periculoase (alcool).

Dependenta de medicamente, indiferent ca sunt eliberate cu prescriptie medicala sau nu, este, in opinia specialistilor, o afectiune cerebrala caracterizata prin necesitatea stringenta de a folosi anumite substante.

Abuzul de droguri conduce, pe termen lung, la schimbari in structura si functionarea creierului, afectand centrii durerii si ai recompensei.

Decizia de a abuza de medicamente este una voluntara. Insa pe masura ce medicamentele sunt administrate cu regularitate si pe termen lung, schimbarile care apar la nivel cerebral determina pierderea controlului asupra propriilor actiuni si inabilitatea de a mai lua decizii responsabile.

Medicamentele ajung sa fie luate dintr-un impuls, iar consecinta este comportamentul adictiv si distrugerea sanatatii. Specialistii pun amploarea pe care fenomenul dependentei de medicamente eliberate cu reteta a luat-o pe seama varietatii medicamentelor existente pe piata, dar si a modurilor facile in care se poate intra in posesia substantelor adictive.

Dezvoltarea pietei farmaceutice online, prin aparitia numeroaselor farmacii virtuale, face mult mai facil accesul la aceste substante atat de catre adulti, cat si de copii sau adolescenti.

Si neglijenta sau neatentia parintilor cu privire la modul in care folosesc sau depoziteaza medicamentele contribuie la cresterea numarului de copii si adolescenti care se prezinta la spital din cauza abuzului de substante medicamentoase.

Medicamente utilizate frecvent care predispun la dependenta

Sus

Opioidele (analgezicele)

Opioidele fac parte din categoria analgezicelor puternice, inrudite cu morfina si codeina, care se elibereaza doar cu prescriptie medicala. Se folosesc doar in cazul unor dureri cronice severe, in care alte medicamente nu au efect.

Printre cele mai prescrise substante si medicamente din categoria opioidelor cu potential adictiv se numara

- oxicodonul (OxyContin)
- hidrocodonul (Vicodin)
- hidromorfona (Dilaudid)
- meperidina (Demerol)

Opioidele sunt analgezice care predispun la dependenta de medicamente, dar nu si daca sunt luate pe termen scurt si sub stricta supraveghere a medicului.

Opiodidele sunt prescrise pentru imbunatatirea calitatii vietii bolnavilor care sufera de dureri cronice. Au efect imediat de calmare, dar sunt recomandate doar in cazul in care alte mijloace terapeutice nu dau roade.

Administrate pe termen lung si in combinatie cu substante care deprima sistemul nervos central - alcool, medicamente antidepresive - opioidele pot fi fatale si pot induce decesul. Dependenta de opioide este oferita sau favorizata de senzatia euforica care apare imediat dupa administrarea pastilelor.

Deprimante ale SNC (Sistemului Nervos Central)

Medicamentele sedativ-hipnotice-tranchilizante, prescrise adesea pentru tratarea depresiei, anxietatii si tulburarilor de somn fac parte din categoria deprimantelor SNC care predispun la un comportament adictiv.

Deprimantele SNC sunt folosite de o multime de oameni din intreaga lume, si, la fel ca si opioidele, nu se poate intra in posesia lor decat cu reteta de la medic.

Printre cele mai recomandate si prescrise substante si medicamente sedativ-hipnotice-tranchilizante pentru tratarea anxietatii si tulburarilor de somn sunt benzodiazepinele

- alprazolam (Xanax)
- clonazepan (Klonopin)
- diazepam (Valium)

Deprimantele SNC induc starea de somnolenta si efectul de calmare prin actiunea pe care o au asupra neurotransmitatorului GABA (acid gamma-aminobutyric), determinand o scadere a activitatii cerebrale.

Tot din gama deprimantelor SNC fac parte si barbituricele (fenobarbital si mefobarbital), care se folosesc adesea la anestezii, dar si la tratarea convulsiilor, insomniei sau anxietatii.

Medicamentele sedative sau tranchilizante au cel mai mare potential adictiv, datorita efectului calmant rapid si euforizant pe care-l ofera.

Medicamentele stimulante

Medicamentele stimulante sunt folosite pentru tratarea mai multor afectiuni si sunt unele dintre cele mai populare medicamente care se elibereaza cu prescriptie medicala.

Daca in trecut, stimulantele erau folosite in special pentru tratarea obezitatii sau astmului, astazi, acestea se prescriu si pentru afectiuni precum

- deficit de atentie (ADD si ADHD)
- depresie
- narcolepsie

Stimulantele au rolul de a energiza si repune in functiune toate sistemele organismului uman. Stimuleaza vigilenta, atentia si concentrarea, contracta vasele de sange, cresc ritmul cardiac, glicemia si tensiunea arteriala si ajuta la deschiderea cailor respiratorii.

Printre cele mai prescrise substante stimulante cu potential adictiv se numara

- dextroamfetamina
- metilfenidatul.

Acestea se regasesc in continutul mai multor medicamente si se gasesc sub diverse nume in farmacii, insa au acelasi rol. Trebuie folosite si administrate doar la recomandarea medicului, in dozele si cu frecventa prescrise in reteta. Atunci cand sunt administrate responsabil, nu exista riscul comportamentului adictiv.

Doar atunci cand se iau doze mai mari decat cele recomandate, pe termen lung sau in combinatie cu substante periculoase, exista riscul abuzului si al efectelor dezastruoase asupra sanatatii si chiar vietii.

De exemplu, atunci cand medicamentele stimulante sunt administrate in combinatie cu decongestionante, exista pericolul aritmiilor cardiace si cresterii excesive a temperaturii corporale.

Predispozitia la abuzul sau dependenta de medicamente eliberate cu prescriptie medicala

Sus

Orice pacient care ia medicamente cu potential adictiv risca sa devina dependent, insa medicii avertizeaza ca exista cativa factori de risc care predispun la acest comportament autodistructiv. Uneori, predispozitia pentru abuzul de medicamente depinde de structura biologica, sociala si psihologica a fiecarei persoane in parte.

Unii cercetatori considera ca exista si o predispozitie genetica a acestui comportament si ca persoanele care au sau au avut in familie cazuri de dependente de substante interzise sunt mai predispuse la acest risc decat cele care nu prezinta un astfel de istoric.

Si factorii sociali influenteaza comportamentul adictiv. Persoanele vulnerabile sau usor influentabile cad adesea in capcana anturajelor periculoase care incurajeaza consumul de droguri si substante interzise si ajung sa devina dependente de acestea.

Semne care indica dependenta de medicamente eliberate cu prescriptie medicala

Sus

Persoanele dependente de medicamente eliberate pe baza de reteta manifesta o serie de simptome specifice, pe baza carora medicii pun adesea diagnosticul, iar cei din jur recunosc adictia si le ofera primul ajutor. Simptomele difera in functie de fiecare categorie de medicamente cu potential adictiv in parte.

Persoanele care abuzeaza sau sunt dependente de analgezicele din categoria opioidelor manifesta simptome precum:

- constipatie
- stare de moleseala
- stare accentuata de tristete (depresie)
- hipotensiune arteriala
- transpiratie excesiva
- stare de confuzie
- lipsa coordonarii sau pierderea echilibrului
- puls scazut

Persoanele dependente de deprimante ale sistemului nervos central (SNC) prezinta o serie de manifestari caracterizate prin:

- ameteli
- stare de confuzie
- mers dezechilibrat
- miscare involuntara sau rapida a globului ocular
- stare accentuata de somnolenta

Dependentii de medicamente stimulante manifesta simptome precum:

- stare de agitatie
- insomnie
- scadere in greutate
- hipertensiune arteriala
- puls neregulat (adesea, foarte mare)
- comportament impulsiv, incontrolabil
- stare accentuata de iritabilitate

Mai exista si alte tipuri de semne sau simptome la persoanele care abuzeaza de medicamente eliberate cu prescriptie medicala si care sunt comune celor trei categorii mari de substante medicamentoase cu potential adictiv:

- implicarea in comportamente de risc - furat, accese de violenta etc.-
- schimbari bruste de dispozitie
- comportament ostil
- izolare sociala
- tulburari de somn
- manifestari halucinatorii sau delirante
- decizii iresponsabile sau incapacitatea de a lua decizii
- cautarea de retete medicale noi pentru medicamentele de care sunt dependenti prin tot soiul de mijloace ilicite: frecventarea diferitilor medici, "pierderea" frecventa a retetelor, manipularea farmacistilor etc.

Tratamentul dependentei de medicamente eliberate cu prescriptie medicala

Sus

Dependenta de medicamente este o afectiune grava, dar care se poate trata cu succes. Exista mai multe tipuri de medicatii fara potential adictiv care contribuie la ameliorarea simptomatologiei si inhibarea nevoii stringente de administrare a medicamentelor.

De exemplu, Suboxone este un medicament care ajuta la tratarea dependentei de opioide (heroina, morfina si a alte tipuri de analgezice puternice). Substanta activa din Suboxone amelioreaza simptomele (sevrajul) dependentei si nevoia de administrare a substantei adictive.

Medicii recomanda terapia combinata in cazul dependentei de medicamente: farmacologica si psihoterapeutica. Abordarea multidisciplinara a dependentei ofera rezultate mai bune si pe termen lung, ajutand persoanele dependente sa scape complet de adictia de substante medicamentoase si sa stea departe de alte comportamente adictive.

Recomandari pentru utilizarea sigura a medicamentelor eliberate cu prescriptie medicala

Sus

Persoanele care utilizeaza medicamentele eliberate cu prescriptie medicala conform recomandarilor medicului nu se afla in pericolul de a deveni dependenti de ele. Medicul prescrie doze diferite pentru fiecare persoana in parte, in functie de istoricul medical si starea de sanatate, astfel incat sa nu existe riscul aparitiei abuzului sau dependentei.

Exista totusi cateva reguli sau sfaturi de care persoanele care urmeaza tratamente cu medicamente eliberate cu reteta trebuie sa tina cont:

- respectarea recomandarilor medicului in privinta tratamentului: perioada, doze etc.; nu se intrerupe sau prelungeste tratamentul fara aviz medical
- respectarea tuturor vizitelor medicale impuse de specialist, pentru monitorizarea atenta a evolutiei starii de sanatate si a eficientei tratamentului
- citirea atenta a prospectului si consultarea medicului cu privire la efectele adverse pe care astfel de medicamente le pot avea in organism (mentionarea posibilelor efecte halucinante, starilor de confuzie, ametelii etc.); in cazul in care medicul considera ca dozele sunt prea puternice, va prescrie doze mai mici
- mentionarea predispozitiei catre comportamente adictive medicului care recomanda tratamentul (daca persoanele care urmeaza sa ia astfel de medicamente s-au mai confruntat, in trecut sau prezent, cu alte tipuri de adictii).

O alta regula de care persoanele care iau medicamente cu potential adictiv trebuie sa tina cont este evitarea administrarii acestora cu substante periculoase. Interactiunea dintre aceste medicamente si unele substante sau produse farmacologice determina aparitia unor efecte periculoase asupra sanatatii si chiar pierderea vietii.

Opioidele nu ar trebui administrate niciodata impreuna sau in asociatie cu:

- alcool
- barbiturice
- anestezice
- antihistaminice
- benzodiazepine

Deprimantele SNC nu trebuie niciodata administrate sau combinate cu:

- alcool
- opioide
- medicamente care se elibereaza fara prescriptie medicala pentru raceala sau alergii.

Medicamentele stimulante nu trebuie niciodata luate in paralel cu alte medicatii care stimuleaza sistemul nervos. Printre acestea, se numara:

- antidepresivele (pot fi administrate in acelasi timp cu stimulantele, insa doar sub supravgherea stricta a medicului)
- medicamentele decongestionante care se pot cumpara fara reteta
- medicamente pentru tratarea astmului.

Citeste si

Arhiva
  • Tulburari de erectie Tulburari de erectie

    Generalitati Aceste tulburari afecteaza un numar mare de barbati si totodata si pe partenerele acestora. In cadrul acestui grup de disfunctionalitati sunt cuprinse mai multe tipuri tulburari ale functiei erectile: - curbarea penisului in timpul erectiei (boala...citeste mai mult

  • 8 lucruri care agraveaza o raceala 8 lucruri care agraveaza o raceala

    Generalitati Fie ca este vorba despre o simpla raceala sau despre o gripa sezoniera, exista mai multe lucruri care pot agrava boala, prelungind semnificativ timpul de vindecare. Atunci cand organismul nu beneficiaza de un ajutor suplimentar in recuperarea...citeste mai mult

  • Consumati prea multa cofeina? Aflati simptomele abuzului Consumati prea multa cofeina? Aflati...

    Generalitati Cofeina poate fi in unele situatii benefica iar in altele, nociva pentru sanatate. De aceea este important ca fiecare persoana sa stie daca este sau nu cazul sa diminueze consumul acestei substante. Cofeina stimuleaza sistemul nervos central,...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Clinici recomandate
Servicii specializate
+2
Vezi toate clinicile
Mai putin
+1
Vezi toate serviciile
Mai putin
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici OK